Portugalia. 6 zile în Lisabona și-un pic de Algarve.

Ce îți vine în minte când spui Portugalia?
Marinari neînfricați ce au descoperit meleaguri noi.
Dragoste sfâșietoare în cântec de fado.
‘’Bacalhau’’ (cod sărat) preparat în sute de feluri și mini-tarte ‘’pasteis de nata‘’.
‘’Azulejos‘‘, faianța pictată cu motive geometrice și florale.
Tradiții cu vin bun de Porto.
Surâsul plajelor pe coasta Oceanul Atlantic.
Tramvaie fermecătoare pe străduțe înguste în pantă.
Bucurie și chef de viață.

O țară plină de contraste, precum o fecioară – cu fața arsă de soare și părul răvășit de fiorul melancolic de fado dar totodată plină de îndrăzneală, gata să cucerească universul.

Un pic de istorie
În clocotitoarea perioadă a Marilor descoperiri geografice (secolele 15-16), au pornit la drum din Portugalia câțiva visători și cuceritori ai apelor: Vasco da Gama care a descoperit calea maritimă spre India, Henric Navigatorul care a pus pe harta lumii arhipelagurile Azore și Canare, Ferdinand Magellan primul european ce a navigat în Oceanul Pacific și cel dintâi care a condus o expediție în jurul lumii.

Lisabona a avut o istorie zbucimată: întemeiată de fenicieni, ocupată de romani, apoi de vizigoți, cucerită apoi de mauri (arabi) sub care a stat vreo 400 ani. Recucerită de catre portughezi în 1147 devine capitală și treptat se transformă în unul dintre cele mai bogate orașe din Europa în urma cuceririi de colonii. Ocupația spaniolă face ca orașul să decadă iar cutremurul cu tsunami din 1755 și un incendiu puternic în 1988 o distruge aproape în întregime.
În al doilea Război Mondial, Portugalia a fost nație neutră, iar Lisabona a devenit nu numai un refugiu, ci și un port de ambarcațiune pentru refugiați din întreaga Europă.

Portughezii au fost deschizători de drumuri și în lucruri mai puțin plăcute ale expansiunii europene, precum sclavia în Atlantic. Aceștia au început comerțul cu sclavi în anii 1440 și au devenit apoi cei mai mari importatori europeni de sclavi; până la jumătatea secolului 16, circa 10% din populația Lisabonei era formată din sclavi negri.

Când să călătorești în Portugalia
Una dintre cele mai calde clime din Europa (mediteraneană, temperatura medie de aproximativ 15°C în nord și 18°C în sud), fermecătoarea Portugalie este așezată pe coasta de vest a continentului, cu deschidere la Oceanul Atlantic.

Ca mai toate capitalele europene, în ultima vreme, și Lisabona este asaltată de turiști. Eu am vizitat-o în luna mai și am găsit puzderie de turiști (la căteva atracții de genul top 10 nu am putut intrat din cauza cozilor imense); nu vreau să mă gândesc la ce valuri-valuri de oameni sunt vara, ideal să explorați capitala portugheză primăvara și toamna.

Ceea ce o să găsiți mai puțin în ghiduri sunt detaliile legate de ’’pulsul străzii’’, ce se întâmplă acum în Lisabona… Am fost surprinsă neplăcut de numărul extrem de mare de hoți de buzunare din centru și din preajma atracțiilor turistice, ce stau la pândă în găști, foarte trist, grijă mare.

Castelul Pena

O zi la castelele din Sintra
La 25 km de Lisabona, aproximativ 40 min. de mers cu trenul (plecări dese la 15-30 minute) se află mica localitate Sintra, înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial Unesco. Recomand să plecați cât mai devreme, ca să aveți timp suficient de explorat o zi întreagă Sintra.
Imaginați-vă o zonă muntoasă, cu pantă abruptă, împânzită de castele și grădini. Dacă nu stați prea bine cu condiția fizică puteți să vă deplasați dintr-un loc în altul fie un autobuz, fie biciclete electrice, tuk-tuk sau mașinuțe electrice.
Eu am vizitat Castelul Maur și Castelul și Grădinile Pena (există și un bilet combo pentru acestea două).
Două castele diferite ca factură: o fortificație medivală unde ai impresia că acum o să coboare maurul încrâncenat de pe cal și o să te atace cu sabia și un castel neașteptat de secol 19, ca în basme, ca în desene animate, cu niște grădini superbe.

Castelul Maur a fost construit de arabi în secolele 8-9 din care au rămas doar zidurile din granit și calcar (plus o capelă adăugată în secolul 12, după ocuparea zonei de către creștini). Priveliștile sunt superbe și o să te simți transpus în epoca medievală alergând la înălțime printre fortificații, în bătaia vântului.

Castelul Pena aflat în apropiere, este diferit (construit în sec. 19), ai impresia că este desprins dintr-un desen animat Disney, cu prințese și prinți. Un castel-surpiză! O alăturare inedită de stiluri (neo-gotic/ manuelin/ arab), culori intense, elemente arhitecturale puse pe joacă. Se poate vizita interiorul cu o impresionantă colecție de lucrări de artă, mobilă și o bucătărie regală utilată cu vase de cupru, farfurii ceramică și toate ustensilele de trebuință. Și grădinile sunt musai de văzut.

Mănăstirea Jeronimos

O zi în zona Belem
Poți să ajungi în Belem cu diverse mijloace de transport: cu trenul în 7 minute (de la stația Cais do Sodre), cu autobuzul în 20 minute (din Praça Da Figueira) sau cu tramvaiul în 30 min. (de la piața Rossio).
Belem este o alăturare dintre vechi și nou. Aici găsiți monumentele Unesco – bijuteria arhitecturală Mănăstirea Jeronimos (un must see) și Turnul Belem. Tot aici sunt și muzee foarte noi: Muzeul de marină, un imens hub cultural – Centrul Cultural Belem, muzeu de artă modernă și contemporană – Berardo Collection Museum etc.

Mănăstirea Jeronimos a fost construită în 1502 în cinstea descoperirilor lui Vasco da Gama. Arhitectul numit de Regele Manuel I, Doigo Boitac, a gândit clădirea în stil manuelin (o specie a stilului gotic cu decoraţiuni masive; cu motive maritime, corali, frânghii etc.), stilul purtând numele regelui care a comandat construirea mănăstirii.
În biserică se află mormintele lui Vasco da Gama şi Luis de Camoes (marele poet care l-a preamărit pe da Gama), e frumos să vezi un explorator și un poet la loc de mare cinste într-un lăcaș de cult.

Tot în această zonă se află și faimoasa patiserie ‘’Pastéis de Belém’’ care se află în toate ghidurile – puteți lua loc la masă în interior (sunt destul de multe spații) dar puteți să cumpărați to go. Fiind un loc extrem de turistic, așteptați-vă la cozi foarte mari.

Cascais, centrul

Cascais

O zi în Cascais
Cascais este o stațiune mică și cochetă (unii o compară cu o stațiune de pe Coasta de Azur), puteți petrece o zi aici.
Ca să ajungeți în Cascais puteți lua trenul din stația Cais do Sodre din Lisabona (sunt foarte frecvente, la 20 minute), drumul durează aproximativ 30-40 minute.
Puteți explora străduța pietonală cu lucruri tradiționale din plută, bijuterii sau încălțăminte și multe haine frumoase, de calitate (un pic mai scumpe decât în Lisabona). Puteți lenevi la una dintre plaje sau multele terase din centru.
Sau puteți explora insula pe bicicletă (de-a lungul coastei este o pistă de biciclete).

Eu am luat la pas locul, m-am pierdut printre niște străduțe liniștite unde am admirat case mari și scumpe ascunse prin mult verde. Cascais are un mare parc, hipodrom, teren de golf, multe muzee (printre care Casa das Histórias Paula Rego cu surprinzătorul design exterior minimalist și tot felul de palate și case frumoase).
Neapărat să ajungeți la punctul Boca de Inferno, o să vedeți un măreț spectacol dat de natură, cu valurile oceanului care au săpat în stâncă.

Cât despre masă, am fugit din zona plină de turiști din centru și am ales să iau prânzul într-un loc mai retras, nepretențios, la restaurant O Cantinho da Belinha – aici am mâncat cel mai bun pește robalo pe plită și un extraordinar desert, un paharel de mousse cinstit de mango, minunat! O masă pe cinste!

La pas prin Lisabona
Descoperă farmecul Lisabonei la pas, plimbă-te prin cartierul vechi Alfama, pierde-te printre străduțele cu piatră cubică, admiră fațadele caselor cu plăci de ceramică pictată, cu fereste mari și rufe agățate aiurea la uscat. Ia-o așa fără hartă și descoperă străduțe în pantă abruptă cu zarva tramvailor vechi, cu funicular sau lifturile din oraș. Asta e Lisabona.
Eu am făcut într-una din zile un mic traseu (cu atracții gastronomice), am început din Piața Rossio (e inima orașului, aici se întâlneau oamenii încă din evul mediu, inclusiv pentru execuțiile publice) apoi am mers în apropiere la Praça da Figueira la Confeitaria Nacional, cea mai veche cofetărie din Lisabona (încă păstrează aerul retro). Încercați musai celebrele pasteis de nata (aici mi s-au părut cele mai reușite) și o cafea.
Apoi am luat-o spre Praça do Comércio, pe malul râului Tejo până la Piața Ribeira. Mercado da Ribeira este piața principală a orașului încă din 1892 cu legume, fructe și piață de pește. Din 2014 ca o cotinuare a pieței vechi se află Time Out Market – un loc plin de viață, o sărbătoare a mâncării și socializării, cu standuri de jur-împrejur cu mâncare tradițională făcută proaspăt, cu băuturi și spațiu de luat masa în mijloc. E plin de turiști dar e plăcut, un loc plin de energie bună.
Apoi vă faceți siesta printre străduțele înclinate urcând și coborând de colo-colo. Musai să intrați în magazinele de încălțăminte (portughezii prelucrează cu simț de răspundere pielea, la prețuri accesibile).
În drum vă recomand să beți cocktailuri terapeutice la restaurantul de la Muzeul de Farmacie, cu nume inspirate precum: Oximetazolina, Lsd, Ibuprofen, Cardiotonico etc. servite în eprubete, perfuzii și altă recuzită de farmacie. Și mâncarea este foarte bună aici, preparată de Chef Susana Felicidade, cu rădăcini în Algarve. Nota o primești în recipient de plastic transparent cu capac roșu (de colectat probe pentru analize).
Sunt foarte multe locuri de explorat în Lisabona, e bine să vă faceți temele înainte să ajungeți. Menționez alte câteva atracții: Oceanariul (cu cele 450 specii marine), Statuia lui Isus (copie a celebrei statui a lui Iisus din Brazilia, cu o înălțime de 133m), Podul 25 de Abril, asemănător cu Podul Golden Gate din San Francisco, cu o lungime de 2277 metri, ocupa locul 4 in topul celor mai lungi poduri suspendate din Europa), Museu do Azulejo, Muzeul Marinei etc.
În Lisabona s-a dezvoltat foarte tare transportul cu diverse mijloace de transport mici, transport alternativ: de la biciclete normale și electrice, la tuk-tuk-uri, seqway și tot felul de mașinuțe electrice sau mici vehicule preparate, puteți încerca.

Praia de Marinha

Algarve. Un pic de Algarve
Algarve este regiunea cea mai sudică din Portugalia cu multe plaje cu nisip fin (de stat la leneveală dar și zone numai bune de încercat surf sau alte sporturi de apă), plaje mari sau ascunse, cu stânci care ies abrupt din ocean, cu arbori de plută, cu livezi de fructe și o vegetație spontană extrem de bogată. Atmosferă de vacanță! În vreo 5 ore ajungi din Lisabona în Faro (dacă nu te întinzi cu prea multe opriri pe drum).
Pentru că nu am zăbovit foarte mult, recomand câteva locuri.
Praia de Marinha – o plajă minunată cu nisip auriu foarte fin și cu o apă incredibilă și stânci galbene care îți taie răsuflarea. O plajă celebră aflată în toate topurile Portugaliei, Europei și ale lumii. Și are de ce să fie celebră!

Cabo de São Vicente (Capul Sfântului Vincent) se află la 40km de Lagos și este extremitatea de sud-vest a Europei. Natura uimitoare, cu vântul puternic între stânci și ocean. Farul din 1846 a fost construit pe vechile ruine ale unei mănăstiri franciscane unde au fost găsite și rămășițele sfântului care dă și numele locului. La 1 km de far este și Fortaleza do Beliche (ruinele unei fortărețe din 1632) cu o priveliște uimitoare asupra oceanului.
Stațiunile înșirate de-a lungul coastei sunt pline de farmec (Lagos, Faro, Albufeira etc.) cu plaje și grote numai bune de explorat, cu terase și magazine de toate felurile, cu atracții turistice sau mai puțin cunoscute și peste toate, cu natură zâmbitoare.

Despre muzica Fado
Fado, gen muzical traditional portughez (înscris pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității Unesco) născut în inima urbei, pe străzi, vorbește despre viața marinarilor, a oamenilor săraci și surpinde sentimente de tristețe și melancolie, al acelei “tânjiri după ceva/ cineva” aidoma la noi “dorului” și “jalei”.
Dacă vrei să guști din farmecul muzicii fado poți încerca Muzeul Fado din Lisabona (nu este însă cel mai inspirit dintre muzee, nu este foarte dinamic, în cel mult o oră termini de vizitat).

Spiritul fado se simte cel mai bine la un restaurant din cartierul vechi Alfama, sunt foarte multe locuri unde se cântă (în mod organizat sau spontan), să încercați să vă faceți rezervare însă.
Eu am încercat Fado em Si – Casa de Fados (un restaurant cochet cu aproximativ 100 locuri, cu mâncare tradițională și muzică fado), unde am ascultat 4 cântăreți de fado (fiecare în reprize de 3-4 melodii), muzicieni foarte buni.
Fado, un gen muzical născut din drame, născut pe stradă, în comunitățile sărace, este purtat pe toate scenele din Portugalia.

Despre mâncare
Bucătăria portugheză a evoluat de la mâncarea țărănească din interiorul țării, la pește și fructe de mare care se gasesc peste tot de-a lungul coastei. Deoarece portughezii au colonizat India și Orientul Îndepărtat, bucătăria lor a fost influențată de acestea.
Ce vreau să zic este că vegetarienii vor avea viata grea în restaurantele tipice, legumele nu își prea au locul în bucătăria tradițională (cel mult cartofi și niște salate).
Dar dacă mâncați pește și fructe de mare, stați fără grijă, aveți din ce alege. “Bacalhau“ (cod sărat) este specialitatea portughezilor, o să îl găsiți peste tot (se zice că există mai multe moduri de a-l găti decât zilele din calendar). Portughezii prepară peștele simplu (plită, prăjit, fiert) cu o salată alături și cartofi fierți. Eu nu prea mă dau în vânt după cod, prefer oricând sardinele și mi-a plăcut foarte tare robalo.

Un fel de mâncare specific este “zuppa” un fel de fiertură cu varză, cartofi și cârnați afumați și picanți (eventual și cu sângerete și bucăți mari de carne cu grăsime), toate puse laolaltă, mai degrabă arată ca un fel principal și mai puțin ca o supă. Am mâncat acest fel traditional pe coasta de vest, undeva între Albufeira și Lisabona.

Multe dintre restaurante au obiceiul servirii unei gustări – pâine, unt, brânză (tradițională “Queijo da Serra”), pastă sardine etc toate costa aproximativ 5 €. Pare că sunt din partea casei dar nu sunt, le veți regăsi pe notă.

Portugalia este renumită pentru dulciuri, pentru partea de patiserie în special. Celebrele “pastéis” (singular: “pastel”) sau “pasteis de nata” sunt mini tarte cu aluat tip foitaj și cremă de ou cu vanilie, se servesc cu zahăr și scorțișoară, o să le găsiți peste tot.

Dacă nu știați, istoria micilor tarte spaniole începe în prejma mănăstirii Jeronimos, prin secolul 18. Pe vremea aceea se foloseau foarte multe albușuri de ou pentru apretarea hainelor. Și, ca să nu arunce gălbenușurile, călugării le-au pus într-o cremă și așa s-au născut micile deserturi “pasteis de nata”, servite cu un strop de zahăr pudră și scorțișoară. În 1834 mănăstirea a fost închisă și rețeta secretă a fost vândută rafinăriei de zahăr din apropiere care a deschis în anul 1837 Fábrica de Pastéis de Belém, care este deținută și în prezent de urmașii primilor proprietari ai patiseriei.

Poze și video: De-Corina Blog