”A.D.N” și lipsa de moralitate. FIST 2018, cu trupa La Cité, Théâtre Franţa

IMG_0019-1200x525

După seara de deschidere a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru, Teatrul Metropolis a găzduit marți, 3 iulie, a doua producție teatrală din festival, ce a aparținut trupei franceze La Cité/Théâtre Caen – Franţa, la sala Centenar.

Tinerii actori au dat viață piesei A.D.N., scrisă de Dennis Kelly, scriitor britanic care activează în zona filmului, televiziunii și teatrului. Piesa de teatru A.D.N. compusă pentru un public tânăr, s-a jucat prima dată la Teatrul Național din Londra acum aproape 10 ani. Grupul de actori francezi a adaptat textul și a încercat să scoată în evidență veridicitatea personajelor, botezându-le chiar cu numele lor, din viața reală.

Povestea pune în centrul său moralitatea și totodată raporturile umane și psihologice din cadrul unui grup, a unei găști de tineri, după ce a săvârșit o crimă împotriva unui camarad, în hohote de râs.

Regizorul Martin Legros subliniază trăsăturile de caracter pentru fiecare personaj din grup (conducătorul, intelectualul, personajul reținut etc.) și aduce schimbări și potențează dinamica.

După ce își dau seama că și-au ucis unul dintre colegi, gașca pune la cale un plan cu sânge rece, astfel încât să acopere orice urmă a vinovăției lor. ‘’Fabrică’’ chiar o dovadă a crimei, apoi unul dintre ei este martor la poliție și, astfel, un om nevinovat, un poștaș, pică victimă, mergând la închisoare.

Unul dintre membrii grupului preia șefia, dictând fiecare pas, pe principiul că grupul este mai important decât adevărul despre o singură persoană (ajunge chiar și la amenințări cu moartea pentru cine nu se supune regulilor). Nu mai contează că victima este unul dintre ai lor, contează ca grupul să fie fără pată în ochii celorlalți (minciuna sau adevărul nu mai au pentru ei nicio valoare, sunt doar niște noțiuni abstracte).

Autorul contruiește piesa ciclic, în patru părți, fiecare cu scenele sale. Apariția personajelor și scenele se succed în același ritm (scena 1 de la toate cele patru acte începe cu cei doi naratori, aflați în stradă, de la care aflăm mici detalii, ei ar întruchipa ’’gura lumii’’). Pe rând, sunt urmărite scene de cuplu dar și de grup, cu dialoguri în detalii monotone din viața cotidiană sau scene de grup, cu multă dinamică între personaje.

Actorii au pus mult suflet în fiecare replică pe care au interpretat-o (chiar și atunci când nu jucau într-o anumită scenă, stăteau pe margine și participau activ, cu privirile fixe înspre colegii lor).

Scenografia și mijloacele de redare a decorului au fost foarte dinamice. La începutul spectacolului, unul dintre actori a făcut o mică introducere (mulțumind gazdelor festivalului FIST apoi aducând câteva precizări – ’’trebuie să vă imaginați că vom avea o stradă, o pădure, copaci’’ un mod inedit, atât de simplu, natural și surpinzător totodată). Actorii folosesc, de asemenea, recuzită, ’’crengi de copac’’, pe care le țin în mâini și le clatină, ca și cum ar fi bătute de vânt. La un moment dat, unul dintre actori dă drumul la o melodie ce se aude din telefon, peste care se așază un monolog. Mijloace foarte simple, dar care aduc prospețime și un permanent zâmbet (chiar dacă subiectul piesei este unul tragic).

Actorii au folosit un melanj de limbi, au fost replici atât în franceză, cât și în engleză plus engleză cu un pronunțat accent franțuzesc, ceea ce a captat într-un fel poate mai mult atenția publicului, ca să poată înțelege toate detaliile acțiunilor care aveau loc pe scenă.

Un grup de actori care promite, foarte viu, actori care știu să comunice foarte bine în grup, ce au exemplificat o poveste tristă dar atât de actuală în contextul violenței, bullying-ului, agresivității crescânde în rândul copiilor din ziua de azi.

IMG_0027
Ce face La Cité/ Théâtre?

Din anul 2000, La Cité/ Théâtre oferă cursuri de formare profesională artistică în Normandia, cu sprijinul Consiliul Regional.

Instruirea se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani iar formarea tinerilor actori durează 2 ani și jumătate. Pe parcursul studiilor, actorii sunt numiți stagiari și sunt chiar remunerați, o bună parte din perioada de studiu. Formarea profesională a actorului este văzută într-o strânsă legătură cu realitățile socio-economice. Intenția artistică și educațională a companiei de teatru este aceea de a dezvolta abilitățile artelor spectacolului și de a înlesni întâlniri artistice cu directorii din rețeaua regională, națională și internațională.

Groupul nr. 12 din cadrul La Cité/ Théâtre, pe scena din România la FIST

Grupul a început studiile în ianuarie 2016 și este format din următorii actori (prezenți și pe scena Metropolis în spectacolul ”A.D.N”):
Louison Bayeux Martin, Inès Camesella, Elsa Delmas, Romain Guilbert, Corentin Le Cras, Claire Le Plomb, Louis Martin, Lisa-Marion Mc Glue, Louis Olive, Loona Piquery et Charles ValterLouis Olive, Loona Piquery and Charles Valter.

Între 2 și 8 iulie la teatrele Metropolis, Bulandra și UNATC, poți urmări 14 spectacole ale unora dintre cele mai importante școli de teatru din România și din Europa! Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru (FIST, ediția a V-a). Intrarea la toate spectacolele este liberă. Programul complet al festivalului: http://fistromania.ro/program/
Materialul a apărut inițial aici: http://fistromania.ro/a-d-n-si-lipsa-de-moralitate-fist-2018-cu-trupa-la-cite-theatre-franta/
Fotografii: Dragoș Ivan