Vertigo Dance Company: Pardes sau Grădina Paradisului ascuns (FITS 2022)

De Corina blog, Vertigo Dance Compay, Pardes - Grădina Paradisului,
Vertigo Dance Compay – Pardes, foto: Sebastian Marcovici

 

Vertigo Dance Company. Anul acesta, compania israeliană de dans Vertigo Dance Company aniversează 30 de ani. Sunt trei decenii de când coregrafii Noa Wertheim şi Adi Sha’al au dansat primul lor duet intitulat „Vertigo”, numele viitoarei companii înfiinţate la Ierusalim.

Vertigo nu este doar o simplă companie de dans, ci propune un stil de viață care promovează echilibrul, așa cum se prezintă, ”Art. Human. Nature.’’ Vertigo Eco-Art Village este o aşezare creată pe principiul vieţii durabile unde membrii comunității își desfășoară o parte din activitate, pe lângă cea la sediul din Ierusalim. Compania susține armonia dintre viaţa socială, natură, viaţa culturală şi spirituală, într-o abordare holistică. Spectacolele Vertigo reflectă această filosofie –  acestea nu sunt doar simple coregrafii cu poveste, ci întotdeauna poartă cu ele, intrinsec, straturi înrădăcinate profund în spiritualitate.

Spectacolele Vertigo sunt conectate la elemente din natură, surse de inspirație pot fi pământul, apa, aerul, focul. Pământul este unul dintre leit-motivele puternice care se regăsesc în multe dintre spectacolele Vertigo, prezente și pe scena Festivalului de Teatru de la Sibiu de-a lungul anilor (Vertigo este una dintre cele mai longevive companii de dans contemporan prezențe în cadrul Festivalului internațional de teatru Sibiu/ FITS).

Așa cum menționa coregrafa Noa Wertheim într-un workshop de dans contemporan la FITS (la care am avut onoarea să particip pe 17 iunie 2019) ‘‘When I see Earth, I am relaxed.’’ Spectacolul ”One. One&One” (creat în anul 2017 cu ocazia aniversării a 25 ani Vertigo), prezent la FITS 2019, avea ca element principal aceeași energie creatoare telurică – dansatorii au adus pe scenă găleți de pământ și au împrăștiat, la propriu, țărână pe întreaga scenă și, bineînțeles, au dansat cu picioarele goale în acest cadru. În aceeași perspectivă, în urmă cu zece ani (în 2012), tot la FITS, am urmărit spectacolul ”Null” ce aducea, la fel, la propriu, apa, pe scenă.

 

Pardes/ Grădina Paradisului. Cea mai recentă creație Vertigo (lansată în anul 2021) s-a născut la începutul pandemiei, când Noa Wertheim a continuat munca de creație alături de câțiva artiști (o capsulă de șase dansatori), trăind împreună, izolați, în satul Vertigo Eco-Art, loc unde viața reală se contopește cu arta.

„Pardes s-a născut acasă. E o operă de artă în care trupul se contopește cu straturile sale spirituale lăuntrice, cu interiorul fiecărei ființe, fiecărui dansator, în timp ce se împletește cu o țesătură cunoscută.”

Pardes însemnă „livadă” în ebraică. În alte limbi, poartă și semnificația de „paradis”.

Sensul spectacolului este conectat și la semnificația cuvântului „pardes” din misticismul ebraic. Mai concret, acesta reprezintă inițialele a patru cuvinte care se referă la abordările de interpretare a textelor religioase: Pshat – este sensul literal, Remez – sens insinuat, Drash – sens simbolic și Sod – sens ascuns.

Într-un interviu acordat Luanei Pleșea la Radio România Cultural, chiar înainte de spectacolul prezentat la Sibiu, coregrafa amintea și de o poveste mistică ebraică, ca sursă a ispirației – în care patru oameni s-au dus în Grădina Paradisului să vadă unde este Dumnezeu și care este secretul vieții.

,,Unul dintre ei a murit, unul a înnebunit, unul s-a îmbolnăvit și unul s-a întors teafăr. Și acesta a spus niște cuvinte foarte frumoase. Trebuie să ne iubim pe noi înșine dar la fel de mult să îi iubim și pe ceilalți. Este o idee foarte frumoasă și în spectacol veți vedea susținerea ei.‘’

Pardes este o metaforă înrădăcinată în filosofia Vertigo de a fi și a crea. Așa cum ne-a obișnuit de-a lungul anilor (și la FITS), în limbajul de creație Vertigo fiecare element are un rol bine definit și o semnificație.

Pardes nu este un spectacol strălucitor or grandios, dimpotrivă, nu te surprinde prin contraste sau lucruri ieșite din comun. Este un spectacol poetic, de atmosferă.

Pardes este curgere, transformare și evoluție.

Poți urmări elementele spectacolului în planul concret, care se construiește pe scenă (tablou ce rezultă din mișcare cu sprijinul fundalului muzical și scenografic), poate fi privit și într-un sens personal, simbolic, dar și într-un mod încifrat.

Odată ce ești familiarizat cu limbajul de expresie Vertigo, poți descoperi mai lesne elementele spectacolului și cum se construiesc planurile sale.

Bineînțeles, ca în cazul oricărei opere de artă, poți să nu citești nimic despre aceste detalii, ci pur și simplu urmărești spectacolul și descoperi ce îți transmite ție.

 

 

Tipuri de mișcări. În arhitectura tipurilor de mișcare folosite, spectacolul se construiește gradual. Dacă în primele tablouri arsenalul dansatorilor este ,,limitat’’ la o postură dreaptă a corpului, cu folosirea, cu precădere, a brațelor și o succesiune repetitivă a pașilor mărunți, de la mijlocul spectacolului spre final apar mișcările ample ale corpurilor. Totul culminează în partea de final unde dansatorii ,,fac uz’’ de întreg arsenalul, cu rotiri, alunecări, schimbări, planuri strânse ori largi, salturi și gesturi ample, cu brațe deschise.

Coregrafia ,,se joacă’’ cu planurile și ,,înlănțuirile’’ dintre dansatori. Începutul înseamnă un dans sacadat, la unison, dintre cei opt protagoniști, bărbați și femei, deopotrivă. Urmează căutări și transformări: un superb duet dintre două dansatoare care se aseamănă fizic (mi-a venit în minte automat dansul hipnotizant în oglindă al celor două fete din One. One&One pe care l-am văzut în urmă cu trei ani la FITS). De data aceasta, nu erau mișcări în oglindă, ci un duet cu gesturi prelungi, rotunjite, în completare. Apoi duetul a doi dansatori, parcă lipiți (unul sprijinindu-l pe celălalt) și un dialog dintre individ și restul grupului. După numere alternative de grup, finalul, înseamnă echilibrul. Este prima oară când discursul coregrafic aduce perechile pe scenă (femeie-bărbat), într-un dialog permanent, dar și individualizarea, la nivelul fiecărui dansator.

Până și în folosirea spațiului fizic este diferit: dacă la început toți cei opt stau mereu grupați, într-un mod restrâns (folosind mici părți ale scenei), la final, e dans în toată plenitudinea, unde se folosește întreaga suprafață a scenei.

Sunt câteva secvențe care se ,,lipesc’’ pe retină, pe care le poți purta cu tine și peste ani. Un exemplu este ,,linia’’ pe care o formează dansatorii pe întreaga lungime a scenei, într-o unduire ritmică cu brațele deschise; și vezi câte un dansator ce trece pe partea cealaltă (cu spatele la public) și rămâne suspendat într-o îmbrățișare, la mijlocul lanțului de oameni, în aceeași pulsație la unison.

La fel este și, spre final, ,,aruncarea în gol’’ a unei dansatoare, ca o plutire blândă spre înălțimi. Poate o metaforă a celei care își caută drumul iar ceilalți o sprijină, purtând-o pe brațe cu grijă, fie în grup, fie pe rând, într-un fel de vindecare ritualică care aduce putere și claritate.

Vertigo Dance contemporan Pardes De Corina Blog
Vertigo Dance Company – Pardes, foto: Yoel Levy

Muzica semnată de Itamar Doari este unul dintre elementele cheie pe care se construiește această metaforă. Coloana sonoră reprezintă unul dintre pilonii pe care Vertigo pune mare preț. În Pardes, planurile sonore se construiesc treptat, de la muzica ca o curgere, cu un ritm ostinato la început, apoi evoluează în dinamică (cu un strop de grandoare/ înălțare, la jumătatea show-ului) apoi într-o zonă cu ritmuri repetitive arhaice. Finalul (aproximativ ultimele zece minute ale spectacolului) aduce linia melodică cu o bază armonică ce susține mișcările de dans. Într-un mod simplist, poți spune că discursul a debutat pe o bază ritmică și finalul se construiește în zona strălucitoare a armoniilor. Faptul că, compozitorul este percuționist se simte pe tot parcursul spectacolului.

Scenografie – Zohar Shoef și lumini Dani Fishof – Magenta. Planurile de lumină se construiesc, cu precădere, într-un clar-obscur cu nuanțe calde, în tonuri de pământ.

Clar-obscurul este un procedeu utilizat în pictură și grafică cu ajutorul căruia se caută redarea volumelor, a perspectivei și a „adâncimii” unor imagini, uneori prin redarea gradată și clară a umbrelor și a luminii, alteoriprin folosirea contrastelor dintre lumină și întuneric.

Plecând de la această perspectivă, poți surprinde diverse tehnici de poziționare a luminii pe parcursul dansului. Uneori, lumina pică în anumite unghiuri astfel încât umbrele dansatorilor se compun pe fundalul monocrom și iau parte la coregrafie. Sunt magnetice ,,liniile’’ de dansatori care se reflectă pe fundalul scenei, siluete succesive, aliniate simetric, de la mare la mic. Ce iluzie optică specială, ce procedeu simplu, dar cu profunzime.

Costumele Vertigo nu ies, de obicei, în evidență prin culoare or contraste de culoare ci prin volumetria cu care îmbracă dansatorii sau efectul optic pe care îl aduc în dans (deseori prelungind mișcări, rotiri or salturi, or poate accentuând discursul, prin simplitate). Genul de salopete or rochii negre de tipul formei A (A-shape) se regăsesc în spectacolele Vertigo (ceva similar au purtat și în spectacolul Yama, într-o formă mai fluidă). Dansatorii stau pe scenă, de obicei, cu picioarele goale.

Până și folosirea costumelor înseamnă o transformare în Pardes. Dacă în primele minute toți dansatorii poartă hainele negre, începând cu momentele de duet, aceștia dezbracă, dau jos partea de sus a sarafanului. Toți apar apoi astfel, în cămăși de culoare neutră deschisă / tonurile pielii în partea de sus, iar în partea de jos, purtând fusta (rochia transformându-se într-un fel de fustă volumetrică).

De Corina blog Vertigo dance company - Pardes
Vertigo Dance Company – Pardes, foto: Elad Debi

 

Pardes îndeamnă la reflecție, la căutare și transformare. Este un spectacol de atmosferă în care elementele curg, se întrepătrund, într-un mod fără contraste. Unii ar zice energie statică, alții ar vorbi despre un spectacol cu profunzime care se construiește treptat, prin acumulare. Pardes nu are un climax, ci mai degrabă pare o așezare de elemente, un echilibru, la final (după o ascensiune sau poate o căutare sinuoasă).

Pardes se compune treptat, ca o discuție filosofică, de parcă ar schița un drum inițiatic. De la componente risipite, cu grupuri de dansatori care se mișcă la unison, în simetrie, cu gestică limitată, la duete dintre femei or bărbați, apoi la grupuri eterogene care umplu scena într-o dinamică în dialog și găsesc consens, doar la final.

Pardes. Poate fi o întrebare pentru fiecare și un îndemn la căutare – atât ca introspecție, în singurătate, cât și alături de ceilalți, de semeni, întru atingerea unui echilibru lăuntric.

Poate fi o metaforă a trecerii omului prin viață – om care ajunge, până la urmă, prin căutări, să aducă la un numitor comun lumi și întrebări.

Poate fi o cale a adevărului în perioade de cumpănă (cum este o pandemie or iun război), spre interiorizare și reflecție a valorilor cu adevărat importante, în preajma comunității.

Și dacă încercăm o traducere a cuvântul ,,Vertigo’’, înseamnă amețeală, zăpăceală sau pierdere a echilibrului. Pardes poate fi totodată și metafora devenirii Vertigo, la cei 30 ani: de la lipsa de echilibru sau alăturare de elemente disparate, la armonie, ca filosofie de viață.

 


PARDES – GRĂDINA PARADISULUI
Vertigo Dance Company – Israel
Coregrafia: Noa Wertheim
Asistent coregraf‏ie: Rina Wertheim-Koren
‏Muzica originală: Itamar Doari
Dansatori: Etai Peri, Sian Olles, Daniel Costa, Eden Ben Shimol, Yarden Oz, Ruth Ben David, Ilan Golubovich / Theo Samsworth, Micah Amos
Manager: Sandra Brown
Scenografie: Zohar Shoef
‏Lumini: Dani Fishof – Magenta
Styling: Rosie Canaan

Data premierei: 3.11.2021
Titlul original: Pardes

Scena Digitală (platforma online de teatru-film a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu/ TNRS) oferă abonaților săi, în luna august, spectacolul ”Pardes”/ „Grădina Paradisului”, în coregrafia Noa Wertheim, care a fost prezentat la Sibiu, în cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru. 

Cel de-al doilea spectacol în premieră în mediul online este producția Secției Germane a TNRS, „Macbeth”, în regia lui Botond Nagy.

Platforma de video-on-demand Scena Digitală poate fi vizionată pe bază de abonament sau bilet individual. Detalii despre bilete și abonamente sunt disponibile pe site-ul www.scena-digitala.ro.

Abonamentul lunii august include următoarele spectacole: „Trei surori”, ”Cion: Requiem of Ravel’s Bolero”, „Visul unei nopți de vară”, „Cerere în căsătorie”, „Bravul soldat Svejk”, „Uncanny Valley” „Necunoscuta cunoscută”, „Puzzle”, „Macbeth” și ”Pardes”/„Grădina Paradisului”.

În baza abonamentul trimestrial, pot fi vizionate spectacolele: „Conferința iraniană”, „Călătoriile lui Gulliver”, ”Yellow ”, „Trei surori”, „Maestrul dansului”, „Ceea ce ziua datorează nopții”, „Tattoo”, ”Cion: Requiem of Ravel’s Bolero”, „Visul unei nopți de vară”, „Cerere în căsătorie”, „Bravul soldat Svejk”, „Uncanny Valley” „Necunoscuta cunoscută”, „Puzzle”, „Macbeth” și ”Pardes”/ „Grădina Paradisului”.

Credit foto 1: Sebastian Marcovici// foto 2: Yoel Levy // foto 3: Elad Debi.

 

Acest articol a apărut inițial în Ziarul Metropolis aici.

 

Rating De Corina:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *