Viața ia o pauză. De la Comunism, la Corone.

Viața ia o pauză. De la Comunism la Corone.

 

Gânduri alandala, pe timp de carantină. 15 martie 2020.

Gândurile dau năvală. Mă gândesc la ieri și la azi. La timpurile astea și cum se derulează istoria, cea din care facem și noi parte. Și cum se răsfrâng unele evenimente în viețile noastre. Sau cum ne oglindim în ele și ne vedem așa cum suntem, individ și societăți.

Mulți tineri nu înțeleg cum era în urmă cu 30 ani, și parcă nu sunt așa mulți ani.

 

Am prins comunismul. Am stat la coadă la pâine. Am derulat casete audio cu creionul. Mâncam cip-cip colorat din palmă sau direct din cutiuța rotundă trasparentă, parcă o văd. Îmi lipeam pe mână, drept ceas, hârtia de la ciocolata rotundă. Sau mimam ’’fumatul’’, ca oamenii mari, cu guma de mestecat ca o țigaretă. Pe vremea aia se bea bragă. Ciocolată chinezească sau ungurască, portocale și banane găseai doar de Crăciun, altfel nu vedeai. Am mâncat pe furiș banane verzi din șifonier, înfășurate bine-bine în ziar de mama. Cică așa se coceau. Nu existau supermarketuri, ci magazine alimentare cu rafturi goale. Maxim, puteau să aibă conserve.  Am făcut temele la lumina lumânării sau a lămpii. Era o obișnuință să se întrerupă curentul electric sau apa. Ascultam cu ai mei radio Europa Liberă pe furiș, cu sonorul la minim, și nu aveam voie să spunem nimănui despre asta. Mama trăgea și jaluzelele când ascultam radioul ăsta. Erau două lumi, două universuri paralele, noi în Comunism, și alții.

Am format cifrele la roata rotundă de la telefonul fix, de mobil nici vorbă, nu se pomenise pe vremea aceea. Am vorbit și cu‚ ’’cuplajul’’ de câteva ori. Am colecționat poze de la gume de mestecat și timbre. Pe vremea aia mama apreta cearceafurile și pampoanele mele albe prinse pe bentiță.

Am fost norocoasă să am un unchi fugit în State care mi-a trimis odată o salopetă de blugi. O purtam doar în zile de sărbătoare, era îmbrăcămintea ’’aia bună’’. În același pachet a pus și Mars, Snickers și Tic-Tac, era prima dată când gustam așa ceva. Un fel de rai pe Pământ.

Am avut video (trimis tot de unchi) și televizor Elcrom. De la zeci de vizionări (avem doar vreo trei casete VHS) am învățat, fără să vreau, traducerea filmului ’’Commando’’, imitând intonația inconfundabilei voci a doamnei Nistor. Program la TV primeam cu porția, câteva ore pe zi. Nu exista cablu cu sute de posturi, era un singur post și ăla cu propagandă comunistă.

 

Jocurile mele preferate erau ”elasticul” și ”nouă pietre”. Dar îmi plăcea să construiesc și cortul, pe stradă sau în vreo curte, a unor prieteni de joacă. Și să iau parte la concursuri de cântat și dansat pe care le țineam în vecini, într-o grădină plină de trandafiri. Una dintre marile distracții de atunci era să ne plimbăm două străzi mai încolo, mergeam cu gașca de copii să cumpărăm de la tanti Dafina semințe la cornet (unitatea de măsură era un păhărel mic) și acadele. Uneori mai trecea pe stradă câte o căruță cu țigani care vindeau coarne, tot la cornet. Nu exista înghețată pe băț – doar la cornet, vafă, porție mică ambalată în hârtie sau tort dreptunghiular or rotund.

Țineam pe noptieră un Dicționar Enciclopedic Român cu file subțiri-subțiri și scris mic, cântărea mai bine de 2 kilograme. Nu exista internet pe vremea aia, dicționarul ținea loc de Dexonline și Wikipedia.

Nu exista food-delivery, găteau mereu mama și bunica. La restaurante ajungeam în vacanțe sau cu vreo ocazie specială. Mergeam des în tabere și îmi plăcea ceaiul cu rom pus în cești de metal, la cantină.

Mi-amintesc că am văzut prima oară culoarea argintie la o haină … la Ana Blandiana care a venit la o serbare unde îi recitam poeziile cu Arpagic din ’’În Grădina Mea’’, eu aveam rolul judecătorului. Am fost fascinată de această apariție. ‘’Argintiu’’ credeam că există doar la hârtia de ciocolată, eu doar atât știam.

Ascultam des la pick-up povești de Ispirescu, știam pe de rost versuri de Corina Chiriac, Angela Similea, Loredana Groza și Mirabela Dauer. Mama și bunicii ascultau discuri de muzică lăutărească și populară. Mă uitam la diafilme, îmi plăcea ’’Neghiniță’’ și ’’Puf Alb și Puf Gri’’, o poveste cu furtul unui borcan cu dulceață.

Auzisem despre țări străine dar nu înțelegeam prea bine. Noi nu aveam voie să călătorim peste granițe, eram izolați aici. Când vorbeam despre Ceaușescu în casă, ziceam în șoaptă, să nu ne audă cineva. Era o teamă permanentă care plutea în aer. Erau subiecte tabu în societate, pe care aveai voie să le discuți doar acasă. Adică nu trebuia să ai încredere în nimeni, nu știai cu adevărat cine e ’’celalalt’’. Nu prea exista ideea de ’’împreună’’ ci fiecare trăgea ori fura… pentru el și familie.
Neajunsurile materiale și frica, abrutizează. Uneori însă, unesc.

 

Istoria lasă urme.

 

Într-o zi a venit Revoluția. În ziua aia bunicul tăia porcul în curte. Am dat drumul la televizor, din întâmplare, și am descoperit Revoluția. Mama ne-a sunat de la serviciu și ne-a zis să stăm în casă.

A doua zi, am citit primul număr din ziarul ‘’Dobrogea Nouă’’, era cumva dovada palpabilă a unor timpuri noi. Nu pricepeam exact ce înseamnă libertate dar știam că este important, că o să fie altfel, cu siguranță, mai bine.
Am urmărit Revoluția la televizor, cu dictatorul fugind și oamenii care luptau și mureau.

Apoi am descoperit capitalismul, cu gustul de suc de kiwi la Tec care îmi înverzea dinții și limba. Am mâncat prima oară McDonald’s. A venit moda buticurilor, cu de toate. Am avut haină de blugi cu glugă, îmblănită, de la turci. Am cumpărat prima pereche de blugi bleu deschis, Levi’s, îmi aduc aminte fiecare cusătură, și peticele aplicate, de la atâta purtat.

A venit vremea liceului, mergeam săptămânal la concerte de muzică clasică, singură sau cu colegii. Muzica clasică părea o lume ireal de frumoasă!
În anii aceia ascultam multă muzică, îmi căutam ’’muzica mea’’. Existau casete de 60 și de 90 minute și făceam schimb cu prietenii. Atunci am descoperit rockul și jazzul, lumi noi! Puneam caseta cu ’’Child in Time’’ Deep Purple pe repeat. Plus Ozzy Osbourne, Black Sabbath și The Doors. Iar Ella Fitzgerald mi se părea un fel de Dumnezeu pe Pământ. Au început să apară în oraș primele cluburi de jazz.

Apoi am venit în capitală. Am avut paiger roșu la cingătoare, de la o promoție Coca-Cola – îmi trimitea mama pachet pe tren în facultate și scria acolo la ce vagon e sacoșa. Am mers în ”Club A” în fiecare week-end cu gașca de politehniști și plecam spre casă cu primul autobuz de la ora 06:00. Am cumpărat primul  telefon mobil, cu butoane pe vremea aia (fără internet, nu exista atunci pe telefon așa ceva). Am prins și conversațiile la mobil, cele la 3 secunde, care erau gratis – ne străduiam să ne încadrăm în ele, în discuții cu prietenii.

A apărut și internetul și am învățat să lucrez la calculator. La primul job, mi se părea ciudat la început cum cineva aflat pe scaunul din dreapta, să trimită ceva pe e-mail, când era mai simplu să îmi zică.

Apoi am intrat în vârtelnița ‘’muncitorului’’ în capitalism, mereu pe fugă, cu multi-tasking ca stil de viață, cu milioane de alegeri …mâncare, timp liber, haine, cosmetice etc. Și mereu în criză de timp, prea, prea multe de făcut și prea puțin timp.

Granițe larg deschise. Am descoperit călătoriile în lume, și mi-am promis să cutreier cât mai mult. Concerte, cursuri, spectacole, restaurante, flori, fete sau băieți, câte vrei și nu vrei. Restaurante câtă frunză și iarbă. Cu bucătării diverse, de pe tot mapamondul, într-un oraș. Plus zeci de cafenele, ceainării, brutării, bistrouri, braserii, patiserii, cofetării.

Lumea virtuală a intrat tiptil în viețile noastre și a început să se simtă așa bine, că și-a făcut parcă culcuș acolo.
Acum cinci-zece ani atunci când mergeam cu metroul, oamenii se uitau unii la alții, vorbeau unii cu alții, citeau sau se uitau în gol. Azi, același metrou, majoritatea stă cu ochii în telefoane. Nimeni nu mai privește pe nimeni.
Noi am creat lumea virtuală iar vitualul ne trage după el, acolo. Am uitat scopul și durata vizitei. Mulți au început să pună ’’copia vieții’’ mai presus de viața însăși, de originar.

Când și când ne trezim cu toții în ’’realitatea reală’’ și ne uităm în jur.
Ne mai zdruncină vreo ‘’vitregie’’ a naturii sau a omului și ne mai pune pe gânduri. Vreun tsunami, cutremur, atacuri teroriste, o criză monetară, răzmerițe și războaie în colțuri de lume, valuri de emigranți.

Istoria lasă urme.

 

Viața ia o pauză.

 

În timp ce scriu aceste rânduri, Coronavirus se întinde. Ne schimbă viețile pentru o vreme. De la o viață socială cu zeci de opțiuni, la stat în casă. Schimbăm viața socială cu izolarea. ’’Viața obișnuită’’, așa cum o știam până acum, ia o pauză.
Dacă ne plângeam săptămânile trecute că nu avem timp, acum am primit. Dar altfel. Fiecare stă să și-l drămuiască în solitudine.

Covidul ne-a furat îmbrățișările și viața socială, pentru o vreme. Și ne arată cât de fragili suntem. Pe vremuri se întâmplau războaie, cu arme și muniții. Acum războaiele sunt altfel. Și, cele mai multe, le ducem noi cu noi.
Suntem precum copiii. Ieri aveam casa și curtea pline de jucării colorate ce stăteau înșirate peste tot. Și ne vizitam și ne jucam cu prieteni, vecini și verișori. Făceam nazuri deseori, nu ni se păreau suficiente și tot mai ceream jucării noi. Peste noapte ne-am trezit cu trei jucării. Și suntem obligați să stăm într-un colț al casei, singuri.
”Vreme trece, vreme vine, toate-s vechi și nouă toate.”

Sper să fugă Covizii cât mai departe și mai repede, fără să lase urme prea adânci.
Multe lucruri se vor schimba, vor fi altfel. La fel și noi. Istoria își urmează cursul, istoria se repetă. Cu o variație care nu era trecută în program.
Sper să ne lase mai empatici și mai înțelepți. Mai cumpătați și mai atenți la reguli, la lucruri și oameni. Mai atenți la ’’noi’’ și la ’’împreună’’.

 

Să fim sănătoși!
Acum, stăm acasă!

 

Viata ia o pauza, pasaj

 

Photos: Pixabay, Freepik

 




 

Pe vremuri de pandemie Coronavirus, am mai scris și: 

Umorul rezistă! Umor pe Facebook, pe timp de Corona.

– Azi e ziua mea. Sau despre ‘’împreună’’ pe timp de corona.

– Susține producători locali, mici afaceri horeca & restaurante, pe timp de Corona.

– Ce facem acasă? Concerte, teatre, dans, cărți etc. pentru adulți și copii. Peste 100 resurse gratuite online.

 

Copyright: Textele și ideile de pe acest blog pot fi reproduse integral sau parțial doar cu menționarea sursei (nume blog + link).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *