5 români la 2 competiții culinare în Milano

S.Pellegrino Young Chef, echipa România
S.Pellegrino Young Chef, echipa România (Instagram echipă)

 

Pe 21 și 22 octombrie 2019 atenția lumii gastronomice a fost îndreptată înspre Milano, unde au avut loc două competiții:
“S.Pellegrino Young Chef 2020” și “FIPGC 2019 – the World Trophy of Pastry, Ice Cream and Chocolate”.
La ambele concursuri, cu participanți din întreaga lume, au concurat și tineri români.

Să le luăm pe rând, începem cu mâncarea.
Competiția S.Pellegrino Young Chef se adresează tinerilor bucătari cu vârsta până în 30 ani, care au experiență în bucătărie de cel puțin un an (CommisChef, Sous Chef sau Chef de Partie).
La concursul de anul acesta au participat 50 țări, împărțite pe 12 regiuni. Competiția se află la ediția a patra și își propune să scoată în fața scenei bucătarii talentați care vor să aducă o schimbare pozitivă în societate, prin intermediul gastronomiei. Bineînțeles, un concurs ce evaluează atât detaliile tehice cât și creativitatea din farfurie (Golden Rule San Pellegrino înseamnă tehnică, creativitate și viziune, principii).

Pe lângă premiul ”Young Chef”, anul acesta s-au mai acordat trei premii pentru trei categorii, pentru fiecare regiune: ”Fine Dining Lovers Food for Thought Award”,”S.Pellegrino Award for Social Responsibility” și ”Acqua Panna Award for Connection in Gastronomy”.

Printre cei 10 participanți calificați la semifinala S.Pellegrino Young Chef (regiunea: Italia și sud-estul Europei) care a avut loc pe 21 octombrie la Milano, s-au calificat și 2 românce!

Diana Theodora Drăghici are 29 ani și s-a înscris în concurs sub îndrumarea mentorului său Adi Hădean. Diana a lucrat la  A1 București, Stejarii Country Club, acum o găsiți la Meatic by Adi Hădean (se află la Carnivale Food Market, zona Timpuri Noi).
Farfuria Dianei: s-a numit ’’Birth of a memory’’ și a avut în centru gusturile copilăriei, cu ingrediente locale: păstrăv, mămăliga și leurda/ usturoi, mărar.
Pe scurt, a fost balotină de păstrăv injectată cu ulei de mărar – sous vide, mămăligă cremoasă cu piure de leurdă, ulei verde și dill vines, urdă și smântână, chipsuri de usturoi.
Cu sustenabilitate în farfurie: cu stock din oasele peștelui și chipsuri făcute din pielea păstrăvului.

Roxana Blenche are 26 ani și a intrat în concurs sub îndrumarea lui Cezar Munteanu. Roxana a gătit în restaurante precum Michael Pascale Baia Mare, La Strada Bistronomie Brașov, Cezanne București iar acum o găsiți la Melt București (din Băneasa Shopping City).
Farfuria Roxanei: Piept de rață slow cooked, sirop de arțar și crustă de castane coapte, candy din pulpă de rață confiată aromatizata cu hrean, merișoare și cognac, sparanghel sote, piure de fenicul cu pară, piure de morcovi și piure de castană coaptă, ridichi murate cu Peperoncini și sare Maldon, pară pe grătar.

În etapa regională Italia și sud-estul Europei, desfășurată pe 21 octombrie 2019, româncele au concurat alături de șase italieni, un croat și un sloven.

Și încă o informație de care să fim mândri: printre cei șapte membri ai juriului internațional pentru această etapă regională, a fost și Oana Coantă, de la Bistro de L’Arte din Brașov.

Oana a fost desemnată anul acesta ”Woman Chef of the year 2019” de către Ghidul Gault&Millau în România.

Așadar la San Pellegrino Young Chef, România a avut reprezentare Female Chef sau Lady Chef, și concurente, și în juriu!

După cele 5 ore de lucru (în care fiecare participant a pregătit 10 porții), a urmat jurizarea, apoi s-au anunțat rezultatele.
Din păcate, astrele nu au fost de partea noastră, câștigătorul competiției a fost Alessandro Bergamo din Italia care va reprezenta regiunea în etapa finală care va avea loc în luna iunie 2020.

Faptul că România a avut două reprezentante în această competiție internațională importantă și și-au măsurat forțele și au interacționat cu concurenți la acest nivel, este un lucru de lăudat, participare de care să fim mândri!
Felicitări, fetelor!

San Pellegrino Young Chef
San Pellegrino Young Chef (Instagram echipă)
Juriu S.Pellegrino, Italy and South East Europe
Juriu S.Pellegrino, Italy and South East Europe – centru, Oana Coantă

————————-

Pe 21 și 22 octombrie a avut loc în Milano “FIPGC 2019 – the World Trophy of Pastry, Ice Cream and Chocolate” competiție care are loc o dată la doi ani, începând din anul 2015.
Anul acesta, la ediția a treia, au concurat 17 echipe de pe 5 continente.
Echipele au concurat la 6 categorii: praline de ciocolată, înghețată – monoporții, tort modern plus trei piese artistice mari, lucrate în ciocolată, zahăr și pastillage.
Echipa din România a avut 3 membri, toți cu vârste până în 30 ani. Au lucrat sub cronometru timp de 8 ore ca să pregătească 60 bomboane, 20 portii de inghetata, 4 torturi moderne, o piesă artistică de ciocolată, una de pastillage și alta de zahăr. Ținând cont de complexitatea probelor, anumite componente le-au putut pregăti dinainte, dar majoritatea produselor s-au realizat acolo, în echipă.

Tinerii s-au antrenat de la începutul anului într-un laborator pus la dispoziție în Câmpina de către mentorul și totodată sponsorul echipei, Carmela Dragomir (Cofetăriile Delice). Lucrul în echipă a fost susținut pentru o perioadă îndelungată, mereu cu cronometrul pornit, făcând și refăcând același produs, astfel încât să câștige viteză de lucru și să valorifice timp pentru fiecare detaliu în parte.
Tema concursului internațional de anul acesta a fost ‘’Artă și tradiție națională” iar echipa din România s-a oprit asupra unor meșteșuguri tradiționale precum: sculptura, olăritul și torsul lânii.

Iată, pe scurt, prezentarea membrilor echipei:
Alexandru Chitic are 29 ani și lucrează în prezent la Cofetăriile Delice din Câmpina.
Are diplomă de bucătar şi cofetar “Hofmann” Barcelona și a lucrat în mai multe restaurante, printre ele numărându-se și două restaurante din Paris cu 1 și 2 stele Michelin (Hotel du Palais Biarritz, Restaurant 64o, Kaysersberg). A strâns o multitudine de certificate de stagiu în cofetărie și patiserie, precum cele semnate de Stephane Leroux și Stephan Klein în Franța și multe cursuri de perfecționare. Are un CV impresionant cu multe premii internaționale, anul trecut o medalie de aur pentru o lucrare din ciocolată, în cadrul Villeroy & Boch Culinary World Cup din Luxemburg.

Corina Melinda Balazs (27 ani) este specializată în cofetărie și patiserie. A absolvit cursuri la școala de patiserie Alain Ducasse, Yssangeaux – Franţa dar și de cursuri de ciocolatier la Academia de ciocolată Callebaut, Wieze – Belgia. Anul trecut a fost stagiar în cofetărie la restaurantul “Regis &Jacques Marcon” cu 3 stele Michelin din Franţa. La fel, se mândrește cu multe diplome și cursuri, printre acestea cu Stephane Klein și Stephane Leroux în Franța.

Erika Manuela Galbinașu (27 ani) este atrasă de chimia din spatele deserturilor, zonă pe care o studiază de 6 ani. Este inginer în industria alimentară dar și trainer cofetar – patiser ICEP Hotel School Bucureşti. A participat la foarte multe cursuri susținute de cofetari și patiseri celebri care au venit în București precum Antonio Bachour, Karim Bourgi, Nina Tarasova etc.

Echipa tinerilor români a urcat pe scenă de două ori: a câștigat Premiul pentru cele mai bune praline din lume!
Plus un premiu special oferit de Silikomart (pentru buna organizare a echipei, a fluxului de lucru si curățenia din boxă).

Au avut și un ghinion însă: piesa artistică de ciocolată s-a prăbușit înainte cu câteva minute de jurizare.

Echipa câștigătoare a concursului internațioanal a fost Japonia, urmată de China și apoi Italia.

Cele 2 tipuri de praline câștigătoare ale echipei din România au avut următoarele ingrediente:
– Jeleu de cătină, ganache de ciocolată neagră, infuzie de anason, scorțișoară, șofran, vanilie și crocant din paillete feuilletine.
– Praline cu alune de pădure caramelizate și piper roșu, ganache ciocolată neagră cu infuzie de coajă de portocală.
Mi s-a părut foarte interesantă combinația de frunze verzi pentru sorbetul pe care l-au făcut: busuioc, cimbrișor, coriadru, pătrunjel.

Felicitări tuturor tinerilor pentru participarea la astfel de competiții internaționale importante și felicitări mentorilor pentru susținere!

Chiar dacă nu toate competițiile sunt încununate de premii, categoric este un mare câștig, prin simpla participare, la concursuri de un așa nivel.
Să încurajăm și să susținem cât mai mult astfel de tineri și inițiative! Competițiile le oferă tinerilor oportunitatea de a-și pune în valoare viziunea și talentul și totodată căpătă experiență și învăță lucruri noi din lumea extrem de bogată a gastronomiei!

IPGC 2019 - the World Trophy of Pastry, Ice Cream and Chocolate, echipa României
IPGC 2019 – the World Trophy of Pastry, Ice Cream and Chocolate, echipa României
praline castigatoare
Praline câștigătoare
praline câștigătoare, vedere în secțiune
Praline câștigătoare, vedere în secțiune
IPGC 2019 - the World Trophy of Pastry, Ice Cream and Chocolate, echipa României
IPGC 2019 – the World Trophy of Pastry, Ice Cream and Chocolate, o parte dintre podusele echipei România
Tip local:
Gastronomie:
Terasa:
Pozitionare in oras:
Cost fel principal:
Atmosfera:
Rating De Corina:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *