Hai la măritiș sau ”Piatra din casă” (regia A. Dabija), la Teatrul Toma Caragiu Ploiești

Teatrul Toma Caragiu Ploiești - Piatra din Casă

La Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploieşti a avut loc pe 15 decembrie 2018 premiera spectacolului ”Piatra din casă” de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija – o comedie spumoasă, perfectă pentru o sâmbătă seara.

„Piatra din casă” de Vasile Alecsandri, producția Secției Dramă a Teatrului ”Toma Caragiu” din Ploiești, este o ”comedie cu cântice, în un act” a cărei acțiune se petrece în Iași, la 1845, conform specificațiilor autorului. Textul lui Vasile Alecsandri a fost pentru prima dată publicat în 1852, în primul său volum de teatru ”Repertoriul dramatic” (alături de piese precum Iorgu de la Sadagura, Iașii în carnaval, Chirița la Iași, Chirița în provincie.)

Piesa satirizează obiceiurilor micii boierimi din Moldova secolului 19, acela de transformare a căsătoriei într-un târg: mama (văduvă, după 3 soți pierduți) caută să-și mărite fata cât mai repede (cu mare tocmeală pentru fiecare element din zestre, fără să ia seama la dorința fiicei) pentru ca, la rândul ei, să fie slobodă să se poată și ea re-căsători ulterior. În jurul subiectului se conturează momente hilare (umor de situație, de limbaj, de caracter) ce scot la iveală personalitatea protagoniștilor și mentalitătea vremii.

Acțiunea se petrece în locuința văduvei Zamfira, într-o cameră largă cu o ușă în spate care dă în curte (pe unde se perindă personajele). Încăperea are pereți de stuf, cu câteva scaune ici-colo, o ladă mare de lemn și tot felul de acareturi trebuincioase gospodăriei (borcane cu dulcețuri, bostani, sticle cu țuică și terebentină). Printre ele stau risipiți, în toate colțurile, câțiva scheleți (îi reprezintă pe răposații soți ai Zamfirei) și câteva sperietori de ciori din cârpe, de statura unui om (o scenografie funcțională și minimalistă, construită de Mihai Androne).

Începutul piesei este unul original, te introduce în atmosfera hilară cu iz țărănesc, cu ”sfânta muncă de la țară”: un sunet de tablă (ca un gong arhaic) și muget de vacă.

Personajele sunt pline de culoare: cucoana Zamfira, văduvă, alături de fiica ei, Marghiolița, care trebuie musai măritată. Apoi doctorul Franț, care îi face curte văduvei și încearcă să o ajute să îi găsească un mușteriu fetei. În scenă apare și potențialul ginere, Nicu, cu autoritarul său tată, Grigori Pâlciu. Mai sunt și două personaje joviale care au rolul de a anima atmosfera: vărul Marghioliței, Leonil, și țiganca Ioana (care o ajută pe cucoană la treburile casei).

Of-ul cel mare al mamei (în jurul căruia gravitează întreaga acțiune) este acela că fata ei nu este căsătorită, nu este în rând cu lumea, și vede lucrul acesta ca pe o mare nenorocire, ca pe o ”piatră în casă”:

”Of, of, of! ce supărare,/ De-a avea o fată mare!/ Te silești/ Ca s-o crești/ Ș-apoi trebui să pornești/ La vânat/ Prin cel sat,/ Ca să-i cauți un bărbat.[…] Dar unde-i găsești azi bărbații ca mai înainte!.. Nu-i vezi că fug de însurat, ca dracu de tămîe?.. S-au scumpit mirii ca vămile… ”

Duduca Marghiolița se bucură la auzul veștii unui potențial măritiș, îl asociază cu ieșitul în lume, deoarece vrea să scape din cușca de acasă unde simte că se ”usucă”: ea visează la loje de teatru, la rochii de la Paris și la calești cu patru cai.

teatru, Piatra din Casă, Toma Caragiu Ploiești, regie A. Dabija

Căminarul Grigori Pâlciu, vine la pețit (cu fiul său Nicu) și se sfădește cu Zamfira în legătura cu zestrea copiilor. Atunci când o vede pe fată, o ”studiază” ca pe o marfă: o caută până și la dinți, așa cum sunt studiate animalele înainte de achiziție. Cei doi părinți nu reușesc să se tocmească așa cum se cuvine, nu le iese zestea la socoteală (”mai pune 2 țigani”) și ”tranzacția” dintre aceștia eșuează.

În cadrul procesului de negociere, este o scenă extrem de amuzantă în care apare carpeta cu ”Răpirea din serai” (parte din zestre) iar doctorul Franț explică detaliile acesteia într-un mod foarte hilar și primește răspunsuri pe măsură, în special din partea lui Grigori Pâlciu (un moment de improvizație care aduce multă prospețime, prin  comicul dialogului spontan), în iureșul creat de toate personajele.

Mai târziu apar și câteva situații neașteptate, pline de umor, în care verișorelu’ reprezintă elementul cheie: peste noapte, în casa întunecată se iscă câteva încurcături iar cei doi tineri sunt aruncați, până la urmă, unul în brațele celuilalt.

Spectacolul se construiește din multe momente de ansamblu, cu majoritatea personajelor pe scenă (este o parte în care aceștia apar pe rând, noaptea, în camera luminată partial și apar confuziile) dar și din dialog între două personaje (între cei doi îndrăgostiți, care încearcă să cânte împreună, manifestându-și sentimentele, sau între văduvă și doctor) sau momente de monolog (Zamfira, Marghioala, Leonil). În toată verva discuțiilor sunt punctate și îndeletniciri specifice în gospodărie precum fierberea dulcețurilor (și verificarea lor de către stăpână), pregătirea mâncării (Zamfira taie bostani), degustarea țuicilor de prin sticlele găsite prin casă, servirea musafirilor cu zaharicale (bomboane luate de la negustori evrei) sau dulceață alături de un pahar cu apă etc.

Un personaj extrem de viu și bine conturat este doctorul Franț care îi face curte văduvei. Pornind de la înfățișarea sa atent construită, cu un aer boem și totodată voit-strident în peisajul rural (îmbrăcat în alb, cu pălărie, cu un fular lung, poartă niște trăiste din pânză pe umăr și are încălțăminte roșie, sport), apoi la limbajul specific neamțului aclimatizat în Moldova, cu dezacorduri și expresii tipice (replicile personajului sunt în mare parte construite special pentru acest spectacol: ”evreii au pus fermenți la bombon”, ”El bătut la ea…. Ăsta bătut ea la el”, ”Zamfiraș rog la tine, dai la mine mâna, pentru ultima dată” sau momentul savuros în care descrie ierburile tămăduitoare).

Trupa de actori de la teatrul ploieștean personifică cu umor și culoare fiecare personaj: cu mult aplomb și energie este actrița Cristina Moldoveanu în rolul cucoanei Zamfira, mama autoritară ce conduce gospodăria cu mână de fier și îi joacă pe toți pe degete, afectată de ”boala grijei”; Theodora Sandu în rolul Margioliței, cu părul vâlvoi, cu hainele atârnând pe ea, poartă cu greu pantofii în picioare (foarte hilare momentele în care își exteriorizează bucuria în tonuri grave cu inflexiuni contrastante de parcă ar fi din concerte hard-rock); energica Clara Flores ce trebăluiește de zor, cu gesturi și mimică exagerate (personificând țiganca din casă), dornică să i se spună ”duduia Ioana”; Bogdan Farcaș, tatăl ursuz ce încălzește fiecare apariție prin dulcele grai moldovenesc stropit din belșug cu expresii neaoșe sau înjurături (”Nu-l mai cuconi, că-mi diochi flăcăul”,”Tu-ți anafura!”). Actorul Karl Baker intră foarte bine în rolul lui Leonil, vărul șugubăț al Marghioliței, mereu pus pe șotii, încurcă și descurcă situațiile, se îmbracă în rochie de femeie (un fel de bufon care animă permanent atmosfera) sau stă ascuns în ladă și comentează sau apare în momente cheie.

Andrei-Radu-Bogdan-Farcas-foto-Maria-Stefanescu-teatru

Comisul Nicu este interpretat cu umor de Andrei Radu, cu amestecul de servitute față de tată dar și emoții specifice îndrăgostitului stângaci, cu un nesfârșit ”Cheschevu” în dialog cu fata.

Actorul Ioan Coman iese în evidență în rolul lui Herr Franț Birman, doctorul, de la înfățișare până la atitudine, cu vorbirea specifică cu accent – un rol coerent lucrat cu mult umor și atenție la detalii, ce i se potrivește mănușă actorului, într-o interpretare de excepție.

Textul pe care se construiește piesa ironizează obiceiurile de a trata căsătoria drept un schimb de mărfuri (în familiile vremii), fiind de fapt o târguială între părinți, în care copiii nu aveau niciun cuvânt de zis, chiar dacă era vorba despre viața lor, părerea acestora nefiind luată în seamă. În plus, textul atinge și subiectul discriminării, prin cauza dezrobirii țiganilor.

Regizorul Alexandru Dabija construiește un spectacol viu, extrem de dinamic, cu scene tumultoase hazlii dar și cuplete satirice sau ridicole, un vodevil cu intrigi facile și umor ușor, în care râzi cu poftă, din toată inima.

Spectacolul se încheie înt-un mod fericit, cu două cupluri care își unesc destinele (și tinerii dar și văduva cu Herr Franț), în aceeași notă umoristică, cu vorbele de duh ale doctorului: ”Morțile cu morțile, viile cu viile!”

Afis-spectacol-Piatra-din-casa-teatru

—————

Piatra din casă
de Vasile Alecsandri

Regie: Alexandru Dabija
Scenografie: Mihai Androne
Distribuție: Cristina Moldoveanu, Theodora Sandu, Clara Flores, Bogdan Farcaș, Ioan Coman, Karl Baker, Andrei Radu.
Foto: Piatra din casă – Teatrul Toma Caragiu Ploiești, Maria Stefănescu

Acest material a apărut inițial în Ziarul Metropolis aici

Rating De Corina:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *