Despre orchestre mari, în Festivalul George Enescu
De-a lungul timpului, Festival Internaţional George Enescu şi-a consolidat notorietatea, şi iată-l ajuns astăzi la ediţia cu numărul XXIII, când se bucură de menţionări distinse din partea unor personalităţi; festivalul se află pe locul trei al celor mai importante evenimente de gen, la nivel internaţional, după BBC Proms (Marea Britanie) şi cel de la Lucerna (Elveţia).
Ediția din anul 2017 a Festivalului Enescu, desfăşurată pe parcursul a 23 zile, a adus pe scenele româneşti peste 3.000 artiști valoroşi, străini și români şi peste 80 de evenimente, în București și în alte șapte orașe din țară, atât în săli de concerte, cât şi în aer liber (în Piaţa Festivalului, în Bucureşti).
Din punct de vedere logistic, partea cea mai laborioasă pentru organizatori o reprezintă transportul ansamblurilor mari, orchestre care au în componenţă aproximativ 100 instrumentişti. Organizare înseamnă asigurarea transportului de persoane şi instrumente, cazare, repetiţii şi alte detalii logistice (ex.: asigurarea unor instrumente la nivel local, dacă este necesar etc.) O orchestră mare susţine în Bucureşti două concerte diferite, în seri consecutive, la Sala Palatului.
În programul festivalului din 2017 au fost prezente orchestre mari din multe colţuri ale lumii: din Olanda, Marea Britanie, Italia, Germania, Franţa, Rusia, Istrael până în Statele Unite. De multe ori aceste orchestra mari nu se deplasează însă din/ înspre ţara natală, ci din alte zări (se află în turneu sau susţin concerte în diverse părţi ale lumii).
Spre exemplu orchestra americană Pittsburgh a sosit în România după ce a concertat în alte ţări europene (Germania, Austria, Anglia şi Elveţia) la festivaluri precum Salzburg Festival, Grafenegg Festival, Rheingau Music Festival, Proms sau Lucerne Festival, orchestra aflându-se într-un turneu prin Europa. În plus, soliştii şi dirijorii sosesc, de cele mai multe ori, din altă parte a lumii, diferită de unde vine orchestra.
Orchestrele mari de prestigiu, au un program stabilit cu foarte mult timp înainte. Spre exemplu, Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam şi Pittsburgh Symphony Orchestra au programul afişat pe site-ul oficial până în iunie 2018 inclusiv însă agendele lor sunt deja stabilite pe următorii câţiva ani. Dovadă stă şi confirmarea Filarmonicii din Berlin în anul 2015 de a participa la Festivalul Enescu în 2019 (acolo au găsit, probabil, primul loc disponibil în programul lor).
Transportul propriu-zis al orchestrelor mari, atât a muzicienilor, cât şi a instrumentelor muzicale, se face cu avioane (curse standard, de linie, dar şi curse charter). Transportul lucrurilor speciale (aşa cum sunt şi instrumentele muzicale) are un regim special, în funcţie de compania aeriană care operează cursa. Aşa cum bagajul de mână are dimensiuni diferite de la o companie aeriană la alta, la fel diferă şi regulile pentru transportul aerian al instrumentelor muzicale.
În cazul în care instrumental muzical este unul de dimensiuni reduse (precum vioara, violă, flaut, oboi etc.), acesta se poate transporta în avion, ca bagaj de mână. Instrumentele muzicale sunt foarte sensibile, fragile şi manevrarea şi transportul lor trebuie făcut cu mare grijă, chiar dacă acestea sunt depozitate în cutii speciale. În plus, anumite instrumente au o valoare foarte mare, de aceea necesită o atenţie deosebită (cum e să deţii o vioară Stradivarius de la 1703, adică de 314 ani? Cu siguranţă nu o laşi la cală.)
Un lucru atipic este transportul pe calea aerului al violoncelului: acesta călătoreşte în avion (nu în cală) alături de posesorul lui. Mai exact, violoncelului i se achiziţionează un bilet de avion, va fi „Mr. Cello’’ şi va avea locul său (un instrument cu mare personalitate!).
De multe ori însă instrumentele sunt trimise separat de membri orchestrei, separat de avion, cu transport special, în camioane.
Pianul, ca instrument solist, este pus la dispoziţie de către sala unde are loc concertul (fiecare instituţie care se respectă deţine un pian de concert). La fel, uneori, instrumentele foarte voluminoase sunt închiriate de la gazda concertul (ex. instrumentele mari de percuţie, contrabaşii etc.). Orchestrele prestigioase preferă să îşi aducă însă instrumentele lor.
O orchestră mare de 100 membri poate avea un bagaj de instrumente şi echipamente, de până la 6 tone. Ediţia trecută, în 2015, Filarmonica din Berlin a fost cea care a marcat un record în istoria Festivalului Enescu: a transportat 11 tone de echipament (aproximativ 110 metri cubi).
Acest material a apărut prima dată în Ziarul Metropolis aici: http://www.ziarulmetropolis.ro/despre-orchestre-mari-%C3%AEn-festivalul-george-enescu/
Foto: Alex Damian / Festivalul George Enescu 2017