Trecerea prin lume. May B, teatru-dans la FNT 2019.

May B este un spectacol care se joacă de aproape 40 ani pe scenele lumii, păstrând aceeași coregrafie semnată de franțuzoaica Maguy Marin în anul 1981.

May B este un spectacol de teatru-dans care își găsește inspirația în textele lui Samuel Beckett (autorul a susținut proiectul, tânăra coregrafă, pe atunci, s-a întâlnit cu dramaturgul).

Un spectacol care se construiește într-un mod minimalist, din mișcări ritmice și imagini plastice, cu poveste.

10 personaje ce poartă urme de lut (la propriu, pe față și haine) își târșâie picioarele sincopat, într-un mod sincron. Cinci bărbați și cinci femei cu haine largi, murdare, ca de oameni ai străzii, se mișcă la unison, conectați parcă unul de altul, printr-un fir invizibil.

Personaje diforme (părtașe esteticii teatrului absurd beckettian) ba cu o ureche mai mare, ba cu nas coroiat sau fără dinți în gură, trasează cercuri sau linii cu mișcări minimaliste, articulate simultan.

Cu sprijinul muzicii (inițial cu ritmuri de percuție sau partituri de Shubert), se conturează ușor povestea. O poveste despre viață sau trecerea omului prin lume. Vezi cum se perindă prin fața ochilor, ca într-un film mut: copii zgomotoși, tineri zglobii ce se distrează pe o muzică de bâlci (Gilles of Binche) apoi cupluri ce înfloresc și își încep viața.

Povești zămislite ușor din mișcări simple, ca într-o joacă de copii, cu onomatopee presărate ici colo, într-o pulsație anume, a grupului. Grupul e tribul, familia, societatea, element ce se păstrează pe tot parcursul și fixează cadrul, până la final.

Dinamica teatrului-dans este repetitivă, cu o narațiune cumva previzibilă și o energie aparent statică, până în acest moment. Ai senzația unui spectacol ’’cuminte’’, cu mișcări frumoase, ce deapănă întâmplări simple.

Dar povestea parcă acum începe. Schimbarea de costume înseamnă schimbarea de atmosferă. Hainele albicioase și pline de țărână se transformă acum în haine colorate de bătrâni. În aceeași retorică a mișcărilor coordonate ritmic, cu dialog sau confruntare, apare un nou plan: nostalgia. Și un alt ritm, mai lent în mișcări dar mai bogat în sugestii și expresie.

Dacă bătrânii se mișcă sacadat stând parcă pe loc, într-un ritm legănat, de pe un picior pe altul…. acum se râde cel mai zgomotos și întâmplările capătă mai multă culoare. Trei babe clevetitoare râd gălăgios din toată inima, cu dinții lor urâți sau știrbi.

După pasaje ce alternează muzica cu liniștea, un moment cu vorbit tare, din toți rărunchii, unul peste altul, umple scena, într-un crescendo de te lasă stană de piatră.  Apoi un moment de sărăbătoare cu un la mulți ani duios și cu suflat într-o multitudine de lumânări. Și felii de tort înșfăcate cu poftă și mâncate hulpav din palmă. Ba chiar două felii de tort sunt băgate în sân, la propriu, ascunse de priviri pofticioase ce stârnesc hazul. În toată dinamica, când și când, gloata de bătrâni își ridică ochii spre cer, într-un stop cadru cinematografic de câteva secunde, și mimează discursuri imaginare cu divinitatea.

În ciuda pașilor din ce în ce mai mărunți, ‘’bătrânețea’’ lui Marin este ‘’carnală’’ și cu zâmbet. Cu bătrânei care încă își mai fac ocheade și băbuțe care se rujează. Sau grupuri plimbărețe ce mănâncă cu poftă copane de pui, codri de pâine, morcovi sau tot felul de fructe (și toată mâncarea e reală, acolo, pe scenă).

Muzica ce ilustrează vârsta senectuții este o partitură de Gavin Bryars ‘’Jesus’ blood never failed me yet‘’. Coloană sonoră ‘’în ton‘’ cu subiectul spectacolului: vocea îi aparține unui vagabond al străzii (înregistrat de Gavin Bryars la un proiect de cercetare făcut pe străzile din Londra), prinsă în armonii semnate de compozitor. Fragmentul repetitiv difuzat flașnetar îți intră în toți porii și parcă prelungește momentele ce semnalizează sfârșitul. Un final pe care îl vezi aticipat de câteva ori, ba cu artiștii purtându-și agoniseala de-o viață (în geamantane mari sau în sacoșe peticite de fire și cârpă) care se estompează în spatele scenei, ba cu o ‘’coborâre’’ în fața scenei, o sugerare a ‘’stingerilor’’ multiple, fiecare în felul său.

Am avut norocul să mă aflu în primul rând, chiar în locul în care au coborât toți artiștii de pe scenă. Un moment cu o emoție aparte, să vezi expresia de pe scenă cum alunecă lângă tine, la o întindere de braț. Să vezi strălucirea ochilor, ridurile, transpirația care pică broboane pe lutul încleștat pe față. Mi-am ținut respirația pentru o clipă. Un moment de magie, ca o atingere de grație, cu mister și candoare.

Precum un cerc care se închide, cineva fluieră, la fel ca la începutul spectacolului. Dar nimeni nu mai răspunde, de data aceasta.

Precum un cerc care se închide, la fel ca la început, un lied de Schubert, cu acompaniament de pian, picură stropi de lentoare în liniștea mormântală.

O creație artistică fără dans spectaculos, fără acrobații, fără lumini sau scenografii complicate. Un spectacol cu mișcări de dans decantate la esență.

O poveste spusă firesc. Cu târșâit de picioare și gesturi simple, cu-n luat în brațe sau râs fără dinți, ca-ntr-o joacă. Uneori recunoști personaje, poate e Lucky, Pozzo, Hamm or Clov sau poate nici nu contează. Fețe încremenite în clei, toți la fel, anonimi. Niște oameni.

Un spectacol universal, fără vârstă, despre umanitate și umanism. Cu vibrația pașilor mici, repetați, și a gestului mărunt, în filigran. Un spectacol făcut cu lut și țărână, cu înfățișări de oameni ‘’strâmbi’’ care se transformă cum nu te aștepți.

Un spectacol cu o respirație fragilă și timidă care atinge coarde tainice ale sufletului, ca niște mângâieri subtile de catifea. Un spectacol despre emoții simple și profunde. Despre oameni, prin oameni.

Rezonând cu aceleași valori, Festivalul Național de Teatru a ilustrat imaginea ediției de anul acesta, chiar cu portretul unuia dintre dansatorii spectacolului May B.

Și, după atâtea ne-rostiri, spectacolul se încheie cu frumusețea cuvântului: ‘’Fini, c’est fini, ça va finir, ça va peut-être finir. ‘’ (fragment din Samuel Beckett – Fin de partie/ Ultimul joc, 1957).

---

MAY B. Inspirat de Samuel Beckett

Coregrafia : Maguy Marin

Interpreți: Louise Mariotte, Ulises Alvarez, Kais Chouibi, Laure Delavier, Laura Frigato, Françoise Leick, Cathy Polo, Agnès Potie, Rolando Rocha, Ennio Sammarco, Marcelo Sepulveda.
Costume: Louise Marin
Lumini: Alexandre Beneteaud
Muzica: Franz Schubert, Gilles de Binche, Gavin Bryars
Compania Maguy Marin, în coproducție cu Maison des Arts et de la Culture de Créteil, Franța.