Recomandări teatru: 15 spectacole de văzut în 2025, București

În ultimul an am ajuns mai des la teatru în București, așa că dau mai departe câteva recomandări spectacole. Nu e un top spectacole teatru, ci este o ordine aleatoare.

Bineînțeles, este o listă subiectivă ce are drept criterii – concept, subiect/ text, teatru-dans, preferințe regizorale/ or actori etc.

– După cum se vede, o mare parte sunt de la Teatrul Excelsior, unde am descoperit producții foarte bune și totodată cu diversitate de abordări și stiluri, motiv pentru care m-am dus mai des. [Pentru cine nu știe, Teatrul Excelsior se află în apropiere de Universitate/ Calea Victoriei și este dedicat publicului tânăr (și nu numai). Din 2022, la conducerea teatrului este Vlad Cristache, din valul de tineri regizori.]

– Pe lângă teatru, sunt și câteva spectacole de teatru-dans (am o slăbiciune pentru acest tip de exprimare ce implică gest/ mișcare/ coregrafie), dar și musicals. Sunt și câteva spectacole one-(wo)man-show, dar și spectacole ample, cu ,,scena plină”. Sunt și regizori cu mare notorietate (Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Răzvan Mazilu etc.) dar și regizori și coregrafi poate mai puțin vizibili, pe care îi urmăresc și vi-i recomand din toată inima (Gianina Cărbunariu, Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu, Andrei Măjeri, Vlad Cristache etc.). În listă o să descoperiți și actori celebri, dar și unii mai puțin cunoscuți, inclusiv de la UNATC/ sau proaspăt absolvenți.

Ca să fie mai ușor de urmărit, menționez întâi teatrele, apoi reprezentațiile.

Bineînțeles, sunt multe spectacole bune și foarte bune în oraș! Această listă este doar o gură de inspirație, o listă orientativă subiectivă care îndeamnă la explorare.

Vă invit în comentarii și cu alte recomandări.

Pe măsură ce văd spectacole cu care rezonez, voi completa lista.

Teatrul Excelsior

1. (R)evoluție.  Ghid de supraviețuire în secolul XXI

Un spectacol pe care îl recomand cu precădere pentru Gen Z, dar nu numai.
Întrebările la care încearcă să răspundă spectacolul: cum va arăta societatea într-un viitor în care tehnologia și inteligența artificială domină? Și, ca să fie totul cât mai real, acțiunea se petrece în anul 2043 și vedem câteva exemple – cum decurg viețile unor cupluri, dar și persoane singure.

Dacă i-ai comandat frigiderului că ții dietă și nu mai mănânci seara, acesta nu se mai deschide deloc, oricât ai încerca. AI-ul se poate transforma într-un confident și poate deveni partener de discuție, dar poate oferi informații sensibile despre tine mai departe, că e doar o mașină. Doar mici exemple, ca să vă fac poftă.
Oare cât mai alegem noi și cât AI-ul? La ce se reduce umanitatatea și ce înseamnă libertatea?

Un scenariu cu un viitor posibil, cu povești râsu-înspăimântatu. Pe unde suntem?

PS Mi-a plăcut atât de mult exercițiul pe care îl propune spectacolul încât am făcut cadou mai multe bilete celor din jur.

_____________
Recomandare: 14+
Durata: 1h 45′ (fără pauză)
Spectacol inspirat de Yuval Noah Harari, text de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, traducerea Mircea Sorin Rusu.
Regia: Radu Nica
Distribuția: Mircea Alexandru Băluță, Alex Călin, Oana Predescu, Andreea Hristu, Alex Popa, Matei Arvunescu. 
Detalii despre întreaga echipă și  spectacol.

2. Punk Rock

Punk rock este un spectacol extrem de dur, greu ca o piatră de moară, dar totodată profund și plin de umanitate. Dacă ai văzut ,,Deşteptarea primăverii’’ de la Teatrul Mic poate fi un reper, dar aici registrul este mult mai grav.

Regizorul Vlad Cristache face o radiografie (mai bine zis o disecție, taie în profunzime) a lumii adolescenților de astăzi și prezintă o înlănțuire de povești care te captează în așa fel, încât nu îți mai dai seama când trec cele aproape 3 ore. Spectacol este un concentrat de sentimente și trăiri, ca o explozie – cu visuri, speranțe, bullying, relații, traume, iubiri, furie, prietenii, muzică live, frustrări, încredere, zbateri, confesiuni, durere.

La final, rămâi cu o lacrimă în colțul ochilor și un gol în stomac.

Foarte bun castingul de actori și jocul lor, remarcabil actorul Dan Pughineanu.

_____________
Recomandare: 15+
Durata: 2h 45′ (fără pauză)
Punk Rock – de Simon Stephens, traducerea Bogdan Budeș
Regia: Vlad Cristache
Distribuția: Dan Pughineanu, Matei Arvunescu, Alex Popa, Ioana Niculae, Ana Udroiu, Alex Călin, Teo Dincă, Oliver Toderiță/ Robert Radoveneanu.
Detalii despre întreaga echipă și spectacol.

3. Două ore cu pauză

Încep cu o declarație: urmăresc de mulți ani spectacolele regizoarei Gianinei Cărbunariu, pentru mine un musai de văzut. Apreciez stilul în care reușește să așeze o oglindă în fața societății și cum face zoom – o mărire a perspectivei și o lentilă creativă prin care lucurile se disting mult mai clar. Folosește un limbaj subtil și profund, dinamic (deseori cu integrare video/ new media), unde presară ironie și tușe de umor negru.

Subiectul spectacolului este sistemul de educație din România surprins în detalii: de la ședințe cu părinții, la penibilele dialoguri din grupuri de WhatsApp și nocivele discuții dintre părinți și intervențiile acestora. Copii, părinți și profesori primesc microfonul. Spectacolul reprezintă o ficțiune, dar este inspirat din fapte și întâmplări reale.

Un spectacol într-o dinamică permanentă, care se joacă nu doar pe scenă (nu spun tot, să nu stric surprizele), cu inserții de proiecții, cadru în cadru și camere transmise live, dar și fragmente de muzică live.

Râzi, te întristezi, ridici sprânceana la nedreptate, te amuzi de penibil, observi golurile de rațiune, țățismul și aparențele, rămâi pe gânduri. Cum de am ajuns aici?

Un spectacol potrivit pentru adolescenți, părinți, profesori, dar nu numai.

_____________
Recomandare: 12+
Durata: 2 h (cu pauză)
Scenariul și regia: Gianina Cărbunariu
Distribuție: Alex Călin, Mihaela Coveșeanu, Cosmina Dobrotă, Andreea Hristu, Ioana Niculae, Alex Popa, István Téglás, Annemary Ziegler.
Detalii despre întreaga echipă și spectacol.

 

 

4. SF (Super Fragil)

Must-see în lista mea sunt și spectacolele semnate de Andrea Gavriliu. Creativitate prin mișcare, coregrafie, teatru fizic, teatru-dans sau cum vreți să numiți – Andrea creează un univers splendid, pornind de la mișcare. Nimic savant, doar uman, firesc, teatru-dans care îți pune în mișcare multe rotițe (că nu vorbim doar de estetic și cinetic, ci și de sensuri, concepte și sumedenie de întrebări).

În Super Fragil scena este transformată într-un loc de joacă pentru copii unde, printr-un limbaj coregrafic subtil vedem personaje suprapuse, copilul și adultul, doi în unul. Stop cadru pe comportamentul copilului, apoi, printr-o schimbare de lumină, vedem adultul. Suprapuneri, alăturări or decalaje, totul ca într-o magie.

Oare unde am pierdut pe drum copilul cu inocența, joaca, sinceritatea și libertatea de a țipa din toți rărunchii? Într-o clipire a genelor, o aruncare de minge, totul se transformă în regulă, nemișcare, neclintire, alb și negru. Culorile zboară.
Mingea, tobogaul, elasticul or limba păsărească devin pretexte pentru întrebări despre noi.

Totul pare o joacă, fragilă și delicată, dar răscolește cămările cele mai adânci ale sufletului.

Se lasă cu zâmbete de candoare, dar și cu nostalgii.

_____________
Recomandare: 15+
Durata: 1 h (fără pauză)
Concept, regie, coregrafie: Andrea Gavriliu
Distribuția: Ciprian Chiujdea, Vlad Crudu, Iuliana Danciu, Vlad Furtună, Valentina Kocsis, Ileana Ursu.
Detalii despre întreaga echipă și spectacol.

 

 

5. Familia Addams, musical

Un spectacol la care nu m-am dus cu așteptări, ci doar cu o curiozitate, dar care, la final, m-a dat pe spate.

Și zic și de ce: m-au surprins extrem de plăcut, de la interpretarea pieselor (unii dintre noi, nu spun cine, sunt sensibili la falsități și falsuri), la costume, machiaje și mișcare, la adaptările textelor și cântecelor, până la genul de umor negru (de limbaj, de situații, de, de, specific celebrei familii). Echipe brici și la partea creativă, dar și realizarea propriu-zisă, pe scenă.

Musical la superlativ, cu o atmosferă plină de mișcare, jucăușă, dark comedy, cu inconfundabilii Gomez, Morticia, Wednesday și gașca, alături de o familie „prea normală”.

De mers cu tot familionul, o să placă tuturor.

_____________
Recomandare: 12+
Durata: 2h 45′ (cu pauză)
Libretul: Marshall Brickman & Rick Elice; muzica și versurile: Andrew Lippa; traducerea și adaptarea textului: Carmen Stanciu; traducerea songurilor: Alex Ștefănescu
Regie, coregrafie, costume: Răzvan Mazilu
Distribuția: Lucian Ionescu, Camelia Pintilie/ Oana Predescu, Ana Udroiu, Mihai Cheregi, Mihai Mitrea/ Radu Mitrea, Oana Pușcatu, Mircea Alexandru Băluță, Maria Alexievici, Doru Bem, Dan Pughineanu, Cristina Danu/ Andreea Hristu, Iulia Samson, Loredana Cosovanu / Cristina Danu, Alex Popa, Dan Clucinschi, Ovidiu Ușvat.
Detalii despre întreaga echipă și spectacol.

 

6. Opera de trei parale, musical

O altă bijuterie de la Teatrul Excelsior – tot un musical, cu accente de cabaret, ne prezintă lumea pestriță a Soho-ului londonez, cu cerșetori, prostituate și hoți. Un talmeș balmeș, cu scena plină de cântăreți or dansatori, cu replici spumoase, deocheate sau pline de satiră.

O lume de borfași, șmecheri și șarlatani, cu fărădelegi, bani murdari, relații dubioase, toate tratate într-o notă umoristică.

În toată nebunia apare întrebarea: Ce înseamnă să fii om?

_____________
Recomandare: 16+
Durata: 2h 50′ (cu pauză)
Opera de trei parale – de Bertolt Brecht și Kurt Weill; traducerea textului: Ozana Oancea; adaptarea songurilor: creație colectivă după versiunea Ninei Cassian
Regie, coregrafie, costume: Răzvan Mazilu
Distribuția: Lucian Ionescu, Mihai Mitrea, Mihaela Coveșeanu, Oana Predescu/ Maria Alexievici, Mircea Alexandru Băluță, Ana Udroiu, Mihaela Trofimov, Alex Popa, Dan Clucinschi, Dragoș Spahiu, Ovidiu Ușvat, Alex Călin, Matei Arvunescu, Ion Bechet, Dana Marineci, Andreea Hristu, Iulia Samson, Raluca Botez, Robert Radoveneanu, Dan Pughineanu.
Detalii despre întreaga echipă și spectacol.

 

credit foto: Volker Vornehm

7. Mândrie și prejudecată (un fel de), musical

Mândrie și prejudecată (un fel de) este construit după romanul „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen, un text de Isobel McArthur și tradus minunat de Adrian Nicolae (cu accente savuroase de limbaj, ironii și joacă, mi-a plăcut foarte tare textul!).
Un spectacol creat într-o cheie amuzantă, ironică, care te binedispune, de la un capăt la altul. Un fel de atmosferă a la opera buffa or operă comică.

Cele cinci actrițe (distribuție exclusiv feminină, joacă travesti) schimbă zeci de costume, dansează, cântă, ai impresia că ai în față un fel de cutiuță muzicală colorată, care se tot întoarce de cheiță și apare un nou cadru. Cu sclipici, cu amuzament. Ce nu face o mamă disperată, ca să își mărite fata cu un bogat? Pardon, nu fata, ci cele trei fete.

Un fel de teatru-parodie unde te surprinzi zâmbind. Un spectacol unde nu te iei prea în serios, unde e loc de superficialitate, frivolitate, subiecte ușoare și luat peste picior.

Un mare bravo tuturor actrițelor de pe scenă, Camelia Pintilie, Oana Predescu, Iulia Samson, Ana Udroiu, Dana Marineci, toate fac roluri multiple, cu schimbări frecvente de constume și registre, este remarcabil cum joacă, cântă, dansează, o bucurie. Este foarte greu să susții astfel de roluri.

Remarcabilă prezența actriței Camelia Pintilie. Și nu pot să nu o menționez pe Oana Predescu care cântă extraodinar, în toate spectacolele unde am ascultat-o.

Chiar dacă nu a fost un spectacol perfect tehnic (au mai fost stângăcii, scăpări), apreciez originalitatea (un spectacol atipic în peisaj, cu un parfum propriu și un glas al lui), plus adaptarea minunată a textului și prestația celor cinci actrițe. Și, nu pot să nu menționez, starea bună pe care ți-o lasă acest spectacol, un fel de ,,jucăușenie’’ și zâmbet (fără subiecte serioase, că nu-și au locul).

_____________
Recomandare: 14+
Durata: 2h 30′ (cu pauză)
Mândrie și prejudecată (un fel de) – de Isobel McArthur după romanul „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen, traducerea Adrian Nicolae
Regia: Alexandru Mâzgăreanu
Distribuția: Camelia Pintilie, Oana Predescu, Iulia Samson, Ana Udroiu, Dana Marineci
Detalii despre întreaga echipă și spectacol.

Opera Română

8. Callas – Oana Pellea

Spectacolul urmărește un masterclass susținut de Maria Callas, în ultimii ani din viață, ce se transformă într-un pretext pentru destăinuiri și confesiuni. Spectacolul este teatru, one-woman-show, cu câteva inserții de belcanto (piese interpretatate de muzicieni, voce-pian).

Vezi o Callas din mai multe unghiuri. Pe de o parte vezi profesionistul, cu exigența, standardul înalt ce aspiră la perfecțiune, pe de altă parte vezi omul, cu vulnerabilitățile sale. Iar între acestea, se situează celebritatea și prețul acesteia.

Oana Pellea construiește un rol one-woman-show copleșitor, cu emoție, cu nuanțe rafinate, cu registre surprinzătoare, cum numai un mare, mare actor poate să construiască. Reverență, o mare doamnă a teatrului!

Un spectacol musai de văzut.

_____________
Durata: 2 h
Callas, de Terrence McNally
În rolul renumitei artiste lirice: Oana Pellea.
Pe scenă urcă și sopranele Diana Hurjă/ Ana Stamate și Bianca Mărgean, tenorul Alexandru Nagy, pianistul Alexandru Burcă și actorul Alexandru Popa.
Detalii despre întreaga echipă și spectacol.

 

Teatrul Metropolis

9. Cine l-a ucis pe tata

Spectacolul spune povestea relației dintre un tată și fiul său. Povestea lipsei de comunicare, de afecțiune și de atenție, plus masculinitate toxică. O poveste care s-a întâmplat în prea multe case din țara noastră și despre care s-a tăcut prea mult. Iar sala empatizează.
Este un subiect atât de sensibil, ca o rană deschisă, sângerândă. Fiul, Eddy, povestește despre întâmplările din copilărie, cu ochii de atunci, cu ochii de acum, cu întrebări și răspunsuri. O poveste ca o spovedanie, un monolog cu trăiri din cele mai intime, cu sinceritate, candoare, suspin și regrete.

Îți rămân înfipte în inimă frânturi de text: ,,nu o numeai violență, o numeai viață’’, ,,am crescut cu povești cu băutură’’, ,,tot satul râde de noi’’, ,,mi se pare adesea că te iubesc’’.
Pe scenă sunt șase tineri cu corpuri sculptate (distribuție exclusiv masculină) care dansează, cântă, fac mișcare, mereu în dinamică pe scena amenajată ca o sală de sport. Nu sunt nume cunoscute de actori, dar, cel mai probabil vor fi, de notat și urmărit.

Mai presus de subiect și interpretarea actorilor, stau însă nuanțele regizorale, pe care le descoperi din plin. Și te bucuri să vezi când cineva stăpânește meșteșugul și face uz din plin de micile mari detalii pe care le implică o artă a spectacolului/ performing art.

Fiecare amănunt are rolul său bine stabilit, ca un angrenaj lucrat în filigran, de la fiecare schimbare de lumină, decor, o rotire pe călcâi, un accent de cuvânt, la coloană sonoră, un strigăt sau o șoaptă, la costume și mișcare.

Un spectacol de revăzut.

_____________
Recomandare: 16+
Durată: 1h 35min (fără pauză)
Dramatizare de Mihaela Michailov, după romanul omonim de Édouard Louis
Regie: Andrei Măjeri
Distribuția: Adelin Tudorache, Alex Iezdimir, Eduard Chimac/ Andrei Ostrowski, Hunor Varga/ Tiberius Zavelea, Iustin Danalache, Vlad Ionuț Popescu/ Robert Avram.
Detalii despre întreaga echipă și spectacol.

Teatrul Național București

10. Mary Stuart

Unul dintre cei mai rafinați regizori români, Andrei Şerban a montat în decembrie 2024 un nou spectacol la TNB, Mary Stuart.

Am mai scris despre spectacolele lui Andrei Şerban, de la Teatrul Bulandra: ”Richard 3” și politica dâmbovițeană. Andrei Șerban la Bulandra și Viaţa ca într-un Carousel, de Andrei Şerban.

Cum Andrei Şerban ne propune mereu perspective noi, convenția spectacolului prevede distribuirea rolurilor principale, Mary Stuart și Elizabeth I în ziua fiecărei reprezentații, prin tragere la sorți. La scenă deschisă, la propriu, se alege cap sau pajură. Eu am văzut varianta cu Raluca Aprodu – Mary Stuart și Ofelia Popii – Elizabeth I.

Spectacolul spune o poveste complicată, densă, cea a reginei exilate a Scoției, Mary Stuart (ținută în temniță 18 ani de verișoara ei) și Elizabeth I, regina Angliei.

Andrei Şerban surprinde cu măiestrie detaliile luptei de putere (dintre cele două regine, dar și cele de la palat), cu intrigi, comploturi, jocuri duble, ură, teamă, disperare. Ba mai mult, pe lângă conflictele exterioare ale celor două capete încoronate, vedem și perspectivele umane, cu slăbiciunile lor (îndoiala, frica, nesiguranța, starea de a fi în gardă permanent și a nu te încrede în nimeni etc.).

Regizorul Andrei Şerban are o așa baghetă magică de a prezente subiecte complicate/ cu multe personaje și reușește să le aducă în contemporaneitate într-un mod firesc, de înțeles de publicul de azi (așa cum face și în montările de la Bulandra – Richard 3 și mai recentul Oedip). Frumoase perspective vizuale (cu proiecții care punctează elemente cheie) și bine dozate potențările de energie – cu monologuri și dialog.

Probabil, pentru Raluca Aprodu este unul dintre cele mai bune roluri ale sale.

O mare bucurie să o revăd pe extraordinara actriță Ofelia Popii!

Fără doar și poate, un spectacol de văzut.

_____________
Recomandare: 14+
Durata: 2 h 40 min (cu pauză)
Vârsta recomandată pentru vizionarea acestui spectacol este 14+
Mary Stuart – adaptare de Robert Icke după Friedrich Schiller, traducere Irina Velcescu
Regie: Andrei Şerban
Distribuția: Mary Stuart – Raluca Aprodu/ Nicoleta Lefter/ Ofelia Popii, Elizabeth I – Raluca Aprodu/ Ofelia Popii,
Mihai Călin, Conrad Mericoffer, Emilian Oprea, Ciprian Nicula, Florin Aioane/ Tudor Cucu Dumitrescu/ Ștefan Mihai, Marius Bodochi, Mihai Calotă, Florin Călbăjos.
Detalii despre întreaga echipă și spectacol.

11. Gertrude

Numele regizorului Silviu Purcărete nu poate să nu atragă atenția celor care au văzut Faust la Teatrul din Sibiu (probabil unul dintre cele mai longevive din istoria recentă și totodată probabil cel mai copleșitor spectacol de teatru de pe la noi). Spectacolul se apropie de reprezentația 300 în aprilie 2025, și, din ce știu, mereu se joacă cu casa închisă.

Gertrude de la TNB spune povestea lui Hamlet, din perspectiva dramaturgului Radu F. Alexandru. Un subiect greu, cu luptă de putere, cu minciuni, uneltiri, adulter, crimă.

Purcărete ne prezintă într-un mod cinematografic rafinat fiecare personaj. Scena se metamorfozează într-un spațiu cu o perspectivă dinamică, în asimetrii. Precum diafragma unui aparat foto scena se deschide ici-colo, în pătrate, dreptunghiuri, în cromatici diferite, pe un fond minimalist, unde apar personajele. Decorul nu-și are locul (este minimizat, cu reprezentări cromatice sau câteva obiecte), povestea – ca un ghem de câlți al răului, este însă în centrul atenției, pe ea se pune accentul.

O dramă construită gradual pe acordurile muzicii lui Vasile Șirli, având nume importante ale naționalului, printre care actorii: Claudiu Bleonţ, Marius Manole, Marius Bodochi, Lari Giorgescu.

Distribuția exclusiv masculină (joacă în travesti) – pare un arc peste timp, similar cu reprezentațiile shakespeariene unde urcau pe scenă doar bărbații.

_____________
Durata: 1 h 25 min (fără pauză)
Piesă de Radu F. Alexandru
Regie: Silviu Purcărete
Distribuția: Claudiu Bleonţ, Marius Manole, Marius Bodochi, Lari Giorgescu, Mircea Rusu, Alexandru Potocean, Paul Chiribuță (actor Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești).
Detalii despre întreaga echipă și spectacol.

TNB – La câțiva oameni distanță de tine

12. La câțiva oameni distanță de tine

Spectacolul este o coproducție TNB — Centrul Cultural „George Coșbuc” Bistrița

Un spectacol care spune câteva povești care au un numitor comun: migrația din țara noastră.
Ce se ascunde în spatele despărțirii unei familii? Cât e împlinire și cât e, de fapt, o iluzie, o imagine de fațadă a unei pretinse bunăstări? Unde se oprește durerea, anxietatea, depresia?

Într-un cadru de triptic, sau trei cuști de cleștar (aka transparente) vedem ca la televizor, câteva destine ale unor familii. Forța spectacolului crește treptat, prin jocul exemplar al actorilor, unu și unu: Marius Manole, Natalia Călin, Flavia Giurgiu, Marius Bodochi, Mirela Oprișor, Ștefan Iancu. Sentimentul de autenticitate care accentuează și coarda sensibilă a empatiei vine și din vorbirea în grai sau cu accent ale personajelor. Graiul ardelensc al Nataliei Călin sau accentele dramatice ale Mirelei Oprișor sunt memorabile.

O radiografie profundă a migrației și a traumelor unor familii pe care le vedem lângă noi, zi de zi.

_____________
Recomandare: 16+
Durata: 3 h (cu pauză 15 min.)
La câțiva oameni distanță de tine – de Dan Coman
Regie: Radu Afrim
Distribuția: Marius Manole, Natalia Călin, Flavia Giurgiu, Marius Bodochi, Ștefan Iancu, Mirela Oprișor.
Detalii despre întreaga echipă și spectacol.

Credit foto: Dinu Lazăr -„Palace Escape” de Andrea Gavriliu

Teatrul Godot – Palatul Bragadiru 

13. Palace Escape aka Opturi Supranaturale

,,Atenție se pot deschide ușile. Pe locuri, fiți gata. Urmează stația umor cu peron pe partea Palace Escape de Bragadiru. Marca Andrea Gavriliu.’’ așa încheiam un articol pe care l-am scris despre spectacol, poți citi aici: Cabaret de Bragadiru, „Palace Escape” de Andrea Gavriliu.

Un spectacol unde se dansează, unde se râde și unde ești surprins la fiecare minut. Poate de un beatboxing, un impecabil pole dance, moment de contorsionism or o mantră indiană. Cu ironii despre șabloane, ritmuri țigănești or manele, trenduri de Tik-Tok și kitsch.

Spectacolul ce poartă semnătura Andrea Gavriliu este construit alături de Corina Boboc (scenografie), Mihai Dobre (muzică) și 19 artiști ai UNATC/ sau proaspăt absolvenți.

_____________
Recomandare: 12+
Durata: 75 min
Palace Escape aka Opturi Supranaturale – un spectacol de Andrea Gavriliu
Distribuția:: Alexandra Bob, Andrei Bouariu, Teodor Cauș, Iustin Danalache, Eva Danciu, Diana Dragu, Vlad Furtună, Tamara Găgeatu, Silviu Mititelu, Andrada Oltean, Robert Popa, Roxana Popa, Anastasia Preotu, Sofia Sitaru-Onofrei, Lăcrămioara Soare, Teodora Tudose, Teodora Velescu.
Detalii despre întreaga echipă și spectacol.

Teatrul „Stela Popescu” Bucureşti, un spectacol găzduit de Teatrul Metropolis.

14. Hedwig and the Angry Inch

 Încă un musical semnat de Răzvan Mazilu care merită trecut pe listă, de altă factură față de cele menționate mai sus, cu muzică rock, live.

O poveste din lumea dură a show-biz-ului, cu un personaj central –un spectacol  care se joacă în două distribuții, cu Lucian Ionescu și Tudor Cucu – Dumitrescu.

O lume strălucitoare, cu spectacol, kitsch și queer, cu dresuri plasă și perucă, unde se cântă din belșug. Un one-man-show ca un spectacol rock despre suferințe, eșecuri și încercări, în căutarea iubirii. Cu sinceritate, cu dramatism, dar și umor.

_____________
Recomandare: 18 +
Durata: 90 minute (fără pauză)
Hedwig and the Angry Inch – text de John Cameron Mitchell, muzica și versurile Stephen Trask
Regia, coregrafia și cosutmele: Răzvan Mazilu
Cu: Lucian Ionescu/ Tudor Cucu – Dumitrescu, Crina Matei/ Ana Maria Ivan.
Band-ul „The Angry Inch”:
Backing vocals – Irina Cărămizaru și Cristina Danu
Pian – Johnny Bica, Baterie – Andrei Paraschiv, Chitară – Ciprian Pop, Chitară bas – Vlad Vedeș.
Detalii despre întreaga echipă și spectacol.

Teatrul Mic

15. Cosmic Latte

Spectacolul de teatru-dans ,,Cosmic Latte” creat de Ștefan Lupu este un spectacol-bucurie.

Din culise, coregrafiile semnate de Ștefan Lupu sunt un must-see în lista mea de preferințe.

Din program: ,,Cosmic Latte este „culoarea universului”, așa cum a fost definită de un grup de astronomi. Ei au calculat media spectrului de lumină provenit din peste 200.000 de galaxii, iar rezultatul obținut a fost #FFF8E7: Cosmic Latte. Exact așa au fost contopite și 11 povești de viață, fiecare cu propria ei strălucire. Un spectacol unde vulnerabilitatea este în perfectă armonie cu expresivitatea fiecărui performer.”

O producție realizată cu studenții UNATC/ și prospăt absolvenți ce reușește să transmit atâta energie, încât simți că ai primit parcă o porție de apă vie și ți s-au încărcat bateriile. Dans cât cuprinde, strop de cântece, lumini orbitoare or jocuri de culoare, într-o sincronizare și potențare, cu un efect ,,mai vreau să văd spectacolul.’’

PS Am văzut spectacolul la începutul anului 2024. Spectacolul se joacă destul de rar. Dacă apare la teatru sau la vreun festival etc. vă recomand să îl vedeți musai. Îmi mulțumiți mai târziu.

_____________
Recomandare: 12+
Durata: 1 h 30 min
Concept: Ștefan Lupu
Distribuție: Eduard Chimac, Mihnea Cârjan, Iulia Lupașcu, Ramona Niculae, Catinca Hanțiu, Bianca Marinescu, Vlad Furtună, Tony Macpela, Vlad Crudu, Ciprian Chiujdea, Antonia Scutaru.
Detalii despre întreaga echipă și spectacol.

 

 Noroc la găsit bilete, plus timp și stare, ca să vedeți cât mai multe spectacole!

 

credit foto 1: Opera de trei parale, Andrei Gindac

Acest text este scris de un om (fără de inteligențe artificiale), după ce omul a văzut mai multe spectacole.

Copyright – Textele și ideile prezentate pe acest site pot fi reproduse doar cu menționarea sursei (marcați paragraful citat, nume blog + link articol).