Baruri

Din iulie 2025, s-a deschis pe str. Constantin Mille 18 (lângă Cișmigiu, vis a vis de Palatul Universul), rooftop Bartini – bar și restaurant (cu mâncare de la Le Bab).
– Constantin Mille 18
– Ultima vizită: iulie 2025
View this post on Instagram
Negroni Aperitivo Bar
Deschis în toamna lui 2023, Negroni Aperitivo Bar este un concept care s-a născut în Ucraina în 2020.
Barul are o parte indoor (pleacă de la ideea stațiilor vechi de tren), dar și o parte outdoor – cu ieșire în curtea interioară a unei clădiri modere.
Meniul are atât cocktailuri cât și mocktailuri (variante fără alcool), moderne or clasice. Dar găsiți și vinuri, băuturi spirtoase etc. plus un scurt meniu Antipasti. Meniul e pe site, link în titlu.
Un bar cu un aer modern care ar putea să stea în orice oraș cosmopolit din lume.
-Clădirea Tandem, str. Matei Millo 5
-Ultima vizită: martie 2024
Fix me a drink
În apropiere de Cișmigiu, la Palatul Universul, Fix me a drink este un cocktail bar ce pune accent pe ingrediente botanice din zona Europei de Est. Meniurile se schimbă frecvent.
Au și beri artizanale și vinuri.
-str. Ion Brezoianu nr. 23-25.
Bar Ton
Deschis pe 30 septembrie 2023 pe str. Ion Câmpineanu 24, ,,BAR TON is not a bar, not a listening bar, not a day club and definitely not a nightclub.’’
Găsești viniluri, dar și un meniu scurt cu sandvișuri ori conserve, plus beri artizanale. Și cocktailuri, cum altfel. Meniu e pe site (vezi în tittlu).
Era plin de studenți când am ajuns, cu muzică în surdină.
-str. Ion Câmpineanu 24
-Ultima vizită: martie 2024.
Știai că există în București un bar care se află în seiful unei foste bănci din perioada interbelică, Marmorosch Blank?
Banca Marmorosch a fost una din cele mai vechi bănci din România, fondată în 1848, iar în anii 1920 era cea mai puternică bancă comercială din România.
În anul 1923 banca avea 25 de sucursale în țară și 4 în străinătate (Paris, Istanbul, Viena și New York).
Barul se află la subsolul hotelului The Marmorosch Bucharest în fostul seif vechi de bancă, unde cândva se păstrau comori naționale și chiar documente de stat confidențiale.
Designul interior al barului a păstrat mai multe elemente ale clădirii vechi: de la seifurile originale (tapetează pereții), până la ușa armată a seifului.
– str. Doamnei 2
View this post on Instagram
Celebra casă cu istorie La Mița Biciclista are mai multe spații. Barul este situat la etajul 1. Dar puteți servi cocktailuri atât pe terasa lor de la parter, în spațiul braseriei de la parter, salonului istoric sau pe terasele lor micuțe din clădire.
Au și zonă de braserie (la parter, loc unde nu aveți nevoie de rezervare să luați masa) și etajul 1 – unde este și salonul istoric (acolo se face rezervare).
– ultima vizită: mai 2025
– str. Biserica Amzei 9
View this post on Instagram
// Locuri pe care le-am testat și le recomand. Informații în dinamică. Ca în viață, se mai schimbă ingredientele, bucătari, proprietari. //












