Curte săsească, cu pendul și pui de rață. La #FITS 2018

Sunt cazată la o pensiune din Orașul de Jos în Sibiu, am venit la Festivalul Internațional de Teatru.
Pensiunea împarte o curte săsească, cu alți vecini sibieni. Adică o curte lungă în care dau mai multe intrări de case. Știți zidurile acelea precum niște fortărețe, cu poartă rotunjită de lemn? Am pășit pe tărâmult secret, după zidurile solide.

La intrare sunt două case, în oglindă, de-a lungul, una veche și una noua. Aici parcă timpul se scurge altfel. Toată ziua se aude cântec zglobiu de păsărele jucăușe. La ore fixe, dacă stai în curte, sună de undeva un fel de clopot… e un ceas vechi cu pendul. Parcă te-ai întoarce în alte vremuri, bătaia asta de ceas vechi e plină de nostalgie.
Casa veche e împodobită cu multe mușcate roșii și albe, în ghivece sau jardiniere, cea nouă are petunii curgătoare și tuia. De o parte mai multe lemn, de cealaltă coloane ciment. Două lumi. La streașina celei vechi stau atârnate, cu susul în jos, la uscat, câteva munchiuri de sunătoare.

Azi, în spatele curții, era o fetiță blondă cârlionțată care se juca cu două rățuște, una cu puf gălbior și una tigrată. Cu codițele în sus se chinuiau să ciugluescă trifoi dintr-un petec de iarbă. O fetița timidă ce își ridica, la fiecare frază, genele sfioase din pământ.
Un vecin a venit într-o scurtă vizită să aducă o datorie. Îl aud cum povestește planul de azi (’’Mă duc la piață să iau niște carne tocată și afumătură să fac niște sarmale’’).
În Orașul de Sus sunt artiști din toate colțurile lumii, Japonia, Africa de sud, Americi și chiar Australia, ne prezintă ultimele creații artistice. Aici, după ziduri, alt ritm.

Poarta de la intrare scârțâie prelung la fiecare deschidere. Scârțâitul e un fel de sonorie care anunță sosirea sau plecarea cuiva. Miroase puternic a flori de tei. Inspir adânc. Încremenire, timp cu tihnă.