Italian

Cannoleria
Musai de încercat pinsa romana! Găsiți în meniu și câteva feluri de mâncare italiene, plus Cannoli siciliani, Tiramisu, Baba etc. cafea, Prosecco. Au și o mică băcănie cu produse italiene. Am scris despre Cannoleria în articol despre locuri deschise în 2021.
– Chef: Andrea Di Russo (născut în Sicilia, a locuit în Roma) de peste 10 ani în România
– Str. Cornescu 4 (Floreasca)
– Au și francize: Decebal, Titulescu, Nordului, Charles de Gaulle dar şi în Constanța, Craiova, curând Barcelona. Am mâncat o singură dată de la o franciză (în mai 2023) și pinsa nu era același lucru ca în  Floreasca, sper să fi fost o întâmplare.
– Ultima vizită: 2022

 

CENTRALE PIZZA BAR
Pizza napoletană contemporană, meniu scurt, ingrediente premium. Aluat cu creştete lentă, cuptor special (cu tradiție de peste 40 ani în pizza napoletană). Loc restrâns, pentru eat and go. Am scris aici: 10 locuri în București pe care să le testezi în 2023, deschise anul trecut.
– Tips: poți cumpăra şi jumătate de pizza, deci iei o pizza și poți testa două tipuri.
– Calea Victoriei 122
– Ultima vizită: mai 2023.

 

Unico Vero
Pe strada Viitorului (printre case, în sector 2), Unico Vero aduce spiritul restaurantului italian. Casă cu parter și etaj și o curte mică cu grădină cu un farmec aparte. Meniul e destul de extins, găsiți și paste de casă și pește, fructe de mare, pizza etc. Potrivit și pentru o întâlnire de afaceri dar și o întâlnire între prieteni. Sunteți primiți cu fețe albe la mese. Restaurantul este înrolat în programul Qualita Italiana al Camerei Italiene de Comerț și Industrie, ceea ce se traduce drept calitate a ingredientelor.
– Viitorului 8
– Ultima vizită: noiembrie 2023.

Credit foto: Centrale Pizza, Pizza Margherita

// Locuri pe care le-am testat și le recomand. Informații în dinamică. Ca în viață, se mai schimbă ingredientele, bucătari, proprietari. //