Top 5. Așa-da, Așa-nu, în sala de spectacol

Muzica clasică, Ateneu, Festival George Enescu

 

A curs multă apă pe Dâmbovița și poate și mai multă cerneală în discuții despre coduri de bune maniere, ghiduri, îndrumarare și îndreptare despre conduita în sala de spectacol. Și tot mai este loc. Pentru că, ce să vezi, apar mereu obiceuri noi ’’în program’’ ce merită dezbateri la scenă deschisă, dar nici cele vechi, nu se lasă mai prejos.

De-a lungul timpului, în preajma Festivalului Enescu am scris despre Când se aplaudă la un concert de muzică clasică? (materialul publicat inițial în Ziarul Metropolis a depășit pragul de 12K distribuiri, semn că informația era de interes) sau Decalog de bună purtare la concert. 

Păstrez tradiția și revin pe subiect, de data aceasta aștern pe hârtie metehne mai noi sau mai vechi surprinse frecvent în sălile de spectacol din ultima vreme. Detaliez mai jos cinci exemple Așa-Da, Așa-Nu, cu De-Ce-uri și explicații. Am adaugat câteva recomandări sau sugestii practice la care m-am gândit, în speranța că, cine știe, poate sunt, în vreun fel, de folos. Am mai scris și alte întâmplări sau tendințe pe care le-am observat în rândul publicului (din experiența susținută de spectator, anul trecut am urmărit aproape o sută de reprezentații artistice, cu precădere, teatru, concerte, dans contemporan).

Unii ar zice că lucrurile stau, de fapt, foarte simplu: că, atunci când ieși în lume, într-un cadru social organizat, te porți cuviincios (cu respect față de cei de lângă tine și evenimentul pentru care te-ai dus). Pentru alții, lucrurile stau altfel, astfel de cuvinte nu prea au înțeles sau poartă alte sensuri, nebănuite.

Las exemplele să vorbească, cu Așa-Da, Așa-Nu, pe alocuri, cu despicat firu-n patru.

Ateneu-arhitectură-muzică-clasică-concert

 

1. ASA NU! Mergi să ocupi locul aflat în mijlocul rândului, după ce spectacolul a început. Sau întârziatul care deranjează întreaga sală.

Acest obicei, de a ocupa locul aflat chiar în mijlocul rândului, când artiștii sunt deja pe scenă, l-am observat din ce în ce mai des, de vreo 4 ani încoace.

Persoana care a întârziat nu ține cont de faptul că deranjează pe toată lumea: că ridica în picioare jumătate de rând și, implicit, deranjează toți oamenii din spate și implicit artiștii de pe scenă. Ce își zice în mintea lui: ”Am bilet, merg la locul meu. Acum.” Cumva, restul lumii, nu contează, nu îl interesează.

Varianta AȘA DA!: Dragă spectatorule, dacă ai ajuns în sală mai târziu, după ce spectacolul a început (adică artiștii sunt deja pe scenă) îți recomand să stai în picioare, în liniște, lipit de vreun zid, o coloană, undeva. Adică un loc unde nu obturezi vizibilitatea nimănui. Este greșeala ta, că nu ai ajuns la timp.
Aștepți acolo până la prima pauză a spectacolului sau a părții și apoi poți merge să îți ocupi locul.
Faptul că ai bilet nu îți dă dreptul să deranjezi publicul aflat deja pe scaune și totodată artiștii de pe scenă, dacă spectacolul a început.

Mai multe explicații. Poate nu ți-ai dat seama, dar se produce foarte mult zgomot atunci când se ridică în picioare jumătate de rând, ca să îți facă ție loc. În plus, acustica unei săli amplifică aceste zgomotele de scaune ridicate, deci va auzi fix toată sala că tu ai ajuns mai târziu. În plus, strici vizibilitatea tuturor celor din spate și bruiezi atenției tuturor din sală. Să mai zic că deranjezi artiștii de pe scenă (care se concentrează să interpreteze ceva live, pentru care au muncit foarte mult! Pentru că, ce să vezi, nu rulează ceva înregistrat pe scenă)?

Cum pot fi evitate astfel de situații, simplu. Recomand prezența unor plasatoare/ sau organizatori cu legitimații (care să stea în preajma ușilor, în interior sală și pe hol), timp de cel puțin 10-15 minute, după începerea spectacolului. Și, cu atitudine proactivă, să le spună, arate, întârziaților unde să stea.

 

2. ASA NU! Fotografierea și filmarea spectacolului. Sau spectatorul – tehnologia, viața mea.

Sunt multe persoane obișnuite să filmeze și fotografieze fiecare gest pe care îl fac în viața de zi cu zi… instinctiv vor să facă același lucru și la un spectacol. Măcar un Story pe Instagram.

Mulți se gândesc ”Lasă, dragă, fac și eu o filmare de câteva secunde, doar nu o fi foc!” Păi și dacă gândesc la fel și alții, încă vreo jumătate din oamenii din sală, cum ar fi?

Pentru cine nu știe: nu se fac poze și nu se filmează reprezentațiile susținute în sălile de spectacol!
Sunt implicații care intervin la nivel de drepturi de autor, adică sunt creații artistice ce se construiesc într-un anumit interval temporal – cu viziunea, conceptul, creativitatea, interpretarea etc. unor artiști. Ce vedeți pe o scenă este un produs unic, ce aparține unor artiști. Sunt soliști, orchestre, actori etc. care menționeză în contracte să nu fie făcute înregistrări sau transmii ale reprezentațiilor lor.
De ce ai avea tu dreptul să fotografiezi sau filmezi?

În plus, prezența telefoanelor și aparatelor foto (cu sau fără bliț, nu contează) deranjează atât publicul din sală cât și artiștii.

Pentru cine nu știe, există fotografi acreditați la majoritatea evenimentelor și fac poze frumoase, clare!

AȘA DA! Se poate fotografia și filma: la aplauze și bis, adică după momentul artistic menționat în program.

Cum pot fi evitate astfel de situații: prin anunț vocal, înainte de începerea spectacolului (să se audă tare în boxe, frumos), în comunicarea on-line sau materiale tipărite.

În plus, aceleași plasatoare/ organizatori cu legitimație, pot verifica subtil ce se întâmplă în sală, cel puțin la începutul spectacolului și pot atenționa spectatorii, acolo unde este cazul. Și, bineînțeles, vecinii din sală, pot atrage atenția persoanele în cauză. Ecranele aprinse care captează foto-video, deranjează și publicul și artiștii.

De ceva vreme, observ cum apar minunății de tablete și telefoane la un public trecut de prima tinerețe (care s-a împrietenit de curând cu tehnologia). Unii dintre aceștia fac și live-uri, pentru prieteni. Bineînțeles, nu ține de vârstă, toată lumea are prieteni.

Concert Ateneul Român, Festival Enescu

 

3. ASA NU! Telefon deschis.
    ASA DA! Telefon oprit, Mute sau mod avion.

Telefoanele ”cântătoare” sunt unele dintre cele mai neplăcute și longevive, din păcate, prezențe, în sălile de spectacol.

Din experiența ultimilor ani am observat însă un lucru: în multe din cazurile de telefoane deschise (nu generalizez însă), aparținătorii sunt spectatorii mai în vârstă. Și, de cele mai multe ori, aceștia probabil nu o fac din rea voință ci din ne-cunoaștere, nu știu să folosească funcțiile telefonului. Am auzi o remarcă la un moment dat, care mi-a rămas în minte: ’’Nu are cine să mă sune, copiii știu că sunt la concert.’’

Nu mai zic că unii spectatori pun telefonul pe ’’vibrație’’ (în loc să oprească sonorul sau telefonul) și auzi din câte-o geantă bâz, bâz, bâz, bâz.

Nu mai zic despre cazul în care unele persoane răspund la telefon, în timpul spectacolului … mie îmi înțepenește creierul, rămân blocată, recunosc, în această situație.

Cum pot fi evitate telefoanele ’’cântătoare’’:

Anunțul vocal, înainte de începerea spectacolului, când aude toată lumea din sală, este cel mai eficient.

Nu știu dacă e o idee năstrușnică, dar, pentru anumite evenimente, aș face un stand în holul locației – unde să stea câțiva voluntari simpatici care să întrebe ici-colo, înainte de spectacol: ’’Mă scuzați, dacă aveți nevoie, vă pot ajuta să închidem sonorul telefonului.’’ Aș face niște teste, la concerte de muzică clasică, în special.

 

4. ASA NU! O bombonică desfăcută în timpul spectacolului
Am observat spectatori care simt musai nevoia să guste o bombonică, chiar în timpul unui spectacol (pe care o scot pe furiș din geantă, după ce au tot scotocit pe acolo). Cel mai probabil se gândesc că o bomboană mică, nu se vede, nu se aude.
Și, ce să vezi, plasticul mic-mititel, fâș-fâș, ajutat de acustica bună a sălii, se face auzit de o sală întreagă, și spectatori și artiști.

Cum pot fi evitate: păi să luăm ‘’de dulce’’ sau să mâncăm, înainte de spectacol sau la pauză, simplu.
Și sfat pentru spectactorii din vecinătatea pofticoșilor: faceți câte-un semn din ochi, mâini, ce doriți, celor pe care îi surprindeți că încep operațiunea ‘’bombonica‘’.

 

5. ASA NU! Mă ridic și plec. Acum. În timpul spectacolului. Sau spectatorul Plec-Când-Vreau-Eu.

Această manieră de a părăsi sala este de factură recentă ”în program” (specialiștii în plecările-fulger sunt spectatorii cei mai tineri, în special, la publicul de teatru). Pur și simplu, aceștia se ridică brusc, în toiul spectacolului (și cu zgomotul scaunului care se trântește) și, cu pași apăsați, ies din sală.

În mod firesc, sala de spectacol se părăsește la finalul reprezentației sau la o pauză. Plecatul în timpul spectacolului e ca și cum te ridici de la masa de prânz, imediat după ce ai mâncat aperitivul, fără să aștepți toate felurile de mâncare.
Să presupunem că se întâmplă să apară o situație specială, urgente și spectatorul trebuie să părăsească sala.

AȘA DA! Iată cum poți proceda, dragă spectacorule: ești atent atunci când apare o pauză în cadrul spectacolului (între părți, acte etc. poate e și lumina diminuată) și te strecori încet, în vârful picioarelor, fără să trântești scaunul și ușa, adică încerci să deranjezi cât mai puțin (cumva, încearcă să te faci nevăzut). Se aplică în situația în care ești la marginea rândului/ în apropierea marginii. Dacă ai loc în mijlocul rândului, așteaptă sfârșitul reprezentației sau o pauză (citește exemplul 1, ce se întâmplă).

Festival George Enescu, Ateneu, public, concert

 

Bine de știut! Ecranul telefonului luminează într-o sală întunecată, știai?
Dragă spectatorule, în cazul în care nu ți-ai dat seama, un ecran de telefon deschis se vede în toată sala. De ce? Pentru că sala nu este luminată. Și pentru că sălile sunt construite cu diferență de nivel (adică partea din spate este mai sus decât cea din față, uneori există chiar și balcoane; adică oameni poziționați mai sus, în spatele tău) și zeci sau sute de oameni din spatele tău, îți văd telefonul. Chiar dacă tu așezi telefonul într-o parte și ai senzația că nu deranjezi stânga-dreapta ta, te anunț că marea masă din spatele tău, vede tot. Și, chiar dacă minimizezi contrastul ecranului, să știi că tot nu contează, tot o sursă de lumină rămâne, chiar și dacă este mai slabă, se vede!
Adică orice sursă de lumină se vede într-o sală întunecată! Asta e, legile fizicii, nu ai ce să le faci!

O provocare pentru fiecare: ai tăria să reziști o oră fără telefon (sau cât durează un spectacol)?
Așa îți dai seama cât de dependent ești de tehnologie. Demonstrează-ți că poți să stai fără telefon, pe timpul unui spectacol, poți?

 


Din ”repertoriul” amuzant și nu prea, de spectator. 5 ’’întâmplări’’

– Un domn cu o sticlă mică (aparent) de apă, pe care a folosit-o mai tot timpul, ca să se răcorească cu… vin. Nu spun despre aburii frumos mirositori degajați împrejur. [Ce voiam să zic, sala de spectacol nu e bar, nici restaurant.]

– Vorbind despre simțul olfactiv… vă imaginați cum este oare să stai lângă o doamnă împarfumată bine-bine (estimezi cel puțin un sfert de sticluță) într-o sală în care stai om lângă om, că, ce să faci, așa sunt sălile construite? Parfumul îl simți cum se păstrează frumos în nări drept amintire încă vreo 3 zile. [Ce voiam să zic, împarfumați-vă mai puțin, unii sunt sensibili la mirosuri. Și poate nu vor amintiri olfactive.]

– O doamnă care a ținut morțiș să păstreze în brațe o pungă cu ceva prețios, nu știm ce, desigur. Și, frumos, la fiecare mișcare, punga scotea un fâșâit de mai mare frumusețea. [Ce voiam să zic, hai să păstrăm liniște, bagajele zgomotoase să le lăsăm la garderobă.]

– Un domn care a ”dirijat” de pe scaun aproape un întreg spectacol de teatru (un spectacol cu acces liber), râdea și se bucura ”gestual” la fiecare replică (a ajutat probabil zeul protector al teatrului, l-a rugat să se bucure fără sunet, că altfel…) [Ce voiam să zic, sunt oameni și oameni pe lumea asta.]

– O domniță care și-a făcut un coc frumos tare, ornat și mai frumos, fix în vârful capului, adică un coc pe înălțime, cum să zic. Și ce să vezi, ne aflam în partea din față a sălii (fără zonă înclinată, în pantă, ca să ajute vizibilitatea înspre scenă) deci, ce să fac, am văzut un spectacol, cu coc, după coc, pe lângă coc, vai ce coc. Frumos. [Ce voiam să zic, să încercăm să nu ”perturbăm” vizibilitatea semenilor noștri, săracii, vor și ei să vadă scena.]

 


Mai scriu și 2 observații – tendințe la nivel general, pe care le-am sesizat la publicul tânăr. Nu generalizez însă (nu tot publicul tânăr este așa), sunt niște tendințe pe care o să le urmăresc pe viitor.

– ’’Starea’’, ’’concentrarea’’ sau ’’atenția’’ pentru a viziona un spectacol de 1-2 ore, cu stat în scaun, reprezintă pentru unii o adevărată povară.
E ca și cum viața de zi cu zi (cu miliarde de stimuli online și offline) te ’’antrenează’’ pentru ultramaraton cu diferență de nivel de 3000 metri și cineva îți propune deodată o plimbare la pas. Și, mulți dintre aceștia, obișnuiți de mici cu astfel de ’’antrenamente’’, fac greu schimbarea de ritm.

– Într-o epocă în care consumul de entertainment este foarte mare (cu multe canale de comunicare, cu nenumărate tipuri de distracții etc.), începe să dispară un fel de ’’respect’’ (nu știu cum să îi zic exact, înglobează mai multe lucruri…) față de ce se întâmplă pe o scenă.
Un soi de atitudine consumeristă în care nu mai distingi originalitatea și prospețimea unui spectacol live, în urma unui supra-consum de divertisment (preponderent on-line) de o infinitate de categorii. Este ca și cum un obez mănâncă neîncetat, și lucruri sănătoase și nesănătoase – pentru el, nu mai are relevanță ce consumă, important este să fie mâncare. O tratează pe toată la fel, fără discernământ.  Va continua.

Festival Enescu, concert, public

 

Am scris despre LINIȘTE și SPECTACOL, într-un fel de ghid de bun simț, așa cum îl văd eu.
LINIȘTEA păstrată într-o sală de spectacol este un semn de respect. Respect față de artiști, față de restul spectatorilor, față de spectacol și față de tine.

Oferă-ți și ție un moment de liniște, ca să auzi ce spun artiștii.

Numai plecând de la liniște, ai unde să construiești. Numai peste liniște se pot așterne sunete, forme și mișcare. Și gânduri înălțătoare, de zbor.

Dacă nu ai starea pentru liniște, mai bine stai acasă, nu îi deranja și pe ceilalți.

Un SPECTACOL este o poveste gândită și spusă cu aportul mai multor artiști. Faptul că te afli pe scaun într-o sală de spectacol e ca și cum ai semnat Termenii și Condițiile Spectacolului și Sălii, unde are loc – asta te obligă să nu mănânci, nu foșnești, nu faci zgomot, nu stai pe telefon. Pe scurt, nu generezi poluare sonoră, vizuală și olfactivă. Altfel, mai bine stai acasă, fă altceva.

Atunci când te afli într-un grup, respecți regulile grupului, atunci când ești acasă îți faci singur regulile. La spectacol suntem în societate, în grup și respectăm niște reguli, ne respectăm reciproc.

Liniște, spectacol!

 

Sala concerte - Festival Enescu, public copii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *