Răsfăț la Therme și-un cocktail albastru. Adults only.

Stau întinsă pe șezlong, cu ochii întredeschiși, printre palmieri. Le-ne-vea-lă. Umezeala din aer îmi inundă nările, e vegetația tropicală, e mirosul vacanței. Tocmai ce am ieșit din apă, câteva picături rătăcite se odihnesc pe mâna dreaptă. A fost numa’ bună apa, nici caldă nici rece. Mi-a rămas însă gândul la cocktail-ul albastru cu curacao și cocos, savurat în apă, în colțul cu orhideele așezate frumos în linie. Hm, nu a fost rău deloc. Și parcă ar merge acum un curry cu vită și legume, ca data trecută, că bine mai gătesc asiaticii ăștia. Dar, dar stai, nu-i vreme, în 15 minute ar trebui să merg la peeling-ul cu zahăr, vanilie și ciocolată, să nu întârzii.

Cam așa ar putea arăta o frântură dintr-o zi ”obositoare”, și nu în Caraibe, ci aici, aproape, pe lângă București, într-o oază de verdeață cu zeci de palmieri, cu răsfăț la piscine și saune. Și un pahar cu cocktail albastru, musai. Sau altă culoare, după gust și gusturi.

Cu toate că este deschis de 3 anișori, am băgat de seamă de curând (tot povestind în jur), că multă lume nu prea știe ce se întâmplă la Therme. Cei mai mulți asociază cu un parc acvatic pentru copii și cam atât. Când, de fapt, Therme vine cu foarte multe ‘’distracții’’ pentru adulți, chiar mai multe decât pentru cei mici.
Hai să vă povestesc ce poți face la Therme, varianta fără copii!

În ce sezon am vizitat Therme.
De obicei, am ajuns la Therme în sezonul rece. Contrastul dintre vremea mohorâtă și friguroasă de afară și atmosfera tropicală dinăuntru, cu palmieri și orhidee, cu bălăceală în piscine încălzite și terapii la saune, e un răsfăț care prinde foarte bine la trup și minte. Daaar, există în sezonul de vară și plajă cu nisip (știai că e cea mai mare plajă urbană din Europa?) și piscină afară și pool bar și beach club, ce mai, tot tacâmul, nu am încercat însă, pun pe listă.

therme-palmieri-scară

Cum e împărțit spațiul și ce poți face.
Spațiul acoperit este împărțit în 3 mari zone și, în funcție de ce îți dorești, plătești intrarea pentru o anumită categorie. Galaxy este pentru copii, cu tobogane, jocuri etc., nu voi scrie despre aceasta aici.
O să vă povestesc însă despre zonele pentru adulți: The Palm și Elysium. Accesul copiilor până la 16 ani este interzis aici (excepție copiii între 0-3 ani pentru The Palm, bineînțeles cu scutece impermeabile).
Vă recomand să luați bilet pentru Elysium care include și accesul în celelalte zone, practic, peste tot. Și nu, nu, nu spuneți că nu sunteți atrași de saunele de acolo (așa am spus și eu inițial), nu știți ce experiențe ratați, vă zic!
Și, dacă nu îți plac jumătățile de măsură, ia bilet pentru o zi întreagă: costă 100/ sau 109 lei, depinde de zi. Bine, puteți lua și 3 ore sau 4 ore jumătate, vă organizați timpul așa cum credeți (și, dacă depășiți orele estimate inițial, nu e problemă, plătiți suplimentar, timpul petrecut în plus). Pentru comparație, acces 3 ore în toate zonele înseamnă 79 lei/ 88 lei.

Cum ajungeți.
Din București, cu mașina, o luați pe DN1 și înainte să ajungeți la Hornbach o să faceți dreapta (o să vedeți stegulețele verticale fluturând vesele).
Există și varianta transport cu autobuzul, gratuit, de la Piața Romană (verificați pe site orarul și traseul exact).

Organizatorice.
După ce achitați intrarea pentru zona pe care o doriți (sau cu biletul online) primiți brățara minune pe care o veți purta tot timpul la Therme. Tot ce consumați va fi înregistrat pe dispozitiv (care este rezistent și la apă și abur și temperaturi înalte) și tot cu el aveți acces la dulăpiorul de haine. Tot cu brățara treceți dintr-o zonă în alta (sunt stâlpi rotativi precum la acces metrou).
La intrare găsiți, dacă aveți nevoie, halate și prosoape de închiriat (puteți să le folosiți, bineînțeles, și pe cele personale). Și șlapi de cumpărat. Închiriere halat 24 lei, prosop 16 lei. Cu papucii am auzit multe povești haioase, o să vă zic două (o pățanie chiar a subsemnatei).
Am auzit cum cineva s-a trezit acasă cu papuci străini, ce să-i faci, erau asemănători, s-au încurcat borcanele, pardon, șlapii.
Eu am cumpărat data trecută niște papuci Therme. La ieșirea din ultima piscină nu i-am mai găsit însă la locul unde îi lăsasem, am crezut că am greșit eu locul. Și, am luat singura pereche branded care era acolo (unde mai pui că era și mărimea mea, deci, perfect, ai mei erau), dar acasă am descoperit că erau marcați cu pixul….: ‘’Rapid Bucharest’’. Și uite-așa, sunt suporter, port cu mândrie la degetul cel mic celebrul club.

Ce înseamnă zona ’’The Palm’’.
Este zona de la parter cu piscine: o piscină mare, centrală, cu zone de jacuzzi (împrejmuită de o bordură de orhidee), în jurul căreia gravitează șezlongurile, ascunse printre zecile de palmieri. Această piscină interioară de relaxare (nu este pentru înot), se continuă cu ceva frumos, o piscină exterioară. Trecerea din interior spre afară se face printr-o ușă rotativă, prin apă. Și, ca să fie totul la îndemână, există și bar în piscină, comanzi și bei stând în apă, vă zic, e boerie mare.
Mă tot întreb cum au transportat atâția palmieri imenși și cum sunt îngrijiți acolo (au rădăcinile în pământ, în niște vase enorme). Am citit că locul găzduiește 1500 palmieri de pe 4 continente, adică ar fi cea mai mare plantație de palmieri din Europa!
Unul dintre cele mai faine momente pe care le-am experimentat a fost când am nimerit ninsoare. Nu vă pot descrie senzația…cum este să stai afară, în apă fierbinte din care ies aburii, cu un cocktail în mână și să simți fulgii de zăpadă care îți cad pe față și aerul rece la fiecare respirație! Și să mai fie și întuneric afară, să vezi fulgii cum cad, în reflexele luminii din piscină. Atât!

therme-piscină-apă-termală

Lângă piscina principală din interior, într-un colț, sunt 3 bazine mici cu apă termală (recomandarea este să stai acolo câte 7 minute, scrie în dreptul fiecăruia ce conține și la ce este bun): cu apă de la Marea Moartă (bună la toate, sistem imunitar, metabolism, protecția pielii etc.), unul cu săruri de magneziu și calciu (benefic pentru sistemul locomotor) și unul cu litiu (răspunzător pentru starea de bine, deci să fie, din belșug!). Luați-le la rând și vedeți ce iese, energie la puterea infinit.
Tot în această zonă se află și restaurantele, o sauna umedă și câteva paturi cu hidromasaj.
Ce este fain aici, este vegetația abundentă cu palmieri imenși și flori și foarte multă lumină natural care vine din toate părțile deoarece este peste tot sticlă (am înțeles că plafonul este retractabil, eu nu l-am prins deschis, abia aștept să îl prind așa).
Și încă ceva, există un sistem cu lumini speciale pentru toate piscinele și cea de afară și cele de interior, poate prindeți și noaptea, de bine!

Ce înseamnă zona ’’Elysium’’.
Aici este zona de wellness cu 6 saune, atât uscate cât și umede, la etajul 1, acces pe scări (deasupra The Palm). În dreptul fiecărei saune sunt scrise detaliile, cu temperatură, umiditate, cât e recomandat să stai etc. (În zona de copii, la Galaxy, mai sunt alte 3 saune). O să mai vedeți aici și un duș imens, în formă de flori, adică dintr-un buchet de cale albe cade apa cu mare forță.
Tot în această zonă poți face programare pentru diverse tipuri de masaj, contracost (nu am reușit să prind niciodată, mereu era plin). Legat de masaj, uneori sunt înșirate chiar la intrare câteva scaune de masaj cu terapeuți, poate aveți noroc să fie liber.
Mai este și un mic restaurant fusion la etajul 1 plus o zonă cu șezlonguri cu lumină specială, cu infraroșu (cu efect antibacterian) și o piscină cu bar.
Găsiți și un generos spațiu de relaxare unde vă puteți cuibări, pe un fotoliu, șezlong, poate puf-uri, canapele rotunde cocoons, este ca o insula alba de stat și zăcut, după o terapie.

therme-sezlonguri

Cum e treaba cu saunele.
Așa cum ziceam, sunt saune și uscate și umede, depinde ce vă place și la ce rezistați. Saunele umede au temperatură mai joasă, sunt mai accesibile, dar au multă umiditate. Cele uscate, dacă rezistați, ajung și până la 90 grade. Puteți intra la orice saună, gratuit.
Saunele sunt tematice și te poartă pe diverse tărâmuri, de la Himalaya (cu pereți din sare de Himalaya ce emană ioni negativi și aerul are efect de aerosoli), Alhambra (inspirată de arhitectura maură a Castelului din Granada), Hollywood (cu un ecran imens unde rulează filme despre natură), Provence (decor cu lemn de zâmbru, un conifer ce crește în Carpați sau Alpi), Amazon sau Bavaria.
Trebuie să aveți prosopul cu voi atunci când intrați în saunele uscate, mereu o să stați pe prosop.

Programe/ terapii gratuite.
Pe ecranele din întreaga locație, pe pliante sau on-line o să vedeți că există în fiecare oră câte un program. Fie că este vorba despre aqua-gym în piscină, fie că este un ritual în câte o saună. La toate aveți acces gratuit, intră în prețul de intrare.

therme-alhambra-saună

Aufguss este denumirea activității din saună care înseamnă folosirea uleiurilor esențiale în scop terapeutic. Practic, un terapeut distribuie în saună aburul ce poartă infuzia, prin diverse tehnici (cu mișcări de prosop, evantai etc.). Un astfel de ritual durează aproximativ 10 min și începe la ora menționată în program (să știți că nu se permite intrarea după ce a început reprezentația, la fel ca la un spectacol).
În cadrul unul ritual Aufguss, asiști la o întreagă simfonie, o succesiune de mirosuri acompaniate deseori de un sunet surpinzător: sfârâitul bulgărilor de zăpadă impregnați cu uleiuri esențiale care se topesc atunci când sunt aruncați pe pietrele încinse (așa se formează aburul!). Mai puneți la socoteală și muzică tematică ce se aude în surdină, plus lumină difuză, de vis!
Încercați un ritual, este o adevărată experiență. Vedeți ce vă atrage și unde puteți sta (în funcție de combinația temperatură – umiditate). Cea mai accesibilă zic să este Himalaya (temperaturi de 40-50 grade). Alhambra ar fi următoarea cu 60-80 grade. Am încercat și Hollywood (sunt 60 grade dar aerul este foarte uscat; nu știu dacă ați experimentat vreodată, să simți că ai podoaba capilară fierbinte, la propriu).
Am încercat și sauna cu aburi Rainforest, care are aproximativ 45 grade (baia turcească sau hammam). Este o încăpere rotundă de sticlă unde încap, stând (pe piatră) de jur împrejur, 18 persoane (nu este permis să stai în picioare, la fel, ca la spectacole). De obicei aici este un ritual în doi pași: exfoloiere cu sare sau zahăr și diverse arome plus o mască cu argilă, care se aplică pe față, la final. Terapeutul povestește la început, în română (și engleză, dacă este cazul) ce ingrediente sunt și care sunt pașii pentru aplicarea acestora. La fel, durează aproximativ 10 min, la fel, este inclus în preț. Se spune că efectul de relaxare după o ședință hammam durează o săptămână hmmm.

Restaurant.
Anul acesta, în ianuarie, restaurantul din zona The Palm s-a extins, atât în interior cât și exterior, cu terasă (are capacitate de aproximativ 300 locuri). Restaurantul Humboldt aduce 5 bucătării: sushi bar, asian corner, mediteranean & pasta corner, fish & seafood şi american steaks/ burgers. O porție de curry cu pui și ananas (gr. 180/180) este 25.9 lei, o porție de vită cu orez și sos fasole neagră (300 gr.) este 24.9 lei. Un pahar de vin la barul din piscină este 11 lei, un cocktail în jur de 25 lei. Paharul de vin la restaurant începe de la aprox. 17 lei.

O să vedeți foarte mulți asiatici în bucătărie – de la cei care gătesc, cei care încasează până la personalul care face curățenie. Și la pool-baruri sunt asiatici. A fost foarte ciudat să cer în engleză, în România fiind, mâncare și băutură, da, globalism.

Therme, de 3 ani.
Așa cum se prezintă singur, adică ‘’cel mai mare centru de relaxare, distracție și wellness din Europa’’, Therme investește de când a sosit pe la noi, în 2016. A extins permanent câte o zonă, apoi, în fiecare an, a apărut ceva nou: în 2017 a apărut plaja (Sands of Therme, cea mai mare plajă urbană din Europa), în 2018 au construit două parcuri urbane (Pangea și Feng Shui) – proiectate de arhitectul olandez Sicco de Boer. În 2019 (ianuarie!) au lansat noul concept de restaurant și terasă.

parc-feng-shui
Parcul Pangea are aproape 4.000 mp cu plante și minerale specifice fiecărui continent. Printre arborii-vedetă este și mesteacăn negru (Betula Nigra), salcâm japonez vindecător (Styphnolobium japonicum) sau Ginkgo biloba.
Parcul Feng Shui, cu peste 120 de specii de plante și 40 specii de copaci, acoperă aproape 5000 de mp. și este alcătuit din opt gradini ce simbolizează elementele echilibrului primordial. Zona cuprinde atât spații pentru meditație și relaxare (conform principiilor vechilor folosofi chinezi) sau de petrecere a timpului liber, cât și spații de joacă pentru copii.
Notorietatea Therme crește mult peste granițe – extrem, extrem de mulți străini am întâlnit la ultimele vizite, mulți cu bagaje, semn că leagă vizitele aici de aeroport, pregătiți-vă să auziți toate limbile pământului. De curiozitate, m-am uitat pe TripAdvisor, sunt 1,4k reviews cu rating 69% Excellent. Cu atâția străini în jur, cu aerul occidental al locației, cu asiaticii care gătesc și preiau comanda la casă, cu organizarea foarte bună, când ești laTherme ai senzația că poți fi oriunde în lumea asta mare.

Detalii utile și tips-uri:
– Există carduri valorice cadou (100, 200, 400 lei) dar și Therme card.
– Poți descărca aplicația Therme și vezi în timp real cât de aglomerat este în fiecare zonă, verifici programul pe ore, poți acumula și mile.
– Ultima terapie la care vă puteți duce este de la ora 22:15, apoi Therme se pregătește de închidere.
– Evitați zilele de week-end, este foarte aglomerat.
– Există pe web-site un calculator, puteți face o simulare de costuri și puteți cumpăra bilete on-line.
– Parcarea – gratuită și este loc berechet, este foarte mare.
– Pe site puteți face un tur virtual 360 grade, vă puteți plimba prin Therme.

therme-iluminare

therme-bucharest-by-night

credit foto: Therme București Facebook

Video fast-forward: De-Corina Blog