Viața costă 3000 ruble. ’’Delirium’’ regie V. Massaci, la Odeon.

Delirium, teatrul Odeon, Vlad Massaci reegie

 

Spectacolul ’’Delirium’’ a avut premiera pe 4 aprilie 2019 și reprezintă prima colaborare dintre regizorul Vlad Massaci și Teatrul Odeon.

Textul semnat de multi-premiatul dramaturg irlandez Enda Walsh (un proiect dintre acesta și ‘’Theatre O’’, cu premiera pe 9 aprilie 2008, adică acum 11 ani!) vine cu o ’’interpretare radicală’’ a romanului ’’Frații Karamazov’’ de F.M. Dostoievski, decantând tumultul poveștilor a șapte personaje, pe care le aduce în contemporaneitate.

Așa cum anunță și titlul, spectacolul zugrăvește un tablou al unei lumi care se scufundă, în ’’delir’’, ca tulburare a conștiinței, cu depravare, băutură, bani, jocuri murdare, cu o perspectivă a umanității adusă la stadiul de instinct, în descompunere și putrefacție. Un fel de transpunere în scenă a unui tablou de Hieronymus Bosch în care păcatul, viciile și decăderea umană prind forme grotești, în culori pregnante. ’’Dumnezeu a părăsit această casă’’ spune, la un moment dat, unul dintre personaje.

Povestea se construiește în jurul familiei Karamazovilor: cinci personaje masculine extrem de puternice, două triunghiuri amoroase complicate care se formează în jurul celor două personaje feminine ale spectacolului.

Dimitri Karamazov sau Mitea (actorul Mihai Smarandache) este fiul risipitor și arogant, ia bani cu împrumut de la Katerina (interpretată de Mădălina Ciotea) cea care ’’atrage lumină’’, cu care se și logodește. În același timp el are o relație cu dansatoarea la bară Grușenka (Sabrina Iaschevici).

Grușenka, la rândul ei, acceptă și avansurile tatălui lui Mitea, Feodor Karamazov (interpretat de Marius Damian). Iar Katerina este curtată la rândul ei de intelectualul Ivan Karamazov (Alexandru Papadopol).

Personaje cheie sunt slujitorul plin de ură, Smerdiakov (Cezar Antal) și Alexei Karamazov sau Alioșa (Vlad Bîrzanu) cel fără pată, plin de iubire de Dumnezeu, aflat însă într-o lume ostilă (ca un miel neprihănit în vizuina haitei de lupi).

Delirium, regie Vlad Massaci, teatrul Odeon

Personajele aflate pe scenă descriu vieți complicate (majoritatea fără repere, valori sau discernământ, cu ratare, ridicol etc.) și relații toxice.

Dimitri, interpretat extrem de sugestiv de actorul Mihai Smarandache, este masculul alfa, îmbrăcat în piele, un fel de interlop impulsiv, bețiv, desfrânat, agresiv și autoritar. Este gata oricând să sară la bătaie, urlă, se urcă pe masă ca să își susțină discursul brutal sau scoate pistolul, să facă dreptate. Alcoolul, banii și femeile, sunt viața lui. Mihai Smarandache construiește un rol foarte bun, cu toate excentricitățile și exagerările personajului (dintre spectacolele în care l-am mai văzut jucând, acesta îl consider cel mai bun rol al său).

La fel, un rol foarte bun, coerent, construiește cu mult detaliu, actorul Alexandru Papadopol, ce surprinde micimea emoțională și discursul rece, erudit, a lui Ivan Karamazov. Credința e un ‘’mister îngrozitor’’ iar discuțiile despre Dumnezeu capătă un ton exagerat elitist, punând împreună concepte și cuvinte complicate precum Toma d’Aquino, ‘’apofază‘’ etc., Ivan poartă ba tricou cu Superman, ba unul cu mesaj ‘’God is Dead‘’.

Tatăl Feodor încearcă să țină lecții de morală familiei, dar cuvintele sale răsună într-o notă falsă, având în vedere comportamentul său (îi face avansuri aceleiași femei cu care este și fiul său și, printre altele, exclamă ’’e important să fie femeie, găsesc orice la o femeie’’ cheie pentru măsura depravării sale). Actorul Marius Damian surprinde latura ridicolului, a clovneriilor, umorul grotesc și repulsia pe care o provoacă acest personaj trivial, un bătrân libidionos îmbracat în straie de Aladin, cu gesturi exagerate, într-o permanentă dinamică, mișcări rupte de context, discursuri care nu-și au rostul, piperate cu glume vulgare. Într-un univers plin de culori stridente (pe care le-ar personifica personajele în acest tablou), tatăl ar fi o culoare total diferită, o nuanță turbată neon, un fosforescent cu strălucire oarbă, spartă.

Continuând periplul prin cromatica ipotetică (asociată personajelor din spectacol), există o culoare diferită de toate, în antiteză cu toate, Alioșa: singura culoare pală, plăpândă, izvor de lumină și bunătate. Actorul Vlad Bîrzanu surprinde mina umilă și fragilă a slujitorului Domnului; mare parte din piesă acesta tace, nu are glas, pentru ca, în final, discursul să fie articulat și în cuvinte, cu note moralizatoare.

Delirium, regie Vlad Massaci

Personajele feminine potențează intriga, însă cele două actrițe nu au reușit să surprindă profunzimile caracterelor acestora, la premiera spectacolului. Cele două femei din viața lui Mitea, înger și demon, se și întâlnesc într-o scenă (un dialog în alb & negru în costume de asistentă și o dansatoare la bară, care își oferă chiar și un sărut, în vâltoarea evenimentelor).

Katerina (interpretată de Mădălina Ciotea) sau femeia-jertfă, prinsă în mrejele unei relații absurde, este parcă oarbă, nu vede cu adevărat excesele lui Mitea. Aceasta se poziționeză într-un viitor ipotetic bizar, precum femeile abuzate, ea susținându-și iubitul pentru ’’bărbatul care știe că poate să devină’’, cu afirmații precum ’’eu îi voi fi totul’’ și vorbește cu pasiune despre onoare și datorie.

Cele 3000 ruble pe care i le oferă împrumut la început lui Mitea reprezintă condamnarea ei și totodată motivul, intriga, care declanșează întâmplările, ca un domino, și alimentează un șir de fapte sinistre.

Sabrina Iaschevici în rolul Grușenkăi, femeia ușoară, dansatoare la bară (numerele de dans la bară aduc culoare și surpriză, se remarcă interpretarea foarte bună!) e prinsă în capcana relației bolnăvicioase cu Mitea dar și cu tatăl acestuia. Mi-ar fi plăcut să văd o Grușenka mai năbădăioasă, mai stridentă în atitudine și gestică, această femeia fatală care sucește mințile bărbaților și care ar seduce chiar și un sfânt al bisericii.

Personajul histrionic al piesei, cel care știe toate istorisirile, fiecare secret al membrilor familie, plin de venin, martorul ubicuu, este Smerdiakov. Actorul Cezar Antal este plin de ’’surprize artistice’’ iar regizorul a știut să îi pună în valoare ’’darurile’’. Acesta râde și plânge în același timp, umăr empatic dar și spion pervers, înregistrează cu reportofonul sau camera video crâmpeie de viață karamazoviană. Cezar este omul-orchestră: mânuiește păpuși, dansează, poartă cu aplomb veșminte de femeie (cu tot cu pantofi roșii cu tocuri), cântă cu vocea acompaniat de chitară… întotdeauna cu un dram de umor și ironie tăioasă. Și, unde mai pui, că îi mai și ies foarte bine toate acestea, cu nuanțele unui personal cameleonic, alunecos.

 

Decorul semnat de Adrian Damian aduce multe dinamică și creativitate, printr-o aparentă simplitate. Scena este construită ca o insulă înconjurată de ’’tranșee’’ (scena e marcată de o zonă de jur-împrejur, ca un șanț săpat, peste care personajele pășesc sau sar tot timpul), ca un tărâm anume, separat de alte ținuturi. Un fel de insulă a Karamazovilor.

Planurile scenei schimbă punctele de interes pe orizontală, cumva prestabilite: în fața scenei, dreapta-stânga, sunt planurile unde au loc discuții sau monologuri, în spate este zona dansului la bară unde tronează Grușenka, iar la masa lungă se adună de obicei mai mulți membri ai familiei. Smerdiakov este cel care interpune elemente diferite, ’’intruzive’’, în deschiderea generoasă a spațiului (scena teatrului de păpuși, momentul muzical la chitară ’’Balada smorcăitei’’ etc.).

Proiecțiile video (cu multitudinea de ecrane în formate diverse, așezate chiar și pe plafon) sunt un element omiprezent care creează un mood de fundal, peste care se așază poveștile. Sunt proiectate obsesiv imagini cu gândaci care se perindă pe diverse obiecte (de la icoane cu Cina cea de taină la inimi pulsând) ce sugerează cangrena acestei familii. Partea de video design poartă semnătura Ioana Bodale iar light design, Andrei Délczeg.

Dacă vă știți cu fobie la gândaci, mai bine nu vizionați acest spectacol (lumea insectelor tărâtoare este lumea familiei Karamazov). La fel, fiți cu băgare de seamă la limita de vârstă (în program e menționată vârsta minimă 16 ani), spectacolul vine cu un limbaj vulgar asezonat cu înjurături colorate, pentru a oglindi metehnele familiei depravate.

Regizorul Vlad Massaci construiește cu măiestrie discursul artistic, punând în centru personalitățile fiecărui personaj în parte, fiecare cu particularitățile sale și totodată relațiile complicate dintre acestea.

Regizorul construiește în jurul ideii de spațialitate: în completarea scenei-insulă (cu planuri orizontale) acesta păstrează permanent actorii pe scenă; stânga-dreapta sunt așezate banchete pe care actorii zăbovesc după ce și-au spus replicile sau chiar joacă de acolo. Spațiul de respiro devine și spațiu de joc (același plan, cu toți actorii pe scenă pe întreaga durată a spectacolului, îl prezintă și Andrei Șerban în ’’Pescărușul’’ de la Unteatru, cu premiera în 2018).

Un alt element, pe care Massaci îl integrează într-un mod rafinat, este umorul. Într-o lume a urâtului, sub atât de multe forme, hazul capătă nuanțe de ironie, bășcălie, umor negru, grosolănii, înjurături picante, costume stridente, gesturi extravagante etc.

Muzica (Vlaicu Golcea semnează muzica și sound design-ul) este prezentă și ea în spectacol, cu diverse melodii interpretate vocal de către majoritatea actorilor (dintre acestea sunt remarcabile intervențiile lui Cezar Antal, cum spuneam, omul-orchestră, și Mihai Smarandache – cu un moment solo surprinzător de bun!).

Costumele gândite de Luiza Enescu aduc o alăturare între haine de stradă, din zilele noastre (costume de piele, tricouri cu supereroi etc.) și haine neașteptate, de la o petrecere cu personaje mascate. Costumele poartă o particularitate: deasupra, cusut peste stofe, există un voal străveziu, un fel de pojghiță subțire ce înveșmântează fiecare personaj, ca foile de ceapă, straturi-straturi de nuanțe.

Delirium-actori-Smarandache-Papadopol-Damian-teatru-Odeon-Massaci

Ce apreciez în mod special la regizorul Vlad Massaci este modul gradual în care potențează energia spectacolului (creștere prin acumulare progresivă) și felul în care reușește să păstreze la un nivel ridicat, pe așa o perioadă lungă de timp, această energie; într-un mod similar am simțit această construcție la spectacolul ‘’Ținutul din miezul verii’’ care, la final, te răpune, într-un crescendo extraordinar (realizat prin acumulare, din pași mici), un spectacol copleșitor!

Ca experiență, a fost foarte interesant cum, în ultimul (aproximativ) sfert din spectacol am avut senzația unui final de spectacol de mai multe ori (din replici, din atitudinea actorilor, din mesaj etc), ca un final cu mai multe variante posibile. Am simțit, cum se spune în muzică, acordurile principale ale tonalității de bază care se succed de mai multe ori, ca o ‘’Coda‘’ prelungită.

Cheia în care se încheie spectacolul este divintatea, cuvântul lui Dumnezeu însuflețit prin monologul lui Alioșa. În succesiunea galopantă de orori și amoralitate găsim și un slujitor al bisericii care ‘’nu își găsește glasul‘’, la propriu, tace, printre atâtea enormități (iar atunci când mai spune câte ceva parcă vorbele sale sună ‘’ciudat‘’ într-un context atât de ostil; ca un Dumnezeu care nu își găsește locul în lume), dar iată cum, până la urmă, ultimul cuvânt îi aparține. Discursul său de la final rămâne însă suspendat într-un mod ciudat, parcă nerostit până la capăt, parcă fără suficientă forță să răzbată, ca un semn de întrebare alături de unul de exclamare (și nu ca un simplu semn de exclamare sau un punct categoric, în lupta dintre bine și rău).

Rămân însă în minte cuvintele lui Alioșa, precum mângâierea unei mântuiri posibile sau a unei mâini întinse: ‘’Începutul e mereu acum’’.

 

————————-

DELIRIUM

de Enda Walsh, după “Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski, regia Vlad Massaci

Distribuție:
Dimitri – Mihai Smarandache
Feodor – Marius Damian
Katerina – Mădălina Ciotea
Grușenka – Sabrina Iaschevici
Ivan – Alexandru Papadopol
Alexei – Vlad Bîrzanu
Smerdiakov – Cezar Antal.

Voce Părintele Zosima – Constantin Cojocaru.
Traducere: Vlad Massaci
Regie: Vlad Massaci
Decor: Adrian Damian
Costume: Luiza Enescu
Muzică și sound design: Vlaicu Golcea
Video design: Ioana Bodale
Light design: Andrei Délczeg
Coregrafie: Răzvan Mazilu
Asistent regie: Teodora Petre.

 

Delirium Cezar Antal Teatru Odeon Vlad Massaci

Delirium, Teaatrul Odeon, regie Vlad Massaci

Delirium, Teaatrul Odeon, regie Vlad Massaci

Delirium Vlad Massaci

Delirium, Teaatrul Odeon, regie Vlad Massaci
Credit foto: Teatrul Odeon.
Rating De Corina:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *