Festival de scrumbii, plăcinte, deltă, tur de oraș. Sau 3 zile în Tulcea.

La începutul lunii iunie am respirat aerul plaiurilor dobrogene. Tu și Tulcea m-a invitat să explorez orașul într-un press-trip, între 6-9 iunie 2025. Pretextul a fost Festivalul Scrumbii de Rusalii, care nu este doar un eveniment despre pește, ci este condimentat cu multe-multe: concerte live jazz, blues&more, ateliere de degustare, mici producători locali invitați etc. În programul excursiei s-au adăugat la pachet și un tur de oraș, plimbare pe Dunăre (până la graniță) și câte și mai câte.

Și cum sângele tresaltă și inima bate mai repejor când este vorba despre Dobrogea (rădăcinile mele, de mai multe generații, vin din zona Constanței și a zonei), am așteptat cu nerăbdare explorările.

Mai jos poveștile de pe plaiuri dobrogene, o alăturare plină de diversitate (precum locul) cu istorisiri despre oraș, dar și impresii de la festival, asezonate bine-bine cu de-ale gurii (ce am aflat, ce am descoperit nou, ce am exersat și bucurat din plin).

În caz că nu aveți tihnă pentru parcurgerea întregului text scris și vreți să vedeți (și auziți) cum a fost, vă propun un filmuleț, o variantă video cu sunetul de la locurile cu pricina. Poate prin sunet se transmite mai cu foc energia locului și a celor întâmplate, cântate și alte ,,ate”:

Plăcintă machedoneasca, Crama Histria. Credit foto: de-corina.ro

Ce să spun mai întâi, din aceste zile pline ochi?

Că nici nu am ajuns bine la cazare și am făcut popas la Crama Histria (aflată cam la circa 10 km de mare, în Cogealac, județul Constanța)?

A fost cu mai puțină priveliște cu vii, dar mai multe povești cu suflet și trudă, spuse chiar de vinificatorul Paul Fulea.

Crama Histria meșteșugărește vinuri cu fermentație spontană or sălbatică, cu drojdii naturale, prezente în mediul înconjurător și struguri. Sigurul parametru cu care jonglează aici vinificatorul este temperatura. Cam greu, nu?

Mi-a plăcut vinul Ammos (nume grecesc pentru ,,nisip” că deh, Marea e aproape), dar am testat numeroase licori precum Nikolaus, Fleur Royale (struguri dintr-o vie cu 40 ani vechime) etc. Vinificatorul alege cu grijă struguri din viile din zona Dobrogei și tadaaam face magie.

Știai că în Dobrogea, soiul de struguri Aligoté este considerat soi principal?

Plăcintă machedonească, detaliu, Crama Histria. Credit foto: de-corina.ro

Miel în cocă la Crama Histria. Credit foto: de-corina.ro

 

Miel în cocă la Crama Histria. Credit foto: de-corina.ro

 

Plăcintă machedonească cu telemea de oaie și praz, plus Miel în cocă – întâmplări cu mare gust la Crama Histria

Și pentru ca degustarea de vin să meargă mai cu spor, crama colaborează cu sătenii din comunitate, iar din vecini a venit frumușel o plăcintă de toată inspava și un mieluț în cocă de te lingeai pe degete.

Plăcintă machedonească cu telemea de oaie și praz. Un fel de înfrățire a machidonilor cu oltenii. Recunoști plăcinta din această comunitate după marginea răsucită în afară, ca un pachețel cadou. Este o plăcintă din Dobrogea, făcută tot cu foi subțiri, dar nu e plăcinta dobrogeană IGP (aceea se împăturește altfel și are altă umplutură – brânzeturi/ ou), ci un fel de variație la temă.

Paul Fulea, vinificatorul Cramei Histria unde am mâncat plăcinta, ne-a spus că în zonă se mai fac și cu ștevie or spanac, în combinație cu brânza, bineînțeles.

Miel în coca – pe scurt, se ia un mieluț dobrogean, în întregime (inclusiv cap și organe) și se bagă bucățele la cuptor, fiert la foc domol/ slow cooked, multe ore. Deasupra, să-i fie călduț, se așează o plăpumioară, sau o foaie de aluat, ca un capac. Gustul? Fără cuvinte, incredibil de gustos.
Contează și rasa animalului dar, datorită terroir-ului (cum e solul, ce plante cresc, umiditate, aer etc.), mielul dobrogean are un gust aparte, mai dulceag și mai fraged față de alte surate. Se spune cu mirosul său este mai puțin puternic (în comparație cu alte neamuri ale domniei sale crescute prin alte zone). Când mergeți în Dobrogea, nu ratați telemeaua dobrogeană de oițe și felurile de mâncare pe bază de oaie și miel, o parte din spiritul locului și o bucățică de terroir.

 Saramură de chefal, restaurant La Liman. Credit foto: de-corina.ro

Restaurant La Liman, pe faleza Tulcea. Credit foto: de-corina.ro

Restaurante pescărești în Tulcea, de pus pe listă: Ivan Pescar și La Liman

Că tot vorbim despre mâncare, aș zice că s-au petrecut lucrurile mai mult decât corespunzător la cele două restaurante pescărești de pe faleza Tulcea, Ivan Pescar și La Liman.

În caz că vă ajung piciorușele prin Tulcea, zic să nu ezitați și să le treceți pragul.

Poate ar trebui să zic că mesele au fost cu icre de știucă și crap plus scrumbie pe plită/ afumată/ marinată, sardeluță și șprot marinate, saramură chefal, crap prăjit/ afumat/ marinat, plus pate, zacuscă pește,  chiftele pește etc.

Dar s-a lăsat și cu… mici de pește ṣi burger de pește (la Ivan Pescar). Apreciez efortul de a explora, plecând de la materia primă locală.

 

Restaurant Ivan Pescar, produse Deltaica. Credit foto: de-corina.ro

 

Cu o parte din echipa Deltaica, restaurant Ivan Pescar

Și nu pot să nu spun despre Deltaica – sper că ai auzit de produsele pescărești din Tulcea

Platouașe cu produse Deltaica (despre care v-am mai tot povestit prin social media), cu icre, diverse tipuri pește afumat și marinat, plus pate și zacuscă pește etc. ne-au însoțit ca niște prieteni de nădejde.

Dacă găsiți undeva numele Deltaica, zic din experiența de cosumator fidel de peste ani, nu ratați!

În caz că nu știai, Deltaica are în portofoliu patru produse pe scheme de calitate europene, două IGP plus două STG: IGP – Scrumbia afumată de Dunăre și IGP – Salata de icre de știucă, plus STG –  Salata tradițională de icre de crap și  STG –  Sardeluță marinată (din anul 2024).

Nota: IGP = Indicație Geografică Protejată iar STG înseamnă Specialitate Tradițională Garantată.

Citește aici un articol unde am scris care sunt toate produsele românești cu certificări europene: Câte produse tip IGP, DOP, STG are în prezent România? (articol actualizat)

Onorată să fac cunoștință la Tulcea chiar cu o parte dintre cei care sunt în spatele brandului.

Casa Avramide, Tulcea. Credit foto: de-corina.ro

Tur de oraș Tulcea

Și a fost și un tur de oraș unde da, se poate să spui și cifre, dar să adaugi și povești cu umor alături. Adrian Dan – Urbea Dunării are multe povești despre orașul celor șapte coline.

Istoricul tulcean Nicolae Ariton ne-a întâmpinat și însoțit în acest tur (am primit cadou chiar și două volume ale sale, cărți despre istoria orașului).

Pentru cine e în căutare de istorii – Dobrogea înseamnă mai bine de 400 ani de stăpânire otomană. În Tulcea erau pe vremuri 14 etnii, iar fiecare comunitate avea biserică, școală, cimitir. Turci, tătari, lipoveni, greci, aromâni, armeni, ucraineni, evrei, germani etc. Azi populația e majoritar română în oraș, dar mai sunt încă prezente și mici comunități ale etniilor.

Multiculturalitatea Dobrogei înseamnă o populație ce a exersat toleranța de secole.

Este și o amprentă mai puțin fericită asupra arhitecturii orașului, adusă de comunism prin 1960 – ,,sistematizare orașului” sau construirea stilului socialist, ce se poate observa pe faleza cu blocuri înalte și prin oraș

Am vizitat mahalaua grecească din Tulcea – cu ,,cea mai frumoasă casă’’, Casa Avramide, care a aparținut unui negustor din oraș (înăuntru era o expoziție de costume semnate Adina Nanu – „Ocolul pământului în 80 de zile”, plus una de fotografii a unui artist nordic). Am vizitat și o biserică grecească cu turle, am văzut Ronda Minorităţilor și Palatul Pescăriilor construit în 1911 – un fel de bursă de pește pe vremuri, astăzi un loc părăsit. Se spune că cei care au fost acolo au blestemat locul, să nu meargă nimic.

Mi-ar fi plăcut să văd ce a mai rămas în cartierele comunităților de evrei, turci etc., dar, pe data viitoare.

Am auzit că este un loc de pus pe listă – Muzeul de Artă Tulcea, motiv numai bun de revenit.

Am fost și la Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării unde am făcut cunoștință, în zona acvariului, cu o gașcă de sturioni (cegă, păstrugă, morun, nisetru). Dar erau cuminți în acvariile lor încăpătoare și alți pești locali – știuca, șalăul, roșioara etc. Pentru doritori, găsiți și o zonă cu pești exotici colorați. Și fragmente de peşti fosili din Cretacic și multe altele.

Secrete de prin oraș – citiți mesajele de la magazine, anunțuri etc. copywriting de neratat, posibil să găsiți simpăticii.

 Columna lui Ivan, credit foto: de-corina.ro

fragment din „Metopa” de Mircea Cantor, ansamblul dedicat lui Ivan Patzaichin. credit foto: de-corina.ro

 

Pe faleză, ansamblul dedicat lui Ivan Patzaichin.

Pe faleză, la ceas de seară, fără de ghid, am trecut și pe la ansamblul dedicat lui Ivan Patzaichin.

Ansamblul (inaugurat în septembrie 2023) este dedicat multiplului campion olimpic, mondial și european la canoe Ivan Patzaichin care a făcut atât de multe pentru comunitățile din Tulcea.

„Columna lui Ivan” este realizată de Virgil Scripcariu și este vizibilă din orice punct al falezei. În spatele său se află „Metopa” realizată de Mircea Cantor – reprezintă un mosaic (o bandă de 12 metri) ce surprinde scene din viața lui Ivan, omul Deltei, campionul și antreprenorul social.

Deltă. Credit foto: de-corina.ro

Căsuța Rowmania. Credit foto: de-corina.ro

Plimbare pe Dunăre

Nu se putea să nu ajungem și în Delta Dunării. Am plecat de pe faleza Tulcea cu un vas măricel al Complexului Europolis și am plutit pe apele unor canale largi. Am ajuns până la granița cu Ucraina (moment în care s-a lăsat o mare liniște pe ambarcațiune) și fuguța înapoi.

Canele mari, păsări mai puține. Dar tot m-am bucurat că am văzut în drum – egrete mari și mici, viță de vie sălbatică și Căsuța Rowmania. Și întinderi desfârșite de apă și verde.

 

Plăcintă dobrogeană. Credit foto: de-corina.ro

Cherdea. Credit foto: de-corina.ro

 

Brânzoaice dobrogene. Credit foto: de-corina.ro

 

credit foto: Tu și Tulcea, Scrumbii de Rusalii

 

Plăcinte, plăcinte dobrogene

Dar, hei, nu am spus că drumul a fost pavat în toate vizitele cu plăcintă dobrogeană cu telemea de oiţă, a fost greu, dar am răzbit. Mă tot auziți că vorbesc despre plăcinte, în general, păi cum să nu vorbești când este atâta varietate în fiecare colț de țărișoară. Și cu exemple, trei zile în Tulcea și iată câte variante am găsit (și nu am încărcat toate fotografiile aici, să vă uitați și în filmulețul de la început).

La capitolul ,,la plăcinte înainte” a mai fost și cu degustări de Plăcintă cu nucă, dovleac, scorțișoară; Cherdea cu brânză, ceapă, mărar; celebrele Gozleme – turcești. Și brânzoaice de Dobrogea la un mic producător din zonă, Ograda lui Răzvan (aici nu am testat, doar raportez). Și mai devreme am amintit și despre o plăcintă machedonească.

În caz că nu știai, în 2023 plăcinta dobrogeană a primit şi ea recunoaștere de tip Indicație Geografică Protejată din partea UE. Plăcinta se face cu foi subțiri de aluat umplute cu brânză telemea sărată, amestecată cu caș și ouă.

Cherdea – este un fel de plăcintă din Dobrogea dar din aluat dospit, cu brânză, ceapă și mărar. Din cercetările mele, se pare că, Cherdea se spune în Tulcea, iar în Constanța, Pesmeți. Două orașe vecine prietene, același produs, dar denumiri diferite, avem o bogăție de cuvinte. Dacă știi alte denumiri, hai să le aflăm, te invit să scrii în comentarii!

Locul cu Cherdele, adică patiseria de lângă Hotel Esplanada Tulcea, a fost descoperit de Utopia Balcanica, mulțam, Vasile!

Pentru cine nu știe, Brânzoaicele de Dobrogea – se fac cu brânză de oaie în aluat dospit, subțire, prăjit, pam pam.

 

Crama Hamangia, credit foto: Tu și Tulcea, Scrumbii de Rusalii

La Săpata – Crama Deltei Dunării, credit foto: Tu și Tulcea, Scrumbii de Rusalii

 

Festival Scrumbii de Rusalii: un strop de vin, crame din Dobrogea

Pe lângă vizita la Crama Histria (despre care am scris mai sus), a fost și cu alte vinul dobrogene, de la Crama Hamangia – Baia, Tulcea parcă s-au vorbit, ambele cu litera ,,H”. Plus Crama Delta Dunării – La Săpata unde, da, sunt doi Roberto care au lăsat Italia pe Dobrogea și fac niște lucruri tare bune – chiar și spumant metodă ancestrală, dar pun și licori în amfore, precum georgienii. Vin ecologic, musai de încercat.

Dacă tot am amintit cramele, zic și de Crama Liuta  din Babadag, Tulcea, care ne-a lăsat la sosirea în hotel o sticluță.

Degustare vinuri bulgărești, credit foto: Tu și Tulcea, Scrumbii de Rusalii

Festival Scrumbii de Rusalii: Atelier de degustare vinuri bulgărești, cu Anelia Hristova 

În carul festivalului Scrumbii de Rusalii a fost și un atelier cu degustarea unor vinuri din Bulgaria, este prima oară când testez.

Las și câteva nume: Tamyanka – Jarava winery, Varbovks – Gamza & rubin, Maryan winery – orange, Mlade’s winery – Evmolpia/ Mavrud.

Personal, nu prea am rezonat cu stilurile de vinificare (ce am testat, era într-o zonă de gusturi mai aspre, dure), momentan le prefer pe cele autohtone, dar fac bine dublu-tulupurile de papile.

Masă rotundă, despre gastronomie. Credit: Scrumbii de Rusalii, Tu și Tulcea

Festival Scrumbii de Rusalii: Masă rotundă despre gastronomia românească

Cosmin Dragomir și Cezar Ioan ne-au provocat la o masă rotundă (pardon, dreprunghiulară) și la o discuție despre produse cu specific local, din Oltenia, în Dobrogea, via Buzău și în alte zone.

Și, aș vrea să mai zic (că, probabil, nu aveai de unde să afli) – că se întâmplă și turism lent cu SUP în Deltă – citește despre Pddle Journeys, un tânăr inimos care a lăsat Londra și s-a întors acasă.

Și tocmai cu ocazia vizitei noastre, s-a inaugurat (pe de-a întregul) în Tulcea și Le Pelican Sportif – un concept modern care aduce sub același acoperiș un club de sport, plus o zonă de relaxare, cu facilități și finisaje premium. Dacă tot eram peste drum, am făcut o scurtă vizită. Adică terenuri de tenis, sala fitness, teren indoor de squash (da, da, ai citit bine), dar și jacuzzi, saună, masaj, ba chiar darts și biliard. Și un bar cu terasă la parter, să-ți tragi sufletul după osteneală.

 Alex Marangozul, cântând în Deltă. Credit foto: de-corina.ro

În Deltă, cu Alex Marangozul

Armonica și Delta. Credit foto: de-corina.ro

Oamenii Deltei – Alex Marangozul

Pe Alex Onofrei, zis și Alex Marangozul, l-am cunoscut la o conferință de presă în aprilie 2025, când a fost anunțat festivalul Scrumbii de Rusalii și evenimentele Tu și Tulcea din acest an. El este marangoz, dar și muzician (cu școli la ambele) – și cântă în trupa Zagăn din Tulcea. Urmăriți și asociația Nod în Papură – care a luat naștere la inițiativa membrilor trupei, cu scopul de a forma o comunitate a tinerilor care se implică în procese creative bazate pe tradiție și cultură, frumoasă (altă) inițiativă.

Trupa Zagăn (rock acustic cu influențe world music și sound local, direct din inima Deltei) a cântat în prima seară a festivalului Scrumbii de Rusalii, urmată de Taraful de la Mârșa. Din păcate, nu i-am ascultat, am ajuns la festival următoarea zi.

Dacă în trecut se construiau sute de lotci în zona Deltei, azi meşteşugul s-a pierdut odată cu cei care deţineau acestă ştiinţă a transformării lemnului – marangozii. Marangoz e un tip de dulgher specializat în prelucrarea lemnului unor ambarcațiuni. Vestea bună este că Alex a reluat acest meşteşug şi vrea să-l ducă mai departe. M-am bucurat să aud că lucrează de zor în această perioadă, că are comandă pentru o lotcă. La curent cu tehnica nouă, el proiectează lotci pe calculator, poate lucra bărcuțe în lemn or fibră de sticlă.

În cadrul Scrumbii de Rusalii, Alex a gândit un atelier pentru copii, de construit bărci în miniatură. Stați pe-aproape, urmează să dezvolte un kit unde vă puteți construi bărcuțe (am văzut prototipul cu primul pas, structura lotcii, urmează mai multe etape).

Dar să nu uităm de muzică, Alex ne-a cântat chiar pe vasul nostru, în plimbarea prin Delta. Nu zic cum a fost să asculți acordurile lipovenești melancolice cântate la armonică și voce, chiar de cineva din comunitate, în grai lipovenesc, în timp ce plutești pe apă și ți se perindă prin față verdele deltei. Mintea se resetează, ochii mulțumesc pentru culori și sunete.

Și tot la capitolul Oamenii frumoși ai Deltei, care construiesc proiecte ce transformă și schimbă oameni, comunități și locuri, în ultima zi m-am întâlnit și cu Teodor Frolu. Dacă nu îl știți, vă rog să urmăriți proiectele sale și ale echipei. Alături de Ivan Patzaichin, au atâtea proiecte lansate la apă și care plutesc așa frumos și se dezvoltă. Printre acestea, amintesc doar de povestea Punctelor Gastronomice Locale care a pornit din Delta iar acum se întâmplă în întreaga țără.

Satul Pescăresc Tradițional. Credit foto: de-corina.ro

Efectul Tu și Tulcea și o lumină superbă în Satul Pescăresc Tradițional. O parte din colegii de explorare, Carmina Nițescu, Oana Vasiliu și Sergiu Vasile

Satul Pescăresc Tradițional

Festivalul Scrumbii de Rusalii are loc într-un cadru natural, la baza Satului Pescăresc Tradițional (la circa 10 min. de Tulcea), un fel de Muzeul Satului. Pentru acces la eveniment, au fost autobuze electrice care au circulat din 30 în 30 min. din centrul orașului Tulcea spre locul faptei. Pentru unii mai comozi, au existat și variante ride-sharing, sunt disponibile în Tulcea.

Sunt aproximativ zece căsuțe acoperite cu stuf, specific satelor din Deltă – Sf. Gheorghe, Chilia, Ceatalchioi, Mila 23, Jurilovca, Murighiol etc. într-un joc cromatic de albastru, verde și alb. Căsuțele erau încuiate, dar se putea vedea înăuntru pe geamuri (păi, ce, nu m-am uitat) că erau mobiltate și aranjate cu obiecte diverse de-ale gospodăriei. Dacă ajungeți prin zonă, de pus pe listă. Sunt și două mori de apă.

credit foto: Tu și Tulcea, Festival Scrumbii de Rusalii

 

credit foto: Tu și Tulcea, Scrumbii de Rusalii

Pe iarbă și ,,în puf”, la concerte la Scrumbii de Rusalii

Concert Tiptil. Credit foto: de-corina.ro

 

Concert Nightlosers la Festival Scrumbii de Rusalii. Credit foto: de-corina.ro

Concerte la Festivalul Scrumbii de Rusalii

În fiecare seară de festival, au avut loc câte două concerte.

Eu am prins ultimele două seri de concerte cu: Raul Kusak & Vali Răcilă (blues & jazz), plus trupa Tiptil (urban jazz & electro-acoustic groove). E amuzant să te întâlnești în Tulcea cu amici pe care nu i-ai văzut cu anii în București, aka Bujor Stoicovici basistul trupei Tiptil (să îl știi de pe vremea Butterflies in My Stomach, dar nu se mai numără veacurile, lăsăm așa).

În ultima seară de festival am ascultat și un duo, violonistul Sabin Penea (îi curge în vene sânge tulcean) și Alexandru Stoica ce ne-au surprins cu diverse instrumente (vioară, chitară, oud, cobză) și au croit o călătorie prin istoria muzicii, de la muzică clasică Mélodie Roumaine de Pablo de Sarasate, până la transcripții ale unor piese din zilele noastre. Și festivalul s-a încheiat cu Nightlosers, cu blues și rock ardelenesc, trupă care nu mai are nevoie de nicio prezentare, prilej numai bun de dansat cu foc.

 Prigorie, credit foto: de-corina.ro

De-ale festivalului întâlniri. Și prigorii pe la cuiburi.

Aș putea spune că am intrat în cârdășie (cuvânt de origine turcă) din cea bună cu o gașcă simpatică, aka câteva domnițe de la Societatea Ornitologica Romana/ SOR cu care taman (alt cuvânt de origine turcă) acolo m-am cunoscut, plus stimabilul Sergiu V. Vasile (cu care mă știu de prin alte contexte culinare), amintit și mai devreme. Și am închis festivalul două seri cu povești nesfârșite despre păsări și oameni, rânduri-rânduri.

Ba chiar am stat la pândă la cuiburi, cum s-ar zice (în ultima seară de eveniment, chiar acolo, lângă festival, la câțiva pași) și am văzut prigorii – niște păsări în culori vii precum papagalii, o minunăție. Să stai în natură, în Mica Deltă, lângă lacul Zaghen și să asculți vântul și sunetele naturii, de neprețuit.

Că tot am amintit despre păsări, dimineţile la Hotel Esplanada Tulcea mă trezeam cu drepnelele în geam care planau frumos (şi Dunărea pe fundal), o fi fost un semn, prevesteau progoriile.

Despre jivinele-țânțari (sau ce or fi fost) nu zic, că dară numai pe la pleoape nu m-am dat cu soluții anti și acolo au atacat mișeii.

În caz că ai ajuns să citești până aici, zic mulțumesc! Ar mai fi multe de zis, dar mai bine vă invit să explorați în ritmul și stilul vostru plaiurile dobrogene. Linia deschisă a orizontului, verdele și oamenii Deltei, vântul în plete și soarele pe obraz, bunătățile locului, toate-toate, vă așteaptă.

Mulțumesc pentru invitație Tu și Tulcea!

 

 

_______

OMD Tulcea (Organizația de Managament al Destinației), care a dat naștere #TuSiTulcea, este un proiect inițiat de primărie și implică și antreprenorii din horeca. TuSiTulcea are și o aplicație de mobil.

Delta Dunării a câștigat recent marele premiu la gala Destinația Anului 2025.

 

Credit foto: de-corina.ro

Spumant dobrogean La Săpata. Credit foto: de-corina.ro

credit foto: Tu și Tulcea, Scrumbii de Rusalii

Au mai scris pe același subiect, că doar ne-am întovărășit pe aceeași barcă exploratoare, și Oana Vasiliu, Idei Roșcate – Made in Romania: descopera Tulcea, Sergiu Vasile, Utopia Balcanică – Am fost la Tulcea în 2025: serbare cu scrumbie şi bluz, şpriţuri şi mici de peşte şi chiar şi o şedinţă foto cu prigorii și Andra Iliaș – City Break la Tulcea.