Oameni și oameni. Și cultura și mâncarea merg la vot!
Omul sfințește locul. Omul bun după fapte se cunoaște. Omul potrivit la locul potrivit. Omul e măsura lucrurilor. Și continuați voi cu provebe și vorbe de duh despre oameni.
De ceva vreme, în fața ochilor mi se arată 2 Românii, 2 tărâmuri, 2 poli… cu oameni și oameni.
- Două femei care construiesc un spital privat cu 6 etaje, de ultimă generație. Și o țară care nu a construit niciun spital de 30 ani.
- În Comuna Ciugud din Alba sunt stații de autobuz inteligente cu panouri electrice: adică vezi frumos timpul pe care îl ai de așteaptat până vine autobuzul. Și vreo 27 milioane euro încasați, bani europeni pentru proiecte.
În București, capitala țării, oamenii încă își întind gâturile și ies în stradă, să vadă când vine autobuzul, ca în comunism, ca dintotdeauna. - În comuna Comănești directoarea școlii a construit o toaletă pentru copii, cu vas de toaletă și faianță ….ca să obișnuiască copiii să tragă apa și să nu mai manânce săpunul lichid (când or ajung la oraș)?! În câte sate și comune sunt încă toalete cu gropi în pământ la școli?
- În marile orașe oamenii se organizează în grupuri mari și fac voluntariat (oferă timp din timpul lor) și fac lună câte o pădure, o iau la picior din metru în metru.
În multe sate locuitorii aruncă gunoiul, ca o obișnuință, pe malul râului, la marginea satului. - Dacă pui pe hârtie meniul dintr-o lună de la Bistro de l’Arte din Brașov, poți să scrii vreo 2 cărți de rețete variate, cu note de subsol despre tradiții românești și ingrediente locale. Unii își dau toată silința.
Dacă iei la întâmplare 10 restaurante din țară, de oriunde, cam toate au în meniu ciobiță de vită, cam aceeași, aceleași ingrediente, nimic local. - În Cluj circulă autobuze frumoase, noi, electrice iar la Oradea se pregătesc să apară curând. În București autobuzele cumpărate (normale, nimic electric) se strică din prima zi de mers pe stradă.
Mă opresc aici cu exemplele, le știți și voi.
Acesta este un blog de timp liber, cu gust cultural și iz culinar.
În momente importante merge și el la vot.
Nu uita, votul oricui contează! Alege oameni d’ăia buni, oameni printre oameni!