Salut, numele meu este Corina Dima! Bine ai poposit pe aceste meleaguri virtuale!
Viața e minunată și merită din plin gustată, alergată, ascultată, strânsă în brațe, amușinată, întrebată, dansată, descusută – despre astfel de îndeletniciri și povești o să citești aici.
Îmi place să caut ,,frumosul’’ și să-l împărtășesc cu cei din jur. Poate fi un loc simpatic, un spectacol, o floare, o farfurie gustoasă sau povești cu oameni faini. Tărâmurile care îmi aduc bucurie din plin și îmi place să dau de veste despre ele: gastronomia și cultura (zona de artele spectacolului, cu precădere). Și întotdeauna oamenii.
Iubesc să descopăr câte-un restaurant mic și oacheș sau poate o brutărie artizanală ascunsă printre străduțe de cartier, să gust din magia unui concert (muzică clasică, jazz) sau spectacol (teatru, dans contemporan), să fac cunoștință cu un mic producător inimos, să mă ospătez cu niște aer proaspăt într-o drumeție pe munte și să tot meeerg pe jos. Brambura prin lume sau pe la noi.
Așa a apărut acest blog, unde scriu despre experiențele mele, din 2018. Tot ce e aici e creație proprie, nu preiau comunicate sau prezentări.
Ce am făcut și tot fac
Pe scurt, studii și explorări pe ruta: muzică – marketing – publicitate – cultură – gastronomie.
M-am îndeletnicit cu studiul muzicii la Conservatorul bucureștean de stat (pe vremea când, eheee se făceau cinci anișori) apoi cu marketing la ASE, am prins în buchet două mastere. Apoi am luat calea agențiilor de publicitate și a multinaționalelor, unde am lucrat în marketing.
Mai bine de zece ani am fost conectată la industria ospitalității, events – am organizat evenimente corporate de toate neamurile, am în repertoriu inclusiv evenimente black tie și cupe de golf cu sute de oameni, cu detalii, detalii, detalii. În tot acest timp mi-am tot antrenat papilele gustative, nu le-am lăsat nicând slobode, dar nu mă gândeam pe vremea aceea ce urma să fac peste ani.
Despre călătoriile prin lume nu povestesc azi, dar am ajuns și prin Asia de sud-est și-am verificat un pic și turcoazul de Marea Caraibilor. Pentru mine, călătoriile înseamnă întotdeauna să cauți bucăți de cultură, natură, musai mâncare locală și descoperit oamenii locului.
Din negura timpurilor bat sălile de spectacol, mai târzior am început să aştern și impresii în scris.
Din 2001 (ups, peste 20 ani) sunt prietenă cu Festivalul George Enescu, unde mi-am adus aportul, în diverse feluri, la acest eveniment special (de la colaborator în echipa de organizare, la reprezentant al unui sponsor, apoi jurnalist) și nu ratez nicio ediție de atunci. Mare mândrie mare, un text despre Festivalul Enescu semnat de mine, a apărut într-un manual şcolar: Limba şi literatura română – manual pentru clasa a opta, la Editura Litera, 2020 (căutați pag. 133).
Din 2015 colaborez cu Ziarul Metropolis, cotidian de cultură, unde scriu cronici de spectacol (teatru, muzică clasică, dans contemporan și jazz). Câteva recomandări gastronomice am scris în 2019 în Banchiza Urbană – proiect editorial Igloo Media. Din 2022 o nouă colaborare, sunt contributor Habits by Republica.
Pe lângă muzică clasică și jazz sunt fascinată de artele spectacolului, cu precădere teatru și dans contemporan. Pentru mine, magia în dans contemporan înseamnă nume precum: Vertigo Dance Company, Nederlands Dans Theater, spectacole marca Sidi Larbi Cherkaoui, Alexander Ekman, Damien Jalet dar și spectacole de pe la noi precum ,,Zic Zac” și ,,Apa vie” și spectacolele semnate de Gigi Căciuleanu și ar mai fi.
_______________
Te invit să urmărești seria de interviuri video cu oameni faini care mă inspiră, din domeniul culturii și al gastronomiei, Interviuri cu # 5 întrebări, aici, pe care le-am înregistrat în perioada 2018-2019.
În 2022 am reluat proiectul de interviuri video, se numește Gusturi cu povești – de data aceasta în condiții tehnice superioare (echipă dedicată de profesioniști, producție și montaj video), primul interviu video este cu Chef Radu Ionescu de la restaurant Kaiamo, aici.
_______________
În ultima vreme, sunt atrasă iremediabil de tărâmul creativităţii și bucuriei din lumea gastronomie. Îmi place să descopăr restaurante, bistrouri, cofetării etc. de bun gust care își fac treaba într-un mod responsabil. Iau pulsul orașului (dar și prin țară sau prin lume) și sunt atentă la meniuri și Chefs din restaurantele fine dining dar și din bistrouri mici, cu personalitate. Apreciez micii producătorii locali cu principii și mișcarea slow food. Și cum găsesc bunătăți și oameni de ispravă dau mai departe informația că, unde e bucurie mai mare, decât să împărtășești lucruri faine, povești autentice și mâncare bună!
Recunosc că am pus și mâna la treabă, am făcut câteva workshop-uri și cursuri de patiserie-cofetărie cu Olguța Oana Iliescu, în cadrul Horeca School, plus un curs de trei luni DallesGo (cu diploma acreditată inclusă), cu Ana Consulea și Mircea Banu. Deserturile, ce să-i faci, mare slăbiciune.
Începând cu anul 2020, m-am îndreptat și spre cursuri online: The Science of Gastronomy al Universității de Științe și Tehnologie din Hong Kong sau The New Nordic Diet – from Gastronomy to Health, al Universității din Copenhaga, care mi-au deschis calea către noi perspective din lumea fascinantă a gastronomiei.
Semnalez pe blog noutățile din gastronomia locală, fie în Meniu de București (anii 2021-2022), iar din 2022 într-o rubrică (aproape) săptămânală în social media (și apoi articole lunare pe blog) Ce mai găsim bun prin oraș – recomandări de locuri nou deschise sau care se pregătesc de lansare, evenimente, noutăți din meniuri și alte bunătăți din Bucureștiul gastronomic.
În 2022, onorată să primesc premiul Jurnalism Culinar – în cadrul Premiilor de excelență Gastroart, anunțate de Ziua Națională a Gastronomiei și Vinurilor din România (serbată din 2019, în prima duminică din octombrie).
Deoarece testez mult mai mult decât ajung să scriu articole dedicate (puteți urmări în Story în social media pe unde ajung), din luna mai 2023 găsiți pe blog și ,,Lista Corinei”. Sunt locuri pe care le-am vizitat, am testat mâncarea și le recomand, în urma experienței personale și a criteriilor mele (cel mai important, gustul, dar și calitatea ingredientelor și serviciile). Sunt peste 100 locuri în București, plus câteva orașe în țară, cu o mică prezentare pentru fiecare, câteva informații utile și link-uri către acestea. Sunt detalii scrise de mine, în urma experienței, nu e niciun conținut sponsorizat sau suținut de vreun brand. Informațiile sunt în dinamică, actualizez permanent (menționez și când am ajuns ultima oară). ,,Gustul” fiind ceva foarte subiectiv, această listă reprezintă o acțiune subiectivă – ce mie îmi place, posibil ca ție să nu îți placă. Poate mie nu îmi plac mâncărurile extrem de picante, poate ție, da, și nu-i nimic rău în asta, e firesc, suntem diferiți. Această listă oglindește explorările gastronomice subiective ale autorului. Nu aș avea cum și nici nu mi-am propus, să fie o listă exhaustivă, dimpotrivă. Nu o să găsești anumite locuri, precum cele cu burgers, rețele fast-food etc.
Sunt și multe locuri bune unde nu am ajuns, dar, ce să-i faci, doar un singur om, cu un biet stomac, se învrednicesc cu toate aceste degustări.
La capitolul noutăți: în 2023 am inițiat Asociația Scriitorilor de Gastronomie, aici revin cu detalii.
Te invit să descoperi zâmbete culturalo-culinare și locuri frumoase!
Da, da, cu umor și voie bună, timpul liber rezistă!
Tot conținutul de pe acest blog este creație proprie, nu este preluat niciun comunicat or prezentări. Copyright – textele, pozele și ideile prezentate pe acest blog pot fi reproduse doar cu menționarea sursei (marcați paragraful citat, nume blog + link blog).
De-Corina este un blog cu opinii personale rezultate în urma unor experiențe personale, desfășurate într-un timp dat. Posibil ca tu să fi avut o altă experiență într-un anumit loc și respect dreptul la opinie. Suntem diferiți, experimentăm diferit, lucruri diferite (timp, loc, context etc.) și, de fapt, asta-i frumusețea. Timpul liber rezistă.
- Universitatea Națională de Muzică București: Licență și Master Muzică
- Academia de Studii Economice: Master Marketing
Apariții MEDIA:
- TVR 1 ediție specială live 11 martie 2022 – Impactul rețelelor sociale în perioada de criză a refugiaților din Ucraina. O discuție despre inițiativa mea de a centraliza o listă cu restaurante din București (actualizată zilnic) care au oferit mâncare gratuit refugiaților ucraineni, articol.
- Ziarul Financiar – După Afaceri Premium, opinii – articol 10 martie 2022, aici: Cum arată solidaritatea businessurilor locale din HoReCa faţă de cei care au nevoie de sprijinul lor şi ce iniţiative caritabile au luat naştere în bucătăriile localurilor din Bucureşti şi din ţară?
- Ziarul Financiar, interviu video 24 septembrie 2021, aici: Afaceri de la zero. De-Corina, un blog care adună noutăţi din lume gastronomiei şi a culturii.
- Gault&Millau România, interviu 29 octombrie 2020, aici: Interviurile #cutoțiifoodies | Corina Dima, De Corina
- Radio Guerrila, emisiune Avanpost Radio Guerrilla cu Andrei Șerban, 23 martie 2020.
Recomandări cultural-educaționale, plecând de la articolul: Ce facem acasă? Concerte, teatre, dans, cărți etc. pentru adulți și copii. Peste 100 resurse gratuite online. Intervenție în emisiune, începând cu minutul 16:00, înregistrare aici.
MODERATOR:
- Food Bloggers Conference
- decembrie 2022 – panel Chefs talks.
- iunie 2022 – panel Food Trends.
- decembrie 2021 – panel Food Trends: Food Waste & planificarea meselor.
PREMII:
- Premiile de excelență Gastroart 2022 – Jurnalism Culinar.
Membru JURIU:
- Romanian Hospitality Awards – Gala 5 octombrie 2022, Ateneul Român.
Publicații, festivaluri, colaborări – materiale scrise pe teme culturale și gastronomie:
- Republica: 2022 – Contributor în cadrul Habits by Republica, articole aici.
- Gault&Millau România: 2021 – prezent, materiale scrise pe subiecte gastronomie (restaurante, producători locali, vinuri etc.).
- Ziarul Metropolis: 2015 – prezent, recenzii muzică clasică, teatru, dans contemporan, jazz: aici.
- Banchiza Urbană, publicație tipărită, powered by Igloo Media: 2019, recomandări restaurante și teme gastronomie.
- Festivalul Internațional George Enescu: 2023-2013
- Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, FITS: 2023-2018.
- Festivalul Intenațional al Școlilor de Teatru: 2019, 2018.
- Festivalul Intenațional al Orchestrelor Radio, RadiRo (muzică simfonică și jazz): 2018.
- Altele: Sibiu Jazz Competition 2017 etc.
GASTRONOMIE, cursuri:
- 2023 Stanford Introduction to Food and Health, Stanford University California, Coursera
- 2022 The New Nordic Diet – from Gastronomy to Health, University of Copenhagen, Coursera
- 2021 Introducere în istoria gustului – Fundația Calea Victoriei, lector Adriana Sohodoleanu
- 2020 The Science of Gastronomy, The Hong Kong University of Science and Technology, Coursera
- 2017 Curs offline acreditat DallesGo: Patiserie și cofetărie – Pastry Chef Ana Consulea și Mircea Banu
- 2016 Cursuri offline Horeca School: Deserturi franțuzești, Torturi moderne – Olguța Oana Iliescu
- Altele, workshopuri hobby, offline: Aluaturi tarte – Viorel Copolovici, Miele: Carne roșie – Adi Hădean; Société Gourmet, meniu toamnă – Daniel Wendorf etc.
ACREDITĂRI blog:
- Timișoara 2023 – Capitala Europeană a Culturii, articole aici.
- Festivalul Internațional George Enescu: materiale 2021, 2019, 2017, 2013, aici.
- Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, FITS: 2023, 2021, 2019, 2018, articole aici.
- Festivalul Național de Teatru București, FNT: 2019 (articole 2019, 2018, 2017, aici)
- Gala HOP – Gala Tânărului Actor: 2021
- Timișoara 2021: Capitală Europeană a Culturii – proiect ,,Cămine în Mișcare – Moving Fireplaces’’ 2019 (materiale aici)
- Prima Conferință Slow Food din România, 2019, detalii aici.
- Altele: Festivalul Transilvania Gastronomică – Food Culture Festival 2020, Food Bloggers Conferences 2019, ReVino 2019 – salon de vinuri, etc.
PARTENERIAT: Blogul De-Corina a susținut Sezonul România-Franța 2019 (400 evenimente culturale desfășurate în ambele țări), prin proiectul DANS::DANSE cu 2 spectacole desfășurate la Centre Chorégraphique National d’Orléans din Franța și Teatrul Național București, detalii aici.