Bergamot, poveste britanică pe Kiseleff. Teahouse, restaurant, bibliotecă, magazin delicatese.

La începutul lunii iulie 2025 (în urmă cu două săptămâni), aproape de Arcul de Triumf, într-o zonă cu case frumoase și impunătoare, și-a deschis porțile Bergamot.
Probabil multe dintre clădirile din zonă sunt monumente istorice, ce spun multe povești. Vila de la nr. 53 de pe șoseaua Kiseleff, unde este Bergamot, i-a aparținut, în perioada interbelică, ministrului Grigore Gafencu – diplomat, om politic și jurnalist. Ulterior, a devenit sediul unor ambasade, dar și alte instituții.
Bergamot aduce un concept nou pe scena gastronomică locală, cum s-ar spune, ,,ce n-a văzut Bucureștiul”. Pe numele din buletin, locul se prezintă Bergamot – Teahouse & Provisions Merchants. Dar este mult mai mult de atât. Locația adună sub umbrela sa mai multe concepte.

Restaurantul. Casa frumoasă are un salon la parter (unde este restaurantul), dar și etaj și demisol, plus terasă.
Există un meniu de mâncare și unul de băuturi – care momentan, sunt într-un stadiu provizoriu. Sunt preocupați de ingredientele de calitate – mi-au spus că au în meniu somon și cod de captură.
Am ajuns la un prânz târziu și am luat Vitello tonnato și Seared scallops & orzotto care au fost gustoase, vedem cum va arăta meniul pe viitor.
Musai să luați prăjituri – aveau o variantă cu trei mini-prăjituri. Puteți alege din mai multe sortimente. Tarta cu zmeură și fistic plus Choux cu praline (fac ei pasta de pralină!) au fost proaspete (coaja de tartă crocantă) și foarte bune.
În spatele proiectului Bergamot se află proprietarii fostului Rue du Pain, alături de ei fiind și o bună parte a echipei de acolo.
Masa (prânz sau cină) poate fi servită atât la parterul casei (un salon generos cu câteva mese răsfirate) sau pe terasa verde a casei. Din ce am văzut la fața locului, este și un balcon cu o masă mare (de circa opt locuri), dar și un balconaș de două persoane, cu vedere la grădină.
La masă te simți răsfățat – au șervete de in, albe, impecabile, pahare de cristal și tacâmuri de argint. Ceainicele și solnițele sunt și ele de argint. Paharele de spumant sunt model vintage, tip cupă.
Paranteză – tendințele actuale din domeniu recomandă folosirea paharului de vin alb pentru spumant. Dar, intri în jocul vintage în casa frumoasă, un motiv în plus când vezi în meniu și premiantul internațional Carassia – Blanc de Blancs de la crama românească Carastelec din județul Sălaj. (Probabil cel mai bun spumant de la noi. Am organizat anul trecut și un eveniment dedicat prezentării cramei, foto și informații, aici – Artizani de gust #2.)
Etajul casei este un spațiu destinat exclusiv adulților, fără copii/ adults only. O abordare nouă pe la noi – din ce știu, sunt câteva restaurante în România care permit doar accesul adulților, în Singureni și Sibiu.
Etajul este împărțit în trei saloane elegante frumoase (se diferențiază și cromatic – verde deschis, albastru și portocaliu), loc unde poți servi ,,Afternoon Tea” sau băuturi. În cazul închirierii acestor spații pentru evenimente, se asigură serviciu de catering tip finger-food, potrivit cu mesele joase. Saloanele au și nume, vă las să le descoperiți.
Când intri în casa Bergamot, parcă intri într-o poveste. Saloanele de la etaj sunt decorate într-un stil elegant, British – cu tapet, draperii, plus fotolii și canapele, toate asortate. Urmăriți și oglinzile geometrice din întreaga casă.
Și nu doar stilul unitar impresionează, ci și țesăturile și finisajele atrag atenția, prin calitatea înaltă. Și toate sunt noi, materiale moderne.
Ici-colo sunt flori naturale. Elementele casei vechi interbelice se încadrează frumos în peisaj, cu şeminee, firide, fier forjat, lemn sculptat minimalist care subliniază o coloană, scara sau un picior de mobilă. Totul este așezat ca într-un desen, gândit la milimetru, într-un spațiu cu multă lumină. Lucruri de calitate, echilibru și bun gust.
Într-o lume dominată de luciu de carton, sclipiciuri, poleială cu aere de lux-wannabe și obiecte de plastic la kilogram, Bergamot arată o altă perspectivă.
La Begamot nu te simți într-un spațiu destinat horeca, ci parcă ai ajuns la cineva acasă. Și, dintr-un moment în altul, aștepți amfitrionul. Nu este masă lângă masă, ci spații care respiră.
O casă-spectacol care te invită să stai la taclale în tihnă. Într-un decor special, de poveste britanică, pe Kiseleff, în București.
Băile, parcă decupate din niște cărți de design, strigă că își doresc o fotografie pentru posteritate.
La demisol se află micuța bibliotecă (am ochit și câteva cărți de gastronomie) cu două fotolii și canapea, iluminate discret. Tapetul deschis la culoare are ilustrații cu tușe delicate, tip stamps. Imediat lângă încăpere este un intrând/ separeu cu o inscripție pe oglindă ,,Champagne’’, iar pe fundalul tapetului elegant cu pattern stă cuminte o sticlă. Și aceste încăperi par luate parcă dintr-o carte, sau poate, cine știe, un decor de film.
Tot la demisol este și micuțul magazin cu bunătăți de import, via Anglia, Franța și altele. Cu legume, conserve, pește, sticle de vin și șampanie. Mi-au picat ochii pe o roată de branză cu mucegai nobil, Stilton (brânză britanică, cu denumire de origine protejată/ DOP), nu puteam să nu văd frumusețea.
Grădina verde frumoasă cu umbreluțe galbene are ca punct central o mică fântână, terasa are acces direct din șoseaua Kiseleff.
Serviciul de ceai. La Bergamot, ceaiul e privit ca ritual, așa cum e pe tărâm britanic. Meniul de ceaiul e servit între orele 15:00-18:00, precum în Marea Britanie.
Meniul ,,afternoon tea’’ este gândit ca pachet și înseamnă un preț standard de persoană care include mai multe bunătăți, variante savoury & sweet/ sărate și dulci, inclusiv Scones with clotted cream! Erau nouă variante în meniul pe care l-am văzut – printre acestea, sandviciuri cu vită, somon, ton, humus etc. și tarte, choux, brownie etc. Şi există opţiuni de spumant, care se pot adăuga la acest pachet – spumant cu alcool, sau fără alcool.
Ca să aveți un reper, ,,afternoon tea’’ din meniul Bergamot, varianta cu ceai, era 180 lei de persoană.
Ce reprezintă numele, Bergamot?
Bergamota este un fruct citric despre care se spune că ar fi un hibrid între lămâie și portocala amară. Ceaiul Earl Grey, iubit de englezi, este un amestec de ceai care se aromatizează cu ulei de bergamotă.
Se presupune că amestecul Earl Grey a fost denumit după Charles Grey, 2nd Earl Grey, prim-ministru britanic în anii 1830. Sunt numeroase legende în jurul ceaiului Earl Grey.
Bergamota este o resursă prețioasă deoarece uleiul e minuțios de obținut – Wikipedia zice că o sută de bergamote produc aproximativ 85 de grame de ulei de bergamotă. Acest ulei intens aromat se folosește în multe industrii, de la cofetărie, patiserie, la parfumerie și cosmetice.
Abia aștept viitoarea vizită, probabil o să merg la un ceai la ora 5, pe clasic😊
Bun-venit în oraș, Bergamot!
PS 1: încărcați-vă telefoanele, probabil o să le folosiți din plin.
PS 2: vă recomand să faceți o vizită a casei. O să vă însoțească chiar personalul de acolo, au fost foarte deschiși și amabili când i-am vizitat.
Bergamot este în Lista Corinei – Ceainării iar întreaga Lista Corinei, aici.
Dacă vrei să mai vezi, am mai încărcat câteva foto-video pe Instagram, aici.
Credit foto-video: De Corina Blog
Copyright – Textele, fotografiile și ideile prezentate pe acest site pot fi reproduse doar cu menționarea sursei (marcați paragraful citat, nume blog + link articol).
,,De Corina” este un blog cu opinii personale rezultate în urma unor experiențe personale desfășurate într-un timp dat. Posibil ca tu să fi avut o altă experiență și respectăm dreptul la opinie. Suntem diferiți, experimentăm diferit lucruri diferite (de timp, loc etc.). Și, de fapt, asta-i frumusețea.



























