Unde e femeia? CATACLISMA, dans de&cu Andrea Gavriliu

’’Cataclisma’’ este un solo coregrafic, un spectacol-manifest despre feminitate. Feminitatea din mediul urban înghesuită deseori în canoane strâmte și reguli fără noimă. Un spectacol despre pierderea identității și strivirea corpului uman. Despre o feminitate care se dezintegrează până la pulverizare.
Ce înseamnă feminitatea în ziua de azi? Ce este femeia? Unde e femeia?
Pășești timid în mica sală de spectacol. Semi-întuneric.
Chiar la intrare, protagonista Andrea Gavriliu sare pe o trambulină mică. E îmbrăcată sport. Poartă un tricou cu anul nașterii ei, 1985.
Încet, încet, spectacolul derulează frânturi din viața ei. Sau a ta. Vezi cadre dintr-un film care te poată printr-un fast-forward al transformărilor.
O telecomandă nevăzută oprește filmul din când în când. Poposești pe câte-un stop-cadru pe care îl recunoști, pentru că ai fost și tu acolo. Imagini ce ți se imprimă pe retina emoțiilor – prin vizual, prin sugestie, din amintire.
O serbare de grădiniță cu câțiva copii aliniați și mișcări bine regizate. Parcă îți și răsună în urechi cuvintele educatoarei: ‘’fii atentă, fii atentă la final, stai dreaptă, zâmbește, sfoara, faci sfoara acum, și nu uita să zâmbești’’.
Îmbrăcămintea fetiței se metamrfozează odată cu trecerea anilor. Ținuta sport sau cea festivă de serbare se transformă în rochiță înflorată purtată cu încălțăminte sport. Apoi o rochiță minusculă argintie, drept ținută de club.
Vezi copilăria și joaca. Apoi simți regulile și vezi reflexia lor în deformarea atitudinii, a gestului mecanic, a mersului robototic, a corpului frânt și a mișcării rupte. Apoi dansuri ireale ce se construiesc pe ritmul cuvintelor dintr-un dialog, o conversație sterilă, într-o limbă americană artificială. Apoi auzi discursuri sterpe de Trump și Dăncilă. O lume artificială, golită de conținut.
‘’Timp’’ – ‘’Time’’ – ‘’Zeit’’ – ‘’Tempo’’ răsună câteva cuvinte în silabe. Andrea calcă pe niște clape invizibile de pian și urmează ritmul cuvintelor. Sau pășește parcă pe o podea interactivă care scoate sunete. Pe un picior poposește mai mult, apoi treptat, silabe lungi și scurte, apoi accelerando. Cuvintele se formează în joacă cu sunete prelungi, precipitate sau scurte. ‘’Timpul’’ răsună în mai multe graiuri, sub pași de dans.
Scenă după scenă, tabloul prinde contur. Andrea Gavriliu construiește un spectacol compact, cu o încărăcătură aparte. Trupul ei reușește să se transforme în mii de ipostaze și să transmită stări și emoții greu de descris în cuvinte. Transformări ce te iau prin surpindere, mișcări ce te bulversează, detalii ce te năucesc. Când și când un gest extrem de simplu dar atât de sugestiv te face knockout, cum se spune în sport. Sunt secunde în care amuțești pur și simplu. Corpul devine un ‘’emitent’’ mai puternic decât cuvântul.
Muzică disco într-un ritm monoton, fum din toate părțile. Parcă simți atmosfera de club. Tone de ruj, dat în 10 straturi, o rochie incertă sau poate o bluză mai lungă. Și tocuri cât mai înalte, eventual ceva nemaivăzut. Copite cu blană. Perfect. Femeia se transformă într-o marfă scoasă pe tarabă, dar ce de marfă este expusă!…
Un glas ascuns se răstește: ‘’trebuie să ieși în evidență, fruntea sus, hai, trebuie să fii remarcată!’’ O altă voce îi răspunde: ‘’M-a văzut? Cum arăt, rujul e bine? Cine mă vrea?‘’
”Mască” socială. Un amestec de urât și zbatere, lehamite, neznădejde și disperare.
Femeia-păpușă, femeia-obiect. Feminitate-șablon, feminitate-trasă-la-indigo. Depersonalizare și goliciune până la dispariție. Sau reîntoarcere la origini. Glob disco, copite, ruj, sex. Câteva minute în care nu poți să respiri. Îți tii respirația fără să vrei. Un amestec de mirare, milă, greață, un gol în stomac, un corp superb, mișcări îndrăcite… Un corp gol ce zvâcnește și stă să se prelingă într-o toaletă.
Reîntoarcerea la A. Animal. Angoasă. Alienare.
Cauți un fir de nădejde dar nu se mai vede. Totul s-a pierdut, s-a evaporat.
Pe fundal, se aude zgomot de bărbați gălăgioși ce închină pahare într-o crâșmă.
Unde e femeia?
Pe scenă, într-un colț, Andrea Gavriliu desenează cu cretă un contur fragil. Un contur de femeie.
E o femeie-feminină-prințesă metamorfozată parcă din vis.
Un contur-amintire desenat timid, pe un perete de teatru.
„CATACLISMA”
Concept, coregrafie, ilustrație muzicală și interpretare: ANDREA GAVRILIU
Scenografia: Alexandru Petre
Lumini și sunet: Paul Drăguș
Mulțumiri speciale: Gabi Costin
Durata: 55 minute
Teatru: Unteatru, Str. Sfintii Apostoli nr. 44.
Spectacolul conține nuditate, interzis sub 18 ani.
Premieră spectacol: 24 iulie 2019 la Unteatru.
Cataclisma, Andrea Gavriliu. Credit foto 1: Andreea Leu