COMING OF stAGE (Univ. Arte Tg. Mureș): Teatru despre teatru.

Miercuri, 4 iulie, pe scena Teatrului Metropolis, în cadrul Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru, au urcat masteranzii Universității de Arte din Târgu-Mureș, cu spectacolul COMING of stAGE.

„COMING OF stAGE” de Ștefan Peca, în regia semnată de Radu Apostol, este un spectacol care provoacă. Provoacă atât la nivel de formă și abordare a spectacolului cât și la nivel de conținut.

Un spectacol cu povești despre și din lumea teatrului (cu realism tăios dar și cu duioșie, cu umor și ironie), văzut prin ochii unor masteranzi ce urmează să își facă debutul „pe sfânta scândură”.

Piesa a fost scrisă de Peca Ștefan special pentru această clasă de Masteranzi Arta Actorului anul doi (în urma invitației Universității de Arte din Târgu-Mureș și a lui Radu Apostol și în urma unui research de câteva săptămâni pe care dramaturgul l-a făcut împreună cu echipa de actori).

Povestea este simplă: cinci tineri actori se întâlnesc să facă o repetiție generală clandestină înainte de spectacolul de absolvire de a doua zi. Vedem de fapt un spectacol despre un spectacol și repetiția sa. Convenția de teatru în teatru frânge bariere, de două ori.

Și, ca să fie totul și mai plauzibil, să pătrunzi mai abitir în lumea teatrului, spectatorii au stat, la propriu, pe scenă. Show-ul s-a jucat cu 45 spectatori pe scenă, așezați cu fața spre sala goală, cu reflectoarele îndreptate înspre ei. Actorii au jucat printre spectatori. Le puteai observa mimica, gesturile, fiecare detaliu al hainelor, părul, fețele cu broboane de sudoare. Teatrul s-a făurit chiar în mijlocul spectatorilor, la propriu, fapt ce a accentuat și mai tare mesajul piesei.

Repetiția a început firesc, ca orice repetiție: cu întârzieri (și cineva care bodogăne), cu lipsa recuzitei (și imporvizațiile, înlocuirea unui pistol cu o sticlă de plastic), cu plânsete în culise (și motivul că a intrat fond de ten în ochi), cu costume purtate pe jumătate (și motive puerile „a rămas la uscat la Tanti Jeni”), cu mers la toaletă (de la atâtea emoții). Și șabloane precum: „nu ne încălzim, ne-am încălzit”, „nu citim observațiile, le știm!”

Textul pe care îl repetă actorii este unul provocator: povești grele, despre viață și de moarte, din lumea femeilor ușoare și a travestiților, cu înjurături și limbaj licențios. Acțiunea se petrece într-un bar, unde prostituata Mitzie discută tot felul de pățanii și jocuri în care a intrat, cu travestita Sammie. Sammie are în grijă o soră mai mică, pe Dakota, și încearcă să aducă bani acasă (nu au părinți). În scenă apare și sora mai mică dar și polițista Bo care și-a părăsit familia (vrea să divorțeze, după 20 ani, și își îneacă amarul în băutură). Chip este barmanița surdo-mută.

Repetiția este întreruptă ici-colo din diverse motive. La un moment dat una dintre actrițe se blochează, nu poate spune cuvintele vulgare scrise în piesă. Aflăm că a doua zi mama ei va fi în sală, implicit va auzi poveștile deocheate și limbajul trivial. Repetiția se reia după o scurtă discuție în care actorii încearcă să o ajute (colegii se oferă să repete împreună înjurăturile în română, actrița fiind vorbitoare nativă de limbă maghiară).

Pe lângă înțelegerea și asumarea unor roluri, pe lângă texte, mișcare etc. lumea actorilor este plină de tot felul de vorbe, superstiții, legi nescrise… Repetiția este întreruptă de trei momente, precum cele de publicitate, în care protagoniștii dau glas acestor (extrem de multe) șabloane:

‘’Vino la repetiție cu textul învățat. Anunți din timp indisponibilitățile tale de program. Nu-ți acoperi partenerii în scenă. Nu aduci pe scenă problemele tale de acasă. Nu faci dragoste în seara de dinainte de spectacol. Nu-ți schimbi înfățișarea fără să te consulți cu echipa. Nu oprești un spectacol. Într-un teatru profesionist nu apar greșeli, apar accidente. Ce se întâmplă pe scenă, rămâne pe scenă.’’

Momentul final de publicitate se încheie sugestiv, după atâtea reguli și NU-uri pe care actorii le aud: „Dacă un actor nu ajunge la spectacol, trimiteți-i acasă o coroană de flori.’’

Actorii reușesc să surprindă și să transmită detaliul fiecărui personaj în parte (celor două roluri, pentru fiecare) sub aparenta atmosferă impregnată de agitația unei repetiții. Se de-dubleză natural și trec cu ușurință de la starea de „personaj în teatru” și „personaj în afara lui”. Răzbate, printre rânduri, și „echipa’’ de actori, din spatele rolurilor (întocmai ca pe scenă).

„COMING OF stAGE’’ este construit în cercuri concentrice precum o ceapă, straturi-straturi de mesaje și multe emoții. Ca spectator, experimentezi, decodezi, foaie după foaie. Descoperi actorii și lumea lor și începi să îți pui întrebări cu privire la aceasta meserie, atât de grea, care implică atâtea lucruri (plan personal, social, uman, afectiv, relațional și lista poate continua)!

Și conștientizezi parcă tot ce implică o repetiție, cu munca de acolo: cu atenția la text, semnificații și sincronizări, comunicarea cu partenerii, reluările (repetă o cădere de pe scenă de 7 ori), cu costume, recuzită, cântat, dansat, cu texte provocatoare, cu personaje atipice (roluri de surdo-mută sau travesti pe tocuri), cu gesturi complicate (cu „pupat-tehnic’’) și câte și mai câte.

Și, în plus, pe lângă acestea, apare și frustrarea găsirii unui viitor loc de muncă (nu ai „craci de Național’’, toată viața joci roluri de fetiță). Aflăm că acesta este ultimul spectacol de teatru pe care îl joacă o parte dintre actori (din disperarea de a găsi un loc de muncă una dintre ele s-a angajat în alt oraș la teatru de revistă, la corp ansamblu, iar alta s-a apucat de cântat, își face trupă de cover-uri).

Spectacolul se încheie cu actorii ce salută (în lumina reflectoarelor) un public imaginar din sala goală și intră în culise. Primul final. Apoi revin în spațiul de lucru (cu mina relaxată a omului care și-a terminat rolul), își schimbă hainele (fiecare pe unde apucă, pe primul rând, lângă un taburet…), își strâng lucrurile și pleacă. De data asta, în finalul doi, simplu, pe rând, fără aplauze.

Spectatorii rămân pe scaune și ascultă un colaj audio (la fel cum a fost și la începutul spectacolului) cu înregistrări ale actorilor celebri vorbind despre teatru, roluri, obiceiuri de pe scenă (Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Dem Rădulescu etc.): „Pe vremea când teatru era teatru’’, „tinerii ăștia maidanezi joacă pe unde apucă’’, „nu ai certitudinea zilei de mâine’’, „iubește arta din tine’’ etc.

După ce pleci de la acest spectacol, atât de ancorat în realitate, atât de sensibil totodată, ai impresia că, chiar ai asistat la repetiția unui spectacol. Pentru că ai fost acolo, în mijlocul lor, ai respirat atmosfera aceea, ai aflat lucruri despre ei, despre lumea lor, cu discuții, cu uzură, cu plânsete și emoții. Și ai vibrat la atâta sinceritate și la vederea giganticei oglinzi puse în fața muncii lor. Am văzut două spectacole: unul al vieții și unul al teatrului. Care, de fapt, se contopesc. Două lumi pe care nu le mai distingi separat, pe alocuri. Este una singură, care plăsmuiește emoție. Un potop de emoții pe care îl afli negreșit „pe sfânta scândură’’.

*******

Despre spectacol

COMING OF stAge

Autor: Peca Ștefan
Regie: Radu Apostol
Asistent regie: Cristian Bojan
Distribuție: Dragoș Florea, Carmen Ghiurco, Loredana Druhora, Edina Soós, Andreea Drăgan
Scenografie: Gabi Albu

Tehnicieni: Szasz Endre – luminist/ Kovacs Attila – luminist/ Incze Robert – sunetist/ Laszlo Joszef – recuziter/ Rus Alexe – mașinist/ Birta Laszlo – mașinist/ Nagy Laszlo – mașinist/ Szakacs Emoke – Machiaj.