10 motive să urmezi un curs Fundația Calea Victoriei

De Corina Blog, 10 motive să urmezi un curs Fundația Calea Victoriei
Fundația Calea Victoriei, ilustrație Jozsef Vass

 

Gânduri, obiceiuri și simțiri urbane. Ne vedem uneori ca într-o oglindă, cum sunt suntem prinși în ițele îndeletnicirilor de zi cu zi. Ca într-un cerc, casă și serviciu, cu rutine și liste doldora de ,,to do’’-uri. Sunt perioade când ne ia prin surprindere stimabilul timp, de parcă zile trase la indigo o iau la sănătoasa.

Media zgomotoasă și știrile din online se adună stive, stive, într-un loc imaginar căruia îi simțim greutatea din umbră. În câte-o zi, cum prind o ușă crăpată, dau buzna și ne invadează tihna casei interioare.

Uneori simțim că suntem prinși într-un vârtej, cu miros de incertitudine pe pământuri mișcătoare, cu urme de nori mohorâți de lipsă de țintă și motivație. Ca într-un joc mecanic, ne lăsăm purtați de ,,încotro duce valul’’.

Și unde mai pui, într-un așa context, te trezești cum te închini unui nou patron al unor zile în șir, Sfânta Amânare – mai abitir, când vine vorba să faci lucruri pentru tine.  Plecăciuni cu tânguiri despre lipsa de timp, de energie, organizare și mobilizare, cu vina care merge ba pe pisică, ba pe norul de pe cer, pe vecini, sau cine ar mai fi prin preajmă.

Cum se face că amânăm (de cele mai multe ori) chiar lucrurile cele importante, care ne aduc bucurie? Acele mici sau mari interese, mai vechi sau mai noi, pasiuni și hobby-uri – lumi pline de culoare, care ne tot așteaptă cuminți să le trecem pragul și să le explorăm?

Uneori (sau poate, de prea multe ori) îi lăsăm pe alții sau alte lucruri să ocupe rolurile principale în viețile noastre. Și parcă uităm de noi.

 

Aici zic să facem un stop cadru. Cu temă pentru acasă: o reflexie, o cumpănire, dat doi pași în spate.
Tu de câte ori i-ai adus ofrande Sfintei Amânări?
Cum de uităm oare că tocmai preocupările noastre sunt cele care ne încarcă cu energie, aduc inspirație, putere și zâmbet?
Cum de uităm oare că ,,pasiunile’’ se transformă miraculos în combustibilul care alimentează cu energie bună fiecare bucățică a ființei noastre, cu o stare de bine și de motivație?

 

Îndrăznesc un îndemn: pune pe hârtie lucrurile care îți fac plăcere, subiectele care te atrag, zona în care ai vrea să dezvolți un hobby sau poate că îl știi dar l-ai neglijat. Și fă un mic pas în acea direcție. Chiar dacă ai senzația că nu știi de unde să o apuci, încotro să te îndrepți, că nu știi foarte multe. Încearcă ceva simplu, un pas cât de mic.

Te trage ața într-un un anumit domeniu dar nu vezi foarte clar direcția? Mergi în zona aceea, acolo este răspunsul. Intra în joc, nu sta pe margine.
Pasul poate fi: un curs, un filmuleț, o carte, un articol, conexiunea cu oameni pasionați de aceleași lucruri.

Uneori poate e mai greu să mergi de unul singur și ai nevoie de un îndrumător, un cadru organizat care să te disciplineze și pe tine.

Scriu zece motive în direcția unui pas: să urmezi un curs sau atelier la Fundația Calea Victoriei.

Cine știe, poate se transformă într-un imbold pe drumul descoperirii pasiunilor tale.

 

1. Poate că e timpul?

Ieși din cercul blagoslovit de Sfânta Amânare și fă ceva concret pentru pasiunea ta! Această perioadă de restricții e un moment numai bun, prielnic pentru studiu. Închide un pic tăvălugul dinspre afară și deschide baierele sufletului, în interior, către tine și preocupările tale.

 

2. Studiezi online, în fotoliul de acasă

În ton cu vremurile, cursurile Calea Victoriei se desfășoară în siguranță în mediul virtual, online. Așa că, stai fără grijă de e vânt or ploaie, alegi fotoliul cel mai comod din casă, poate cel galben, cu pisica alături. Și dai Play inspirației, cunoașterii, creativității, cu ferestre deschise spre lume, hai!

 

3. Curs în ton relaxat, cu muuulte informații

Tonul atelierelor este unul relaxat şi interactiv, să tot afli lucruri noi și să înveți din plăcere. Așază-te comod și începe călătoria!

 

 4. Ce Oameni, ce Pasiuni

Ai ocazia să intri în contact cu oameni care împărtășesc aceleași preocupări ca și tine. Lectorii sunt aleși cu atenție, extrem de pasionați de aceea ce fac, sporesc frumusețea și starea poveștilor, cunoaște-i!

 

5. În dialog cu oameni inspiraționali

Ai șansa să intri în dialog cu profesori renumiți, antropologi, psihologi, teologi, istorici etc. cărora le poți adresa întrebări, le poți solicita informații și bibliografii suplimentare. Just a click  și intri în dialog.

 

6. Subiecte câte-n lună și în stele din care să alegi

Câte-n lună și în stele nu ai gândit, găsești aici! Atelierele și cursurile Fundației Calea Victoriei sunt extrem de diferite: de la cursuri de cultură generală (istorie – a artei, muzicii, Bucureștiului, design interior, gustului, modei și frumuseții, magiei populare, case boierești, astronomie, filosofie, diplomație etc.), la dezvoltare personală și soft skills, ateliere de pictură pentru începători, fotografie, actorie, scriere creativă sau scenaristică. Poate fi și un atelier de parenting, motivație sau relaxare ori organizarea eficientă a locuinţei. Chiar și ateliere dedicate pentru copii (precum planning personal sau stil vestimentar pentru adolescenţi, atelier de astronomie etc.) Cum sună?

 

7. Școală cu renume, de peste 13 ani

Fundația Calea Victoriei a trecut proba timpului, oferind constant calitate și perseverență în dezvoltarea ariei sale.

De-a lungul timpului a strâns în jurul său lectori – personalităţi importante ale vieţii culturale, profesori, cercetători sau artişti. Menţionez un singur nume, primul profesor al școlii: Neagu Djuvara.

 

8. Dacă ai nevoie de organizare… structură curs: între 2-5 întâlniri. Dar și event – o singură întâlnire

Un curs structurat pe un anumit număr de ședințe, în anumite zile, nu face decât să îți dea o mână de ajutor. Te ajută să îți organizezi timpul și să îl dedici intereselor tale. Atelierele și cursurile au o durată între 2 și 5 ședințe. Există și evenimente într-o singură întâlnire (curs cu o singură sesiune), urmăriți ușor online în Facebook Events pe adresa fundației.

 

9. Cauți energie și inspirație?

Investește în tine! Atunci când dedici timp lucrurilor care îți fac plăcere, capeți altă energie, alt tonus și un zâmbet mai larg. Te dezvolți într-o zonă care te motivează și, cine știe, poate de acolo vor veni și idei noi, cu proiecte personale.

 

10. Dar din dar

Gestul de a dărui umple inimile, de ambele părți. Poți face cadou cuiva trag – fie un anumit curs, fie un voucher valoric (și își alege destinatarul subiectul, pe placul inimii).

 

Pentru inspirație las mai jos cursurile și atelierele viitoare din martie-aprilie, Fundația Calea Victoriei:

 

Săptămâna 22-28 martie:

  • Atelier online de ASTRONOMIE – Constelaţii, nebuloase, galaxii, din 23 martie 2021, cu Adrian Şonka
  • ORGANIZAREA EFICIENTĂ A LOCUINŢEI – Simplificare şi confort pentru casa ta, din 24 martie 2021, cu Mădălina Preda
  • Arhitectura cerurilor: o introducere în SPAŢII SACRE şi ARHITECTURĂ RELIGIOASĂ, din 25 martie 2021, cu Augustin Ioan
  • Introducere în ISTORIA PSIHOLOGIEI, din 26 martie 2021, cu Lidia Calciu

 

Săptămâna 29 martie – 4 aprilie:

  • Evoluţia, psihologia şi CULTURA RELAŢIILOR dintre sexe, din 29 martie 2021, cu Radu Umbreş
  • Atelier online de TERAPIE PRIN ARTĂ, din 30 martie 2021, cu Maria Murgu
  • Introducere în GÂNDIREA CRITICĂ – curs on-line, din 30 martie 2021, cu Dumitru Borţun
  • Introducere în ISTORIA GUSTULUI, din 31 martie 2021, cu Adriana Sohodoleanu
  • PUTEREA MOTIVAŢIEI sau cum să transformi gândul în acţiune, din 2 aprilie 2021, cu Cristian Nicolae

 

Săptămâna 5-11 aprilie:

  • Atelier de TIME MANAGEMENT: Cum îmi stabilesc obiectivele?, din 5 aprilie 2021, cu Alin Comşa
  • Atelier online de NUTRIŢIE: Cum ne hrănim sănătos?, din 5 aprilie 2021, cu Elena Tănase
  • Cum să citim şi să înţelegem NOUL TESTAMENT, din 6 aprilie 2021, cu Victor-Lucian Georgescu
  • Introducere în ISTORIA ARTEI – Curs online în 6 întâlniri, din 6 aprilie 2021, cu Cosmin Ungureanu
  • Introducere în ISTORIA RELIGIILOR – Curs online, din 7 aprilie 2021, cu Cristian Vechiu
  • POVEŞTILE MUNŢILOR – Imaginar montan, între tradiţie şi alpinism, din 7 aprilie 2021, cu Laura Jiga Iliescu
  • Curs online de BRANDING PERSONAL, din 8 aprilie 2021, cu Dana Tudose-Tianu
  • ORIENTUL între fascinaţie şi stereotip. De la Jean-Étienne Liotard la Iosif Iser, din 8 aprilie 2021, cu Roxana Coman
  • Cum dezvolt INTELIGENŢA COPILULUI meu – Atelier de parenting, din 9 aprilie 2021, cu Gabriela Maalouf
  • CASTI DIVI – OPERA în interpreţi de legendă, din 9 aprilie 2021, cu Marius Constantinescu

 

Săptămâna 12-18 aprilie:

  • Cum să îmi gestionez mai bine banii: Atelier online de EDUCAŢIE FINANCIARĂ, din 14 aprilie 2021, cu Irina Chiţu
  • Atelier online – CUM SĂ ÎNCEPI O AFACERE CREATIVĂ?, din 15 aprilie 2021, cu Andreea Mironiuc
  • Exerciţii pentru O MINTE ŞI UN CORP ECHILIBRAT, din 15 aprilie 2021, cu Irina Ungureanu
  • ISTORIA PARFUMULUI: mistere, seducţie şi creatori celebri, din 15 aprilie 2021, cu Monica Neaţu
  • Curs online de MACHIAJ, din 17 aprilie 2021, cu Valentina Bălaşa Ario

 

Săptămâna 19-25 aprilie:

  • Atelier online – Cum să faci VIDEO CONTENT care să placă, din 19 aprilie 2021, cu Julia Nagy
  • Cinci anotimpuri sonore – ISTORIA MUZICII, de la Renaştere la Modernism, din 19 aprilie 2021, cu Radu Mihalache
  • PALATELE ştiute şi neştiute ale BUCUREŞTIULUI, din 19 aprilie 2021, cu Anita Sterea
  • CUM SCRII UN FILM DE ACŢIUNE? Eroi, poveşti şi scenarii celebre, din 20 aprilie 2021, cu Vlad Trandafir.

 

Dacă te înscrii și urmezi un curs în urma citirii acestui material, lasă-mi un mesaj scurt și scrie-mi cum este. Aștept vești 😊

Succes și poftă de cunoaștere și inspirație!

 

 


 

Și o surpriză: un curs cadou Fundația Calea Victoriei, la alegerea ta!

Luna martie 2021 Fundația Calea Victoriei împlinește un an de când desfășoară cursurile și atelierele online, prilej care îți dă șansa să câștigi un curs, la alegerea ta!

Scrie un comentariu la acest articol, până pe 30 martie 2021, inclusiv, răspunde la întrebarea: De ce vrei să urmezi un curs la Fundația Calea Victoriei?

Pe 31 martie 2021 voi extrage numele unui câștigător, prin Random.org Acesta are șansa să își aleagă un curs Fundația Calea Victoriei din programul lunii aprilie, în limita locurilor disponibile. Succes!

 

 

21 thoughts on “10 motive să urmezi un curs Fundația Calea Victoriei

  1. A si dori sa urmez un curs la Fundatia Calea Victoriei deoarece i mi doresc sa il ofer cadou fiicei mele ; sa fac schimb de ideei , de experienta , de pareri ; sa aflu cat mai multe informatii ce ma vor ajuta pe viitor .

  2. Mi as dori sa urmez un curs la fundatia Calea Victoriei pentru a aprofunda si altceva in afara de bebeluseala stuff🙈!

  3. As vrea sa urmez un curs la Fundatia Calea Victoriei pentru ca mi-a placut extrem de mult sa particip la cateva ateliere relaxante in trecut 🙂

  4. Îmi doresc sa particip la tot felul de cursuri, formarea și învățarea este binevenita la orice vârsta, toată viața

  5. Imi doresc un curs care sa ma scoata din rutina si din apatia creata de statul foarte mult in casa!

  6. Am mai urmat un curs la Fundatia Calea Victoriei si mi-a placut, chiar mult! Am explorat o zona total diferita fata de cele cu care eram obisnuita, m-a scos din zona de confort si am descoperit o pasiune noua. Sentimentul acesta as vrea sa il retraiesc si acum, si nu numai…ci periodic pe parcursul vietii 😊

  7. Merit sa aloc timp si pentru mine, un curs la Fundatia Calea Victoriei ar fi o gura de aer proaspăt si o experienta inedita. Chiar sunt curioasa 😁

    1. Felicitări, Nicoleta, ești câștigătoarea acestui concurs – desemnată prin tragerea la sorți, prin Random.org! Vorbim în privat, să îți alegi cursul Fundația Calea Victoriei din luna aprilie și să intri în posesia acestuia.
      Mulțumesc tuturor pentru participare!

  8. Salutare!
    Mi-as dori foarte mult sa urmez unul dintre cursurile oferite de Fundatia Calea Victoriei 🙂
    Este adevarat, nu m-am hotarat inca asupra unuia, fiindca e foarte greu cand ai atat de multe optiuni interesante! Imi doresc sa urmez unul dintre aceste cursuri deoarece il consider o activitate benefica atat din punct de vedere al acumularii cunostintelor generale, cat si din punct de vedere al iesirii din rutina zilnica si de a te conecta cu alti oameni si alte idei. 🙂

  9. Imi doresc sa urmez un curs pentru ca simt nevoia sa fac ceva si pentru mine, pentru starea mea de bine. Datorita faptului, ca mereu ii pun mereu pe cei dragi pe primul loc, eu raman cu ,,multe” in urma. Toate cursurile par atractive, dar Exerciţii pentru O MINTE ŞI UN CORP ECHILIBRAT, mi se pare ca mi s-ar potrivi cel mai bine in aceasta perioada din viata mea.

  10. De ceva vreme, tot îmi propun să fac un curs la Fundația Calea Victoriei, dar intervin mereu alte lucruri: cheltuieli neprevăzute, uit să mă înscriu, vreau să încerc prea multe, mi se schimbă programul. Știu, scuze. Foarte multe scuze. Dar un cadou ar fi absolut minunat și apreciat, mai ales că simt nevoia să interacționez și cu alți oameni pasionați de aceleași lucruri ca mine, să aflu mai multe și să schimb idei și păreri despre subiectele prelegerilor 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *