FITS 2023 în 7 spectacole de dans contemporan și teatru

Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2023, ediția aniversară 30, s-a desfășurat între 23 iunie și 2 iulie și a avut 825 de propuneri în program. Continuând seria de cifre, au fost mai bine de 5000 de participanți ce provin din 81 țări și au luat parte la evenimente desfășurate în peste 81 spații în Sibiu. FITS reprezintă cea mai mare întâlnire anuală a artelor spectacolului (cu prezență internațională relevantă) din România.

Cu alte cuvinte, #FITS 2023 înseamnă 10 zile în care artele spectacolului/ performing arts, dar și alte arte prietene, s-au răspândit și au cuprins fiecare colțișor din Sibiu, indoor și outdoor (săli spectacol, străzi, piețe, biserici, librării, cafenele etc.). Cu toate genurile de teatru, dans, muzică, circ contemporan, performance etc. și mai presus de toate, o îmbinare dintre acestea cu arte și tehnologii noi, dar și conferințe, lansări de cărți, expoziții fotografie etc.

Prin intermediul acestui ,,festival-miracol” (chiar Miracol este numele sub care s-a desfășurat această ediție), care se încăpățânează să se dezvolte (atât la nivel artistic cât și ca amploare) de fix 30 ani, Sibiul este pomenit alături de nume de referință în lumea festivalelor europene cu greutate, Edinburgh și Avignon. 

Ce spectacole am văzut la FITS 2023? Spre deosebire de alți ani (când, în nenumărate rânduri, am stat și toată perioada festivalul, într-un maraton de la un spațiu la altul, urmăream foarte multe spectacole), anul acesta m-am concentrat pe câteva spectacole, într-un timp mai scurt. Bineînțeles, cap de listă au fost, slăbiciunea mea, spectacolele de dans – FITS fiind singurul loc din România unde poți vedea trupe internaționale de dans contemporan (într-un număr relevant) de cel mai înalt calibru dar și performance-uri străine ale unor trupe cu mai puțină vizibilitate, dar cu personalitate. De-a lungul anilor, am avut privilegiul să urmăresc la FITS școli de dans extrem de diferite, atât din Europa, dar și de pe alte continente, din China, Japonia, Coreea de sud, Canada, Africa de sud etc.

Voi împărtăși impresii despre șapte spectacole pe care le-am văzut anul acesta la FITS, dintre care cinci de dans contemporan și două de teatru, toate semnate de companii internaționale.

Dacă în perioada pandemiei am dus dorul spectacolelor cu un număr numeros de dansatori pe scenă, se pare că lucrurile încep să ,,își revină”.

Bineînțeles, pe lângă acestea, am adăugat și câteva show-uri stradale, în Piața Mare, pe pietonală și la piața Habermann (las mai multe poze la final articol) și un fragment de concert gospel în Biserica Ursulinelor.

Menționez spectacolele în ordinea preferințelor, pornind de la cele cu care am rezonat cel mai mult.

Pe primele două locuri sunt spectacole care mi-au plăcut în mod deosebit, ce se încadrează în zone stilistice diferite ale dansului contemporan.

1. Diptic: Vise din camera pierdută, Peeping Tom, Belgia

– Titlu: ,,Diptych: The missing door and The lost room’’ (2020)

– Concept și regie: Gabriela Carrizo, Franck Chartier.

– Performeri: Konan Dayot, Fons Dhossche, Lauren Langlois, Panos Malactos, Alejandro Moya, Fanny Sage, Eliana Stragapede, Wan-Lun Yu.

În anul 2018 am făcut cunoștință cu ,,universul coregrafic’’ al companiei belgiene de dans Peeping Tom, când am văzut spectacolul Moeder pe scena Teatrului Național din București, în cadrul Festivalului Național de Teatru. Îmi amintesc că am fost bulversată de prezența câtorva elemente de o dificultate tehnică ridicată (și felul în care erau prezente în discursul artistic), care mi-au rămas întipărite în minte. Nu am rezonat cu ,,atmosfera întunecată’’ dar nici nu m-a lăsat indiferentă, a fost ca o provocare. Am scris pe larg aici: Spectacole de dans contemporan din 2018.

Diptic: Vise din camera pierdută prezentat în cadrul FITS2023 este un spectacol mult mai puternic față de ce am văzut în cadrul FNT în urmă cu cinci ani. Dacă ar fi să caracterizez reprezentația de la FITS, aș spune ceva în zona lui: mind-blowing/ care te face praf.

Vizual, aveai senzația că urmărești un film (o combinație de thriller/ psychological horror, un reper ar fi poate ceva în genul Twin Peaks), având în centru elemente de dans contemporan (multe dintre acestea cu un foarte înalt grad de dificultate). La care se adăugau ici-colo niște momente neașteptate, ,,surprinzătoare’’ (obiecte care se mișcau singure, personaje care dispăreau etc.). Și toate acestea, prezentate în lumina unor scene care se desfășurau în încăperile unei case (aparent, un mediu ,,casnic’’, liniștit, în fapt, ,,cu surprize”).

Dipticul companiei din Belgia a creionat o lume suprarealistă în care planurile se suprapuneau: un strat al vieții reale peste care se adăuga cel al imaginarului (sau ce gândeau/ cu ce se ,,luptau interior” personajele, dar și imagini bântuitoare din trecut etc.) și inserții fantasy și magie. Protagoiștii erau ,,prinși’’ între neputințele propriilor idealuri, dorințe, frământări etc., metaforic reprezentate de câteva uși care se închideau, se deschideau sau se transformau. Cum poți crea o atmosferă de film, să surprinzi în același timp un plan real care se împletește cu cel al imaginarului, totul prin gestică și mișcare, este un foarte mare meșteșug! Nu mai amintesc despre performanța soliștilor de pe scenă, care era la superlativ.

Motivul ,,ușilor fermecate” (dar și alte elemente) se regăsea și în spectacolul Moeder/ Mama, la fel și atmosfera creată – ca un fel de semnătură a companiei de dans.  

Un spectacol răvășitor care te ținea cu răsuflarea tăiată, mirat de ce vezi (ca într-un film cu suspans, cu întâmplări neașteptate la tot pasul), ba, mai mult, care alimenta un soi de curiozitate extremă, în legătură cu ce urma să vezi.

Mi-ar fi plăcut să pot vedea și un video al fețelor din audiență, de la acest spectacol.

2. Makom 30. Sărbătoarea dansului – Vertigo Dance Company, Israel

– Titlu: Makom (2022)

– Coregrafie: Noa Wertheim, Co-coregraf: Rina Wertheim-Koren 

După ce am văzut în anul 2012, ,,Null’’, tot în cadrul FITS, urmăresc cu sufletul la gură spectacolele Vertigo Dance Company. Și, cum se zice, Slavă Domnului, Festivalul de la Sibiu ne-a bucurat cu spectacolele acestei trupe celebre trupă de dans contemporan din Israel, fiind invitată destul de frecvent la FITS.

Poți citi despre câteva spectacole Vertigo, am scris aici:

Miraj şi izbăvire. Vertigo Dance la FITS 2017 cu Vertigo 20 şi Yama,

Spre zbor. Vertigo Dance Company ”One. One&One”. # FITS 2019 ,

Cum a fost. 7 spectacole de dans #FITS 2019,

Vertigo Dance Company: Pardes sau Grădina Paradisului ascuns #FITS 2022.

Coregrafa Noa Wertheim își construiește universul artistic pornind de la elemente din natură (apă, pământ, aer, foc) și care este puternic ancorat în spiritualitate, cu întrebări despre existență, devenire, transformare. Cele trei elemente definitorii Vertigo înseamnă artă, comunitate și natură. Și nu sunt doar vorbe și concepte, puteți citi mai multe detalii despre lumea Vertigo în articolele pe care le-am scris anterior. Printre detaliile relevante, trupa are două spații de dans – unul fiind în oraș iar altul o comunitate în natură, tip kibbutz; printre preocupările sale se află și crearea unor spectacole dedicate persoanelor cu dizabilități. Am avut onoarea să și lucrez în cadrul unui workshop de dans cu Noa Wertheim iar elementele menționate mai sus, se regăsesc în filosofia ei de viață și exprimare artistică.

Makom, spectacolul construit la sfârșitul anului 2022 (la 30 ani de la înființarea companiei de dans, aceeași vârstă rotundă pe care FITS o împlinește ediția acesta), propune un demers teluric, înrădăcinat în căutarea umană (dar și transformare, găsire or regăsire), cu elemente de pământ/ lemnul.

Dacă în multe spectacole Vertigo elementul scenografie/ lumina era parte activă din show (cu nenumărate efecte, transformări, planuri), acum lumina este statică. ,,Elementele vizuale” sunt minimizate în Makom și totul este transformat ,,în dans’’, mult dans. Un dans ce transmite echilibru, un dans cald, uman, cu mișcări rotunde care curg parcă unele din altele; dans, de cele mai multe ori, în perechi, alăturarea feminin-masculin.

Poate ar vrea să ne transmită că, pe lângă detalii de acrobație sau tehnică înaltă, efecte vizuale, moduri de punere în scenă, tipuri de expresie etc…. să nu uităm de frumusețea ,,dansului simplu’’. Bine, numai ,,simplu” nu a fost dansul, performanța dansatorilor te făcea să vezi doar plutire și curgere. O poezie în mișcare ce reprezintă un fel de întoarcere la matcă, la origini, la puterea și echilibrul dansului, dezbărat de alte elemente.

Pentru cine a avut senzorii potriviți pentru receptare, pe scena sălii Centrului Cultural Ion Besoiu din Sibiu, Makom a însemnat ,,inundație’’ de frumusețe. O frumusețe într-o sferă a familiarului, delicată, intimă, fluidă, candidă. Nu au lipsit însă nici elemente spectaculoase, din care rămân pe retină (mersul la înălțime pe bucăți de lemn pe o potecă care se construia în mișcare, liniile echidistante ale dansatorilor pe întreaga scenă, sincronizările etc.). Un discurs artistic bine închegat, îl consider unul dintre cele mai bune spectacole Vertigo văzute de mine la FITS, din ultimii ani (de la Yama încoace).

Sunt recunoscătoare că am avut ocazia, și anul acesta, să schimb câteva vorbe cu Noa Wertheim a cărei prezență este, de fiecare dată, o mare onoare și bucurie pentru mine.

 

3. Teatru: Ionesco: Un regal, producție Franța-Italia

-Titlu: Ionesco Suite (premieră mondială – Comédie de Reims 2005, re-creat în 2018, Théâtre de la Ville – Espace Cardin)

– Théâtre de la Ville, Paris (producător) și Teatro della Pergola, Florența  (co-producător)

– Regie: Emmanuel Demarcy-Mota

– Cu: Davide Arena, Charles-Roger Bour, Céline Carrère, Jauris Casanova, Federica Lea Cavallaro, Antonin Chalon, Sandra Faure, Stéphane Krähenbühl, Gérald Maillet.

Un regal actoricesc! Știți, momentele acelea, când sunt pe scenă niște Actori cu ,,A” mare? Când de la primele secunde simți forța unor artiști de ,,prim-rang”, sau cum să îi numesc? 

Un spectacol-bijuterie, pornind de la textele lui Eugen Ionescu : „Lecția”,  „Cântăreața cheală”, dar și opere mai puțin cunoscute „Jacques sau supunerea”, „Delir în doi, în trei, în câți vrei”.

Umor negru, umor de situație, de limbaj etc., cu teme ce sondează puterea, forța, dominația și jocurile dintre acestea. 

Actorii schimbă înfățișarea, starea, personajele te poartă într-un amuzant joc al hazardului, al întâmplărilor ciudate, trăznite, hilare, întâmplări pe care simți că nu le mai ții pasul, la un moment dat. Un teatru al absurdului creat într-un discurs care te magnetizează, amuzant și ciudat totodată, cu mesaje adânci. Cu deschis nenumărate sticle de șampanie, cu stricat două torturi (reale), cu stingerea lumânărilor de tort cu stingătorul de incendii și câte și mai câte. Teatru jucat în registre diferite, cu rafinament, amestecat cu mascaradă și tușe groase și jocuri dintre ele, o lume marca Ionescu superb zugrăvită!

Deschiderea spectacolului de teatru a fost marcată de directorul festivalului FITS, Constantin Chiriac, care a adus un omagiu lui George Banu (de altfel, întreaga ediție din acest an e dedicată memoriei marelui om de teatru și prieten FITS) și a citit un prim text de Eugen Ionescu.

Un mare privilegiu și bucurie, să pot vedea acest spectacol!

Spectacolul a fost prezentat în limbile română, franceză, italiană, cu traducere în limbile română și engleză.

 

4. Fii tu însuți!, Berlin – Germania

– Titlu: Come as you are

– Concept, regia și coregrafia: Nir de Volff/ Total Brutal

– Cu: Medhat Aldaabal, Mouafak Aldoabl, Haidar Darvish (The Darvish)

Un spectacol care ia forma unui jurnal foarte personal: povestea a trei dansatori sirieni care se află de șapte ani în Berlin, încercând să își construiască o nouă viață (departe de familiile lor, care trăiesc în zone de conflict).

Fiecare se destăinuie, își spune povestea și frământările – direct, prin cuvinte, dar și prin intermediul diverselor forme de dans (și a combinațiilor dintre acestea) și a muzicii.

Cei trei protagoniști vorbesc despre exemple din viața de zi cu zi (unul și-a luat un câine, altul are prietenă nemțoaică etc., dar toți se redescoperă prin dansul contemporan). Poveștile lor de viață, cu exemplificarea unor elemente de identitate (descrierea felurilor de mâncare sau a condimentelor, fragmente de muzică tradițională  etc.) te fac să le simți dorul de casă dar și lupta de fiecare zi pentru integrare într-o nouă societate. Astfel, întâmplările lor reale conturează trăirile și viața într-o lume a discriminării și dezrădăcinării.

Un performance brutal de sincer care ne pune față în față cu teme profunde precum libertatea de exprimare (în Siria, manifestări precum dansul contemporan, expunerea corpului în public, sunt subiecte tabu), libertatea sau lipsa războiului, libertatea de a îți întâlni familia pe timp de pace etc.

Oameni care au fugit din calea războiului și care devin (prin intermediul mișcării și a artei lor) ,,purtătorii de cuvânt’’ sau mesagerii valorilor umane și ale unor societăți libere.

 

5. (Nu) e sfârșitul lumii, Schaubühne Berlin

-Titlul: Kein Weltuntergang (premieră februarie 2023)

 – Teatrul Schaubühne Berlin

– Regia: Katie Mitchell

În urmă cu cinci ani am urmărit în cadrul Festivalului Național de Teatru Miss Julie – o producție incredibilă a teatrului Schaubühne am Lehninen Platz din Berlin, în regia lui Katie Mitchell. Așadar, am mers cu așteptări foarte ridicate să văd noul spectacol al celebrei trupe din Berlin, creat chiar anul acesta.

Puteți citi aici despre Miss Julie: Teatru străin, ruta Berlin-Londra-Dublin, la FNT 2018. Miss Julie, Chekhov’s First Play și Beware of Pity.

 

Spectacolul are în centru tema schimbărilor climatice – o metaforă despre timp și alegerile care ne definesc destinul. Firul narativ se compune din nenumărate povești, suprapuse, tăiate, întretăiate, amestecate, în fel și chip, a trei personaje principale.

Și un element care se repetă necontenit întreg spectacolul: deschiderea și închiderea a trei uși – locul unde cele trei personaje își fac apariția și dispar (rostind întrebări, fragmente, cuvinte etc.), într-o mișcare continuă, neîntreruptă. Un mod de a oglindi, și în ,,mod fizic”, trecerea inevitabilă a timpului și consecințele sale. O modalitate, de alfel, și de a accentua lipsa de acțiune sau a măsurilor care ar trebui să fie luate pentru a scade temperatura globală cu 1.5 grade Celsius – cu scopul de a opri schimbările ireversibile al climei, la care vom asista.

Un spectacol greu de urmărit, prin prisma acestei construcții, acestui du-te vino al închiderii/deschiderii celor trei uși, la interval de câteva secunde, timp de 90 minute. La acest aspect s-a adăugat și unul în plan fizic – lipsa de ventilație a spațiului, plus căldură, care a creat disconfort în rândul publicului.

 

6. Paznicul sufletului, Marea Britanie

– Titlul: BLKDOG

– Regia: Botis Seva, Text: Far From The Norm

Un spectacol al angoaselor și frământărilor. Anxietatea adultului într-o lume vitregă, plină de provocări, bântuită de vise de copil.

O muzică tensionată pe întregul parcurs al show-ului, imagini magnetizante construite din umbre și penumbe, personaje misterioase cu fețe acoperite (o mare parte din spectacol). Foarte frumoase ,,pozele’’ cu sincronizările dintre dansatori, puse în valoare, deseori, de lumini suprapuse la secundă.

Luate separat, elementele vizuale și auditive erau spectaculoase, puse împreună însă, au construit un discurs într-o zonă a tautologicului, poate înadins, o lume a alienării. Tensiunea creată chiar de la începutul performance-ului am perceput-o într-o diluare treptată.  

7. Femeie, Miracol, Femeie, Compagnie Marie Chouinard – Canada.

-Titlul: « M »

– Coregrafie: Marie Chouinard

Un spectacol-experimental care s-a construit, așa cum scria în prezentare, din ,,micro-mișcări’’. Cei 11 dansatori de pe scenă au compus celule ritmice combinate cu litere/ sunete alături de mișcări, secvențe pe care le-au repeatat până la epuizare.  

Un discurs atipic, creat din repetiții de mișcări și sunete ca într-un joc al absurdului.

Așa cum citeam într-un articol despre ,,copilul teribil’’ al dansului canadian, cu apariții la granița dintre original și șocant, Marie Chouinard vede corpul uman drept cel mai important aspect al operei sale.

Coregrafa Marie Chouinard a mai fost prezentă la FITS în urmă cu câțiva ani, cu ,,Grădina Desfătărilor Umane”, un spectacol după lucrări semnate de Hieronymus Bosch.

La final, eram curioasă să aflu cum a fost primit performance-ul, iar reacțiile au fost foarte diferite: multora le-a stârnit amuzamentul, altora curiozitatea sau indignarea, alții, au primit și au acceptat, pur și simplu, actul artistic.

Mă bucur că am revenit la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, mă bucur de miracolul de anul acesta, ediția 30, și sper ca miracolul să continue și de acum înainte! La mulți ani, FITS30!

 

Câteva imagini FITS 2023