Cum „citim” programul Festivalului Enescu
„Magia există…”, aşa cum spune sloganul, dar magia se propagă, contaminează şi se transmite! O dată la doi ani avem privilegiul să ascultăm în Bucureşti unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii, alături de faimoşi dirijori şi interpreţi de seamă.
Ediţia 22-a Festivalului Enescu, din anul 2015, ni se dezvăluie în tot atâtea zile, 22, pline de muzică, multă muzică bună!
În cadrul Festivalului Enescu întâlnim o multitudine de reprezentaţii muzicale – de la concerte simfonice cu orchestre mari sau mici, la recitaluri instrumentale (pian, vioară, violoncel etc.), la operă sau lucrări vocal-simfonice. Dacă nu eşti cât de cât familiarizat cu muzica clasică şi genurile muzicale, te poţi pierde uşor prin paginile programului.
Iată o sumară descriere a categoriilor mari de concerte, împărţite de organizatori pe „Serii’’; ca repere, „Seria’’ înseamnă un anumit tip de ansamblu muzical, un anumit tip de muzică/dintr-o anumită perioadă şi sala unde au loc concertele, cu precădere.
Să le luam pe rând:
Seria concertelor intitulate – „Mari orchestre ale lumii “ – aşa cum îi spune şi numele, înseamnă mari ansambluri orchestrale (100-120 membri pe scenă) care susţin în cadrul festivalului magic câte 2 concerte, în seri consecutive (cu program diferit). Aceste concerte încep la ora 19:30 şi se desfăşoară la Sala Palatului (care este foarte încăpătoare, are peste 4.000 locuri).
Aici puteţi asculta anul acesta orchestre emblemă din Amsterdam, Londra, Liverpool, Berlin, San Francisco, Israel, Dresda, Sankt Petersburg, Viena. Nu am mai menţionat şi orchestrele româneşti. Şi veţi observa cu plăcere că fiecare orchestră are în program o lucrare de G. Enescu (cu o singură excepţie)!
Capitala dâmboviţeană nu este vizitată de orchestre de mâna a doua, ci de orchestre una şi una! Dacă citiţi o revistă de specialitate sau vreţi să intraţi la un concert de muzică clasică într-una din capitalele lumii, o să regăsiţi foarte repede aceste nume de orchestre pe afiş, nume de prim rang.
Bucureştiul este norocos să aibă aşa oaspeţi de seamă… poftiţi la concerte!
Seria “Recitaluri şi concerte camerale“ şi “Enescu şi contemporanii“
Dacă ar fi să ne imaginăm o formă care sugerează structura concertelor – aceasta ar putea semăna cu o piramidă. La baza ei, rânduite frumos, ar sta concertele orchestrelor mari (“Seria Mari orchestre ale lumii”), care se cântă seară de seară, la ora 19:30, la Sala Palatului urmate apoi, în ordinea frecvenţei, de concertele orchestrelor mici şi recitalurilor – concerte cu un singur instrument solist (seria “Recitaluri şi concerte camerale“).
Aceste concerte, care încep la ora 16:30/17:00, se bucură de acustica primitoare şi atmosfera specială emanată de lăcaşul construit la 1888, Ateneul Român. Păcat că sala Ateneului nu este mai încăpătoare, aceasta are aproximativ 800 locuri, mult prea puţine, având în vedere cererea atât de mare a publicului pentru a asculta adevăraţi maeştrii ai sunetelor. Spre exemplu, anul acesta ne vor încânta cu prezenţa soliştii: Murray Perahia, Anne-Sophie Mutter, Elisabeth Leonskaja, David Garrett.
“Enescu şi contemporanii“ sunt câteva concerte care au loc la sfârşit de săptămână, de dimineaţă, la Ateneu. Orchestre mici, camerale, interpretează partituri ale muzicii mai noi, contemporane.
“Concertele de la miezul nopţii“ ţes în miez de noapte atmosfera magică şi misterioasă. Să intri la Ateneu la ora 22:30 şi să ieşi la miezul nopţii, vă zic, ca în basme, este cu taină, cu transformări şi mistere. Anul acesta, în majoritatea serilor se va cânta muzică vocal-simfonică (cu orchestră, cor şi solişti) din perioada preclasică (ex. compozitori: Monteverdi, Haendel, Bach).
Festivalul ne mai surprinde, în anumite ediţii, şi cu alte tipuri şi genuri de manifestări din artele spectacolului – exemplu: spectacole de dans contemporan şi operă, dar acestea sunt prezenţe mai rare. Anul acesta ne bucurăm de 2 spectacole de dans semnate Gigi Căciuleanu, care aniversează 50 ani de la debut pe scena Teatrului Mic (spectacole pe 5 şi 6 septembrie la Teatrul Mic) şi 2 spectacole de operă, Oedip, pe 18 şi 20 septembrie la Opera Naţională.
Festivalul Enescu are loc şi în oraşele din ţară – este punctat de câte unul-două concerte (în principiu, al Orchestrei Filarmonice locale, uneori cu câte un invitat solist ori dirijor străin) în fiecare oraş. Anul acesta au loc concerte în: Timişoara, Braşov, Iaşi, Sibiu, Ploieşti, Bacău.
Ca să vă faceţi o idee, iată şi preţurile biletelor de anul acesta pentru concertele din Bucureşti (mai scumpe decât la ediţiile anterioare): concertele de la Sala Palatului (între 70-160 lei/ bilet), la Ateneul Român (între 130-160 lei/bilet pentru Seriile recitaluri şi Concerte sau Concerte de la miezul nopţii iar pentru Enescu şi contemporanii / Concerte de dimineaşă între 40-50 lei).
Atât abonamentele cât şi biletele s-au dat ca pâinea caldă, din prima zi când acestea au fost puse în vânzare.
Dacă nu aveţi bilete
Dacă nu reuşiţi să ajungeţi în sălile de concerte, aveţi mai multe variante de a asculta concertele:
Live streaming pe site festival: www.festivalenescu.ro
Transmisii în direct în sălile de cinema, la Grand Cinema în Băneasa Shopping Bucureşti (dar şi în ţară: Constanţa, Timişoara, Piteşti şi Cluj): www.grandentertainment.ro
Biletele costă 50 lei (loc standard) şi 55 (loc premium).
De asemenea, deoarece Televiziunea Română este unul dintre suporterii Festivalului, va face multe transmisiuni şi înregistrări ale tuturor concertelor.
Şi, o altă modalitate de a vă bucura de muzică, este să mergeţi în Piaţa Festivalului între 10-20 septembrie (în faţa Ateneului) unde, în fiecare zi au loc concerte (susţinute atât de adulţi dar şi de copii, elevi de la Şcolile de muzică din Bucureşti şi din ţară), diverse ateliere pentru copii, transmisii, proiecţii de filme şi tot felul de surprize pentru cei mari dar şi pentru cei mici.
Materialul a apărut iniţial în Ziarul Metropolis: http://www.ziarulmetropolis.ro/cum-citim-programul-festivalului-enescu/
FOTO: Cătălina Filip