Ce alegi să faci cu timpul? Il Nullafacente, Teatrul Național Cluj la FNT.
Teatrul Național “Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca sărbătorește anul acesta 100 de ani de existență. Spectacolul Il Nullafacente. Aleg să nu fac nimic de Michele Santeram (traducere de Maria Rotar) în regia lui Roberto Bacci, a avut premiera în februarie 2019, anul centenar.
Echipa naționalului clujean a urcat pe scena Teatrului Odeon din București pe 26 octombrie în cadrul FNT, Festivalului Național de Teatru, unde a construit un spectacol de atmosferă, cu situații limită, prilej de introspecție pentru cei din sală.
Il Nullafacente creionează întrebări ale individului din ziua de azi cu problemele sale existențiale: ce înseamnă timpul și ce alegeri face fiecare ca să îi crească valoarea.
Povestea se creează într-un cadru intim, în cinci personaje. O femeie bolnavă în stadiu terminal își petrece ultimea parte a vieții alături de soțul său. Bărbatul și-a propus să nu facă nimic. Nu mai merge la serviciu, stă acasă și nu face nimic, aceasta este alegerea sa. Singura lui activitate este tăierea unui bosai, când și când. Situația zugrăvită este dusă într-o zonă a absurdului: de la nicio activitate în afara casei, până la lipsa celui mai nesemnificativ gest, să se deplaseze în spațiul camerei unde locuiește, nu face nimic. Replici precum ‘’Toți murim. Tu pur și simplu ai prioritate’’, ‘’Ar trebui să vin să te sărut dar trebuie să mă deplasez’’, ‘’Morcovii sunt obositori, nu o să mai iau’’, ‘’Tu nu poți, eu nu vreau’’ se întipăresc în minte.
Viața cuplului este la limita subzistenței. Ca să nu moară de foame, bărbatul se duce la supermarket și ia resturile stricate de legume și fructe. Acasă situația e din ce în ce mai dramatică: li se taie curentul și primesc preaviz de evacuare din casă.
Puși în fața acestei situații, fratele femeii și fostul ei medic încearcă să îl facă pe bărbat să ‘’își vină în fire‘’, fără sorți de izbândă însă.
Lentoarea din casă, ca mod de viață, cu greu poate fi schimbată, bărbatul vine permananet cu argumente: ’ ‘’Omul a fost făcut să nu facă nimic‘’, ‘’Un an e doar timp, depinde de tine cum vrei să îl trăiești‘’.
Dinamica jocului primește un contrapunct prin apariția unui personaj colorat și mercantil, proprietarul imobilului, care vrea să își recupereze datoria. Acesta se mută în casa celor doi și încearcă să îi aducă bărbatului argumente materiale, pentru o schimbare de atitudine, în zadar însă.
Momentul care îl face pe bărbat să reacționeze este plecare soției sale din casă, alături de frate și medic. Aceasta vrea să se simtă mai bine, nu dorește să se gândească la moarte.
Urmează un monolog disperat al bărbatului, presărat cu un dialog cu bonsaiul său, în cuvinte dure: Cum reușești să rămâi la fel?…Nu trebuie să ascultăm în afară ci înăuntru?… Munca e doar oboseală și sclavie… Nu alegi nimic. Alergi să cheltuiești banii… Voi aruncați timpul pe fereastră!
Bărbatul e copleșit de plecarea femeii și renunță la traiul său de a nu face nimic: ‘’Vrei să muncesc? Pentru tine o fac!‘’
foto: Cristian Munteanu
Pentru o scurtă vreme, viața lor intră pe un alt făgaș, într-un alt ritm, se supune convențiilor societății: omul merge la muncă, câștigă bani și își plătește datoriile. Dar nu mai este acasă, lângă soția sa, în ultimele sale momente.
Timpul devine monedă de schimb: banii cheltuiți pe un tort înseamnă 4 ore din viața lui, petrecută prin muncă. Comportamentul omului se modifică, modelat de oamenii din jur de unde împrumută expresii stereotipe ‘’e o vorbă, sunt puțin obosit‘’.
Femeia pune punct acestui demers: ‘’Lipsești zile, ore, minute… ce poate fi mai important? Întoarce-te aici!‘’ Astfel, existența lor revine la ritmul vieții de la început, în liniștea căminului, doar ei doi împreună. O revenire la vechile metehne dar cu și mai multă iubire. În liniștea lor, în ritmul lor. Împreună.
Cele două personaje principale, interpretatate cu profunzime de Cătălin Herlo și Ramona Dumitrean, reușesc să surprindă existență simplă și statică, cu pasivitatea mimicii și ochi pirduți, cu lipsa energiei din replici, cu acea nemișcare a unui sfârșit iminent și greu. Și pauze cu greutate ce potențează atmosfera apăsătoare.
Actorii Ovidiu Crișan (în rolul fratelui) și Cristian Grosu (în rolul medicului) aduc partea de contrast, cu energia oamenilor activi, cu agitația indivizilor care se raportează la regulile și legile sociale.
Radu Lărgeanu, în rolul proprietarului, așa cum ne-a obișnuit, stârnește râsul prin replici spumoase cu umor negru și atitudine dezinvoltă ‘’Nu pot să dorm când știu că banii nu sunt lângă mine‘’.
Scenografia semnată de Cristian Rusu propune un cadru minimalist cu o încăpere unde cuplul își duce existența simplă, ce pune în evidență atmosfera spectacolului și jocul personajelor.
Regizorul a construit spectacolul punând accent pe trăirea personajelor și pe accentuarea unor situații limită, exagerate, metaforă ce se transformă într-un semn de întrebare pentru spectactatori.
Ce semnifică regulile societății și unde sunt alegerile noastre? Unde este echilibrul? Câte concesii facem apropos de lucrurile importante pentru noi? Ce este important pentru fiecare? Ce este timpul? Ce alegeri facem?
foto: Cristian Munteanu
foto: Cristian Munteanu
IL NULLAFACENTE. ALEG SĂ NU FAC NIMIC
de Michele Santeramo
traducere: Maria Rotar
Regia: Roberto Bacci
Distribuţia: Ramona Dumitrean, Cătălin Herlo, Ovidiu Crişan, Radu Lărgeanu, Cristian Grosu
Scenografia: Cristian Rusu
Asistent de regie: Maria Rotar
Muzica: Ares Tavolazzi
Light Design: Jenel Moldovan
Teatrul Național ”Lucian Blaga”, Cluj-Napoca
Alte spectacole semnate de Teatrul Național ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca pe care le recomand:
Unde sunt oamenii oameni din ”Clasa noastră”?
Când ironia dă năvală. Despre ”Linoleum” de Dabija.
