Teatru străin, ruta Berlin-Londra-Dublin, la FNT 2018. Miss Julie, Chekhov’s First Play și Beware of Pity.

Am așteptat cu mare nerăbdare Festivalul Național de Teatru București (FNT) 2018, prilej bun de luat pulsul spectacolelor de teatru din țară și, bineînțeles, mare interes pentru vizionarea producțiilor străine.

Există un soi de curiozitate de a trage cu ochiul în curtea vecină, să vezi ce mai fac alții, ce se mai întâmplă pe scenele teatrelor din alte țări, să te conectezi la prezent printr-un cadru mai larg, al creativității de pe alte meleaguri. Și, cum s-au pus în vânzare, cum am luat bilete la spectacolele teatrelor străine.

În România, putem viziona producții semnate de artiști din alte țări (în special teatru și dans contemporan), la festivaluri mari precum FITS (Festivalul Internațional de Teatru Sibiu), la FNT (Festivalul Național de Teatru București) și punctual la alte festivaluri, precum Festivalul Internaţional Shakespeare Craiova și altele.

FNT (Festivalul Național de Teatru București) a adus în 2018 trei spectacole de teatru alese pe spânceană, diferite ca structură, mesaje și mijloace folosite: o producție a teatrului Schaubühne am Lehninen Platz din Berlin, o co-producție Schaubühne Berlin – Complicité London și Dead Centre Dublin.

Pentru toate cele trei reprezentații am observat câteva detalii, ca numitor comun: preocuparea pentru sound-design (de la un atelier de sunet construit pe scenă, cu muzică live cântată la violoncel, la efecte speciale specifice filmelor sau jocurilor video, obținute în căști) pentru light-design și componenta video (Miss Julie, o mostră rafinată de utilizare a montajului video live, cu transmisie live, din scenă). O altă componentă comună spectacolelor a fost partea de surpriză (Miss Julie – a fost mai degrabă film decât teatru, iar la Chekhov’s First Play unde te așteptai să vezi Cehov, și unde, de fapt a fost o montare contemporană, plecând de la un text clasic).
Amintesc și despre spectacolele de dans contemporan (tot companii străine) prezente în FNT, la superlativ: trupa Nederlands Dans Theater (NDT) Olanda și compania Peeping Tom, din Belgia.

Miss Julie @photo: Thomas Aurin

Miss Julie @foto: Thomas Aurin

”Miss Julie/ Domnișoara Iulia” film și making-of, simultan

după August Strindberg, regia: Katie Mitchell și Leo Warner – o producție a teatrului Schaubühne am Lehninen Platz, Berlin. Cu toate că premiera acestui spectacol a avut loc în anul 2010 (deci în urmă cu opt ani!), acesta își păstrează prospețimea și originalitatea, construiește multă emoție prin mijloacele tehnice și artistice utilizate.

Ce am văzut pe ecran și scenă
Practic, am văzut un film, nu un teatru. Teatrul a fost pretextul, cadrul, iar filmul, rezultatul. Alții pot spune că a fost teatru, dar dintr-o nouă perspectivă, cu schimbarea originală a convențiilor clasice.

Cine venise în sală cu gândul să vizioneze un teatru și nu a putut trece la noile convenții propuse de mijloacele tehnice, a plecat dezamăgit.
Pe scenă era montat decorul a două camere (închise, între patru pereți), unde cele trei personaje își desfășurau jocul. Mai mulți operatori filmau pe scenă, mutau camerele de colo-colo (inclusiv actorii), un editor era la pupitrul de comandă și monta (la secundă, live!), iar pe un ecran mare, deasupra decorului, vedeam rezultatul final, filmul.
Un spectacol cu multe efecte speciale (ploaie/ apă pe geam, joacă cu oglindire în apă, cu abur, cu foc, flăcări) și mult detaliu, ce a creat o atmosferă aparte – efecte de lumini și umbre, filmat în unghiuri dinamice, filmat de sus sau cu senzația de adâncime etc.

Un spectacol cu o dinamică incredibilă, realizat cu resurse limitate pe care le puteam vedea în timp real (folosite însă cu atât de multă creativitate!), cumva vedeam making-of, scenele din spatele filmului, în același timp cu filmul propriu-zis, doi în unul.
Cadrele s-au succedat într-un ritm alert, în ton cu stilul unui spectator tânăr din ziua de azi, care se plictisește ușor și are nevoie permanent de stimuli.

Povestea, stilul
Povestea dintre cei doi amanți, servitorul Jean și aristocrata Julie e spusă din pespectiva lui Kristin, logodnica majordomnului. Cei doi amanți stau la masă, flirtează, de față cu Kristin.

Scenele pun accentul pe atmosferă creată din detalii (proiectate pe ecran). Servitoarea taie legumele, fierbe ingredientele pe foc, pregătește cu minuțiozitate fiecare detaliu pentru masa iubitului ei (vedem fiecare amănunt în prim-plan: spălarea și pregătirea ingredientelor, aburii de la mâncarea de pe foc etc.), vedem cum se construiește o poezie din îndeletnicirile mărunte, din viața de zi cu zi, în bucătărie.

Lirismul poeziei statice (construit treptat din detaliile nimicurilor cotidiene, cu trebăluiala dereticatului și pregătitului ingredientelor) este curmat de tăierea pipotei pe fundul de lemn, un gest simbolic, carnal, dur, prevestitor al ‘’tăiatului în carne vie’’, precum sufletul bietei Kristin. Aceasta înșiră cuvinte care însoțesc robotitul ei prin casă  (există flori, dioxină, bromură, toamnă, amintiri etc.)
În timp ce îi oferă toată atenția amantei, Jean o tratează pe logodnica sa cu răceală și tăcere, cu amânări (îi promite că va dansa cu ea data viitoare) sau cu remarci absurde, de căutat nod în papură, de genul ‘’Ai fi putut să încălzești farfuria‘’.
Asistăm la scenele dintre amanți, prin ochii lui Kristin: Jean îi povestește amantei cum o să construiască un hotel unde lumea vine și pleacă și ‘’nu e timp de plictiseală‘’, așa cum își conduce, probabil, și el viața.

Planurile scenei
În mijlocul scenei este casa unde se petrece acțiunea, cu veranda și cele 2 încăperi, dormitor și living (cu geamuri înspre public) apoi în dreapta este atelierul de sunet (2 persoane produc, în mod natural și în timp real sunetele pentru fiecare mișcare din spectacol). În stânga este o violoncelistă (care cântă din când în când) și o masă mare unde se filmează anumite planuri cu detalii, necesare pentru film.

Ce spectacol!
Video. Un spectacol inedit: cum fimezi și montezi un film live, plecând de la teatru. Și cum poți obține cu ajutorul unui decor minimalist (cu o creativitate imensă de a sonda spațiul – perspectivele și detaliul), rezultate spectaculoase. Un spectacol care ar trebui urmărit de cât mai mulți oamenii de producție video și teatru (pentru prospețimea perspectivelor, originalitatea mijloacelor folosite și măiestria rafinată a montajului).

Foto. Imagini ce rămân pe retină: cu detaliile mâinilor ostenite trebăluind mecanic, cu părul obosit și ochii triști. Cu dorința unui dans, ce nu va avea loc niciodată.

Cu multă liniște (cuvinte mai puține) și sunete. Un spectacol cu liniște apăsătoare. O liniște ce pătrunde prin toți porii și dezvăluie lucruri nespuse și adevăruri. Cuvintele glăsuiesc mai puțin însă atitudinea, mișcarea și postura personajelor spun cât o mie de cuvinte. Și sunete de violoncel live și sunete naturale ce se construiesc fizic în mod firesc chiar sub ochii tăi (cu sunet de lemn, apă, piatră și foșnete de materiale). Și sunet și spectacol și ineditul acestui atelier de sunete live.

————–

Miss Julie
după: August Strindberg
regie: Katie Mitchell and Leo Warner
Producție: Teatrul Schaubühne am Lehninen Platz Berlin

”Chekhov’s First Play / Prima piesă a lui Cehov” – regia Ben Kidd și Bush Moukarzel

Este o producție a tinerei companii Dead Centre din Dublin. Spectacolul face parte dintr-un proiect mai amplu, de reinterpretare a unor piese ”nereprezentabile, cu texte excesive și incorecte” aparținând lui A.P. Cehov, Bertolt Brecht și Samuel Beckett. Spectacolul a deschis Samuel Beckett Centre, în septembrie 2015, parte din Dublin Theatre Festival.
Te aștepți să vezi un Cehov, deoarece spectacolul așa se numește, ’’Prima piesă a lui Cehov’’…. dar, nu este chiar așa, apar surprize.

Povestea
Spectacolul începe cu o introducere: regizorul apare pe scenă (înainte de tragerea cortinei) și anunță că o să aducă precizări și comentarii pe marginea spectacolului (la microfon, în timpul reprezentației), ca să parcurgem mai ușor un text complicat semnat de Cehov, mai exact prima sa piesă (cunoscută și sub numele de Platonov sau Piesa fără titlu).
Astfel, asistăm la construcția narațiunii, cu grupul de personaje gândit de Cehov și conversațiile acestora, dintr-o epocă trecută. Peste acest plan se suprapun (la propriu) comentariile regizorului și glumele făcute pe marginea textului (ba că actorii au sărit câteva pagini, aflăm că o actriță este însărcinată, regizorul a mai tăiat din personaje, deoarece nu crede că era nevoie de atâția majordomni și tot așa). După această dinamică neașteptată (cu actori pe scenă și comentarii suprapuse), apar alte surprize, la un moment dat povestea se transformă iar personajele cehoviene se preschimbă în personaje din zilele noastre, cu obiceiurile, frustările și angoasele omului contemporan. Ca să sublinieze mesajul, apare pe scenă și un personaj din public, un ne-actor, care participă la o bună parte din spectacol. Personajul central din piesa lui Cehov rămâne ca un fir roșu, cu același nume, și devine simbol pentru partea a doua.

Construcția piesei
Construcția piesei e impresionantă, plecând de la un text de Cehov (cu acele adăugiri peste text, într-un limbaj din vorbirea curentă) cu personajul principal Platonov pe care îl așteaptă toată lumea, la un Platonov din zilele noastre (cu un comportament deviant consumerist, cu excese, care pune mai presus ambalajul, în comparație cu lucrurile cu adevărat importante). O dramaturgie care lasă de-o parte covențiile, comenteză ’’la mișto‘’ texte celebre și face haz de scriitura timpului (cu prea multe personaje etc.), pleacă de la trecut (pe care ni-l arată, îl simțim, e viu, e acolo) ca să ajungă la noi, la spațiul urban și la problemele omului de azi.
O construcție originală (care surprinde prin prospețimea abordării și a mijloacelor folosite), susținută dramaturgic și tehnic într-un mod unitar și coerent. Spectacolul pune o oglindă în fața noastră, a celor de azi, motiv de reflecție.

Decor, personaje
Spectacolul începe într-un mod clasic, cu decor cehovian, cu multe personaje aflate în jurul mesei, cu dialoguri, cu paharele de vodka și joc de șah. Apoi apar scurt-circuitările spectacolului: regizorul intervine cu observații amuzante peste actori sau în scurtele pauze. Partea a doua transpune aceleași personaje din zilele noastre, cu dezechilibre, cu excese, cu oameni confuzi și efecte vizuale care oglindesc comportamentele (apare un pickamer, oameni dezbrăcați, o perfuzie cu vin, un glob suspendat căruia i se dă foc și, bineînțeles, apare și un pistol). Platonov-ul lui Cehov se transformă într-un Platonov din zilele noastre (o persoană din sală, întruchipează rolul contemporan al omului – idol: imitat și ridicat la rang de model, fără un temei anume).

Sound-design
Toată audiența din sala Teatrului Național a purtat căști, doar așa se putea auzi sunetul de pe scenă (nu vreți să știți cum arăta pupitrul tehnic cu sutele de cabluri montate și peste tot în sală fire lipite, fixate). Ca toate spectactacolele străine din festival, spectacolul a beneficiat și de titrare în limba română, pe ecrane.
Soud-design-ul a fost unul special: spectacolul a avut integrate câteva fragmente cu efecte speciale surround, pe care nu le-am mai experimentat în sala de teatru (poate doar în cadrul unor săli de film sau la jocuri video). La prima inserție de astfel de sunete, cu iz urban, am fost transportată imaginar în mijlocul unei intersecții (personal, m-am simțit în Londra), aglomerată, cu mașini, cu forfota oamenilor grăbiți care treceau pe lângă mine, cu fragmente de conversații din stânga, cu autobuzul care pornește, cu claxoane îndepărtate, cu, cu… fascinant, ce aport puternic poate să aducă partea sonoră.
Spectacolul a câștigător Best Sound Design, la Irish Times Theatre Awards 2015.

—————————–

Chekhov’s First Play
Regie: Ben Kidd și Bush Moukarzel
Producție: Dead Centre Dublin

Beware of pity, foto: Gianmarco Bresadola

 Beware of pity, foto: Gianmarco Bresadola

Beware of Pity / Ungeduld des Herzens / Suflete zbuciumate”

de Stefan Zweig, poartă semnătura regizorală a lui Simon McBurney, actor și co-fondator al companiei Complicité din Londra. Spectacolul este o coproducție Schaubühne Theater și Complicité London, prima colaborare a regizorului Simon McBurney cu teatrul din Berlin.

Montarea Beware of Pity urmărește îndeaproape impresionantul text scris de Stefan Zweig (în cadrul FNT, textul se putea parcurge pe cele două ecrane, stânga-dreapta scenei, în engleză, un text dens, cu multe amănunte de atmosferă și stare). Un spectacol extrem de ”lucrat” din punct de vedere tehnic, cu multe mijloace de expresie, cu multe nuanțe și detalii.

Povestea
Povestea descrie sentimentele, stările și emoțiile tânărului soldat Hofmiller, dintr-o perspectivă personală (cu un ton foarte puternic, la persoana întâi), punctând însă și cadrul, cu situații contextuale, dialoguri și scene de grup. Acesta devine musafir nelipsit la castelul baronului Kekesfalva unde Edith, în căruț cu rotile, se îndrăgostește nebuneşte de el.

Apar întrebări fundamentale care invită la introspecție. Cum te raportezi la o situație de viață și de moarte în care mila, datoria, încrederea, oferirea ajutorului necondiționat, prietenia, obișnuința, stau la aceeași masă? Cum poți să îi dai speranțe unei femei paralizate, în căruț cu rotile, cu o boală incurabilă? Ce se întâmplă de fapt – o ajuți cu o falsă informație, aducându-i speranță fără temei (și o vezi cum înflorește la posibila lecuire) sau de fapt faci uz de minciună și trădare? De ce să cultivi optimismul când realitatea spune de fapt contrariul?

Situații complicate emoțional, mereu pe muchie de cuțit, cu o încărcare copleșitoare. Un melanj de sentimente care țes o stare fragilă, gata oricând să se frângă, la cea mai ușoară pală de vânt.

Mijloace utilizate
Un spectacol care poate fi văzut și revăzut, ca un spectacol-școală, pentru bogăția mijloacelor utilizate, pentru felul în care alternează planurile și energia, cu varietate și dinamică susținute. Planuri construite cu minuțiozitate atât la nivel scenografic, cât și la cel al firului dramaturgic și al jocului actorilor.

Cu elemente statice și dinamice care se suprapun sau se construiesc în succesiune, cu scene de ansamblu alături de monolog, cu punctarea light-design-ului în  planuri simetrice sau dimpotrivă, cu proiecții video sau cu actori ce joacă în cadru închis (în cutie cu pereți de sticlă). Și peste toate, întreruperi de ritm cu scene de teatru-lectură (cu actorii pe scaune, luminați de câte un fascicul de lumină, ca într-un film alb-negru în care aștepți cu sufletul la gură următoarea frază).

Un spectacol care zdruncină, printr-o poveste sfâșâietoare (cu suferință, empatie, cu tristețe și dedicare) și impresionează prin folosirea detaliului scenografic, lucidității actoricești și a rafinamentului regizoral.

———————

Beware of Pity
de Stefan Zweig
Regie: Simon McBurney
Co-producție: Schaubühne am Lehninen Platz Berlin și Complicité Londra