5 întrebări despre ‘’Cămine în Mișcare’’ Banat. Răspund un etnolog și un geograf.

Comloșu Mic - Hambarul cu carte
Comloșu Mic, Banat – Hambarul cu carte, Cămine în Mișcare

 

Proiectul ”Cămine în Mișcare” sau ”Moving Fireplaces” se desfășoară în cadrul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 și reprezintă primul și singurul proiect de cercetare antropologică din Banat care are loc în zona rurală. Proiectul este coordonat de Asociația Prin Banat și finanțat de Consiliul Județean Timiș.

În vară, în timpul desfășurării proiectului (început încă din 2017) am avut bucuria să cunosc o parte din echipa de cercetare, mai exact persoanele care au mers din casă în casă prin satele din Banat și au depănat amintiri cu sătenii și au povestit despre cum e traiul lor în ziua de azi.

Demersul de cercetare și-a propus să strângă informații relevante despre cum e viața în Banatul istoric: ce urme a lăsat migrația, cum trăiesc oamenii în comunitățile din zonă (altădată comunități majoritare șvăbești), ce urmări a avut persecutarea șvabilor în timpul comunismul dar și plecarea acestora de pe meleagurile unde au muncit zeci de ani etc.  ”Cămine în Mișcare” ia pulsul satului bănățean în comunitățile mici de la graniță.

Proiectul de cercetare se va încheie cu publicarea câtorva cărți pe marginea acestui subiect plus piese de teatru, un documentar (”Granița”/ The Border) și expoziții de fotografie, toate având ca punct de plecare poveștile adevărate din aceste sate. Astfel, memoria poveștilor șvăbești va fi împărtășită cu cei din jur sub diverse forme artistice .

Mai jos sunt cinci întrebări adresate Nicoletei Mușat (NM), etnolog, și lui Alexandru Drăgan (AD), geograf social și economic (studiază dimensiunea spațială a societății), membri în echipa de cercetare a proiectului.

Răspunsurile acestor specialiști ne ajută să înțelegem cu mai multă profunzime implicațiile și valoarea proiectului ”Cămine în Mișcare”.

 

1. Ce reprezintă acest demers, proiectul ‘’Cămine în Mișcare’’?

(NM) ‘’Cămine în Mișcare‘’ reprezintă maniere de a pune în relație povești de viață ale oamenilor din Banatul rural și de a le transforma în acte artistice. Proiectul a plecat de la studierea fenomenului migrației, ca o provocare a timpurilor noastre, pentru a încerca să înțeleagă cum anume se reașază oamenii nu doar în spații noi, ci și în contexte culturale și sociale noi, în vieți reinventate și readaptate.

 

(AD) Proiectul ‘’Cămine în mișcare‘’ pleacă de la ideea că, în anul 2021, Timișoara Capitală Culturală Europeană nu trebuie să fie suspendată undeva deasupra regiunii din care face parte. De aceea, proiectul urmărește să plimbe lumina culturii în mediul rural bănățean. În același timp, orice statut de Capitală obligă! Prin definiție, o capitală aspiră resurse de toate felurile din hinterlandul său și concentrează bogăție, energie și informație. Prin urmare, Timișoara are o datorie morală față de spațiul bănățean, inclusiv aceea de a difuza activități culturale și creative.

Sunt ”cămine” în ”mișcare” tocmai pentru că Banatul este poate regiunea în care au existat cele mai intense și variate fluctuații de populații din Europa: au plecat otomanii în 1716, au venit austriecii, au viețuit cu românii, ungurii și sârbii. Apoi au urmat valuri consistente de coloniști germani, cehi, slovaci, croați (și chiar francezi și spanioli!). Mai departe, în secolul XIX au mai existat unele colonizări maghiare, iar după 1918 diverse strămutări de populații în urma trasării frontierelor. După 1940, au început să vină români din Cadrilater, din Basarabia și, mai apoi, generalizat și până în zilele noastre, români din toate provinciile istorice. Așadar a existat o permanentă mișcare a țesutului construit și mai ales a comunităților.

Este datoria noastră să îl cercetăm, să îl înțelegem și să îl punem în valoare transmițând această comoară mozaicată generațiilor următoare. Și putem face asta prin teatru, muzică, film, hărți, carte, lectură, fotografie.

 

2. Rolul în desfășurarea proiectului

(NM) Am făcut parte din echipa interdisicplinară de cercetare din 2017, alături de un geograf, un istoric, un scriitor, respectiv fotografi care au participat la ieșiri în teren în localități (comune și sate) din câteva zone din Banat. Am făcut interviuri de tip povestea vieții, documentare fotografică și am înregistrat povești pornind de la arhivele foto de familie.

(AD) Sunt geograf la Universitatea de Vest din Timișoara. M-am întors în țară după 6 ani petrecuți pe diverse meridiane, la studii și în cercetare. Când spun geografie, nu vă gândiți la ȚOMAPAN. Cercetările mele sunt concentrate pe geografia socială și economică, adică dimensiunea spațială a societății: cum punem diverse date socio-economice pe hartă, pentru a înțelege lucrurile mai bine și pentru a admira panoramic frumusețea lumii.

Teme de geografie socială care mă preocupă sunt: migrația internă și internațională, societatea civilă locală, hărțile mentale, clivajele inter-regionale, diferențierile socio-spațiale urbane, calitatea locuirii, minoritățile etnice, cartierele defavorizate, economia socială teritorializată, dezvoltarea endogenă. Încercăm să lucrăm la firul ierbii, să producem noi date. În momentul de față co-coordonez Barometrul de opinie a străinilor care vizitează Timișoara (percepție a spațiului), Barometru de calitate a vieții în Timișoara și Analiza integrării sociale a românilor în străinătate. Mai toate datele statistice au o componentă spațială. Noi le luăm, le analizăm și facem diverse analize spațiale și cartografice. Lumea se vede mai clar și mai frumos pe hartă.

În cadrul proiectului ‘’Cămine în Mișcare‘’ mă ocup de înțelegerea resurselor locale (umane și naturale) și de identificarea oamenilor și spațiilor care să devină cadre culturale. Pregătim o carte în care să ilustrăm aceste aspecte, focalizându-ne pe impactul pe care l-a avut trasarea frontierei de vest acum 100 de ani asupra comunităților locale.

 

Cămine în mișcare, șvabii din Banat povești istorie
Cămine în mișcare, șvabii din Banat povești cu istorie

3. Ce te-a mișcat în tot acest proces? Poate la inceputul proiectului vedeai lucrurile într-un fel, iar acum ai altă percepție sau vezi și întelegi altă dimensiune?

(NM) N-am avut nicio imagine predefinită la început, pentru că știu din experiența de cercetare de până acum că trebuie să îmi las loc să mă mir de ce descopăr în teren. Am citit sau am auzit cândva că un cercetător trebuie să-și țină atenția trează și neatenția și mai trează în teren și cred că momentele de neatenție căutată sunt cele care m-au dus spre cele mai tulburătoare povești. Am lucrat în comunități mai puțin cercetate (Zorani, Sintești – în zona Făgetului, spre exemplu) și asta mi-a dat șansa să-mi fac traseul în teren și să-mi aleg temele de discuție; am lucrat și în comunități care au fost studiate până la refuz (Comloșu Mare, Comloșu Mic – lângă Jimbolia) și tot timpul se mai găsește câte ceva nediscutat, pentru că oamenii și poveștile lor/ noastre sunt(em) o resursă inepuizabilă. Anul acesta m-a mișcat continuu împăcarea cu propria poveste de viață a celor cu care am vorbit. Nu resemnare! Ci o înțeleaptă acceptare a vieții lor care, de cele mai multe ori, a fost o înșiruire de pierderi. Pierdere a familiei, casei, a pământului, a statutului social, a identității.

(AD) Cunoșteam amploarea bogăției etnice și confesionale a Banatului, însă mă preocupa felul în care aceasta se transformă într-o moștenire și într-un model pentru generațiile viitoare.

Totuși, m-a mișcat în primul rând câtă mișcare și forfotă a fost (și este) în Banat. Mai toți bătrânii pe care i-am intervievat evocau natural niște fapte – pentru noi – suprarealiste: bunici plecați în America, părinți crescuți în Detroit, unchi școliți la Berlin, verișori conți maghiar, alți verișori veniți din Basarabia sau Maramureș, vecini colonizați din Cadrilater, copii prin Australia sau Germania.

 

4. O poveste care te-a marcat, o frază sau un cuvânt din cadrul interviurilor.

(NM) Mama uneia dintre doamnele cu care am povestit a scăpat din lagăr, din Uniunea Sovietică, mituind o gardiană cu un palton din stofă de lână, pe care îl croise și cususe ea. Mă înduioșează urmele de feminitate și cochetărie păstrate în condiții inumane, pentru că, deși par superficiale, cred că sunt o formă de supraviețuire și de păstrare a umanității din noi.

Unul dintre domnii înregistrați, mi-a povestit, cu privire senină, în timp ce fuma liniștit, în casa în care s-a reîntors după un periplu de câțiva ani buni prin Germania, cum, adolescent fiind, jinduia după portocale. Era prin Cehoslovacia, în timpul celui de-al doilea război mondial, într-un târgușor, unde se refugiase cu toți consătenii și își amintește cum juca fotbal sau popice cu băieții, cum mâncau și se îmbrăcau raționalizat, dar și cum își dorea să mânânce mai mult decât orice… portocale.

(AD) Poate cel mai mult m-a mișcat modul în care se raportează oamenii încercați de greutățile vieții la ei înșiși, la prezent și la tineri. În toată munca de teren n-am auzit de la niciun bătrân niciun reproș, nicio atitudine de superioritate și nici forme de subapreciere a prezentului. M-a mișcat demnitatea cu care oamenii își rememorează viețile. Și gândiți-vă că sunt unele povești de viață cutremurătoare. Vă dau un exemplu: 1940, femeie, cea mai mică dintre frați. Tatăl legionar, plecat la război. Mama colonizată în Bulgaria cu copiii, apoi strămutați în Basarabia, apoi prin Oltenia, apoi în Banat, în case comune cu șvabii. Sunt deportați șvabii, iar ei împroprietăriți. Un an mai târziu, colectivizare. Doi ani mai târziu, deportare în Bărăgan. La întoarcerea de-acolo, în casă alții. Căsătorie, divorț. Recăsătorie, adeziune la partid, dizidență legionară, micul trafic cu sârbii, reîmproprietărire după 1990. Copii plecați în Germania, singurătate. Sunt sute astfel de cazuri.

 

Cămine în mișcare, casă șvăbescă Lenauheim
Camine în Mișcare, Lenauheim – cameră șvabi

 

5. Consideri că șvabii și-au lăsat amprenta într-un mod puternic asupra comunităților?

(NM) Cred că la nivel discursiv Șvabul imaginar încă trăiește în Banat; la nivel de practici… poate ar trebui readus 🙂

(AD) Șvabii au reprezentat un factor de echilibru în Banat, atât sub aspect demografic, cât și economic, politic și social. Ei sunt în mentalul colectiv un model de urmat, acela care se bazează pe trăinicie, pe forța comunității, pe lucru făcut serios, pe ideea că fiecare trebuie să aibă o meserie și un rol în lume. Părerea despre șvabi, în teren, e unanim admirativă, chiar contemplativ-nostalgică.

Amprenta șvabilor este peste tot: în forma caselor, în spațiile generoase și în planimetria perfectă a satelor bănățene, dar și în bulevardele și parcurile Timișoarei. Tot în Timișoara, tradiția germană nu se vede neapărat, dar se simte: liceul german, teatrul, institutul, muzeele și evenimentele germanofone, unele reabilitări patrimoniale cu sprijin din Germania, dar și numeroasele firme cu capital german.

 

Mulțumesc pentru interviu, Nicoleta Mușat și Alexandru Drăgan!

 


Mai multe detalii despre proiectulul ‘’Cămine în mișcare‘’ desfășurat în Banat, aici: ‘’Cine nu-i regretă pe șvabi?’’

 

 

Cămine în mișcare, graniță cu Sebia Banat
Cămine în mișcare, graniță cu Sebia Banat
Cămine în Mișcare, workshop Alexandru Drăgan
Cămine în Mișcare, workshop Alexandru Drăgan
Nicoleta Mușat, atelier cu copiii, Cămine în Mișcare
Nicoleta Mușat, atelier cu copiii la Hambarul cu Carte, Comloșul Mic, proiect Cămine în Mișcare
Cămine în mișcare, istorie șvabi Banat, Lenauheim sat
Cămine în mișcare, Banat, Lenauheim sat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *