Top spectacole de teatru din anul 2018

Aștern pe hârtia virtuală numele spectacolelor care sunt pentru mine cap de listă, crema-cremelor sau cele cu care am rezonat în anul 2018, cum vreți să le ziceți. Un exercițiu de memorie dar și o trecere în revistă, cu bucurie, a celor mai emoționante momente pe care teatrul frumos mi le-a oferit în dar, cu magia și generozitatea lui. Și, totodată o listă musai de trecut în scris, pentru că, cum se zice… dar din dar, bucurie din bucurie.

În ciuda contextului politic și social ce ne dă dureri de cap și ne răpește timp și energie, viața culturală este înfloritoare în capitală (și nu mă refer la evenimente care vor să justifice bugete imense aiurea sau la teatre cu glumițe și povestioare ușoare), cu spectacole unul și unul ale unor teatre de stat sau independente, cu idei deștepte și modalități noi de punere în scenă, cu forme artistice care își dau mâna, cu multă creativitate, cu multă muncă și cu actori valoroși și cu dorința de a face lucrurile mai bine, așa văd eu lucrurile.

La nivel de cifre, în anul care tocmai a trecut am văzut aproape 50 spectacole teatru, 20 de dans contemporan plus vreo 15 concerte, toate live bineînțeles.
Cu siguranță am ratat și multe evenimente, dar împărtășesc cu voi momentele cele mai faine, dintre spectacolele de teatru pe care le-am văzut, scriu mai jos, 5 spectacole străine și 5 românești din București, care au avut premieră în 2018 (pentru spectacolele din țară nu am așa mare reprezentativitate). Am notat pentru fiecare în parte câteva cuvinte ca să vă faceți o idee despre stil/ poveste/ abordare și câteva detalii care mi-au atras atenția. O să vedeți, sunt foarte diverse. Sper să vă inspire, mergeți la teatru!

TEATRU TRUPE STRĂINE

În anul 2018 am căutat să văd mai mult teatru făcut pe alte meleaguri, să simt energia, să văd creativitatea și mijloacele de expresie ale altor naționalități, altor școli. Iată 5 spectacole pe care le pun cap de listă.

1. Canadianul Robert Lepage numit și ”geniul regiei mondiale contemporane”, a adus la Festivalul Internațional de Teatru de la Craiova spectacolul ACE ȘI OPIU/ Needles and Opium (producție Ex Machina Canada).

Dacă sunteți pe undeva prin lume și vedeți acest nume pe vreun afiș, mergeți negreșit! Să vedeți la ce rafinament a ajuns mariajul dintre poveste și limbaj vizual – cu tot ce înseamnă lumini, video-mapping până la elemente de acrobație și efecte speciale, și cum se poate transforma scena într-un cub care se rotește neîncetat la 360 grade, cu elemente de decor cu tot (cu mobile, scaune care se tot schimbă, apar și dispar). Cu momente de plonjări în abis sau suspendări ireale și niște efecte vizuale fantastice. Am rămas, vă spun, cu gura căscată, cu ”uaaa!”, ”se poate așa ceva?” … A meritat cu vârf și îndesat efortul de a mă duce la Craiova special pentru acest spectacol, dus-întors în aceeași zi!
Am căutat un trailer bun dar nu am găsit ceva care să se apropie de ce se întâmplă în realitate pe scenă.

   Robert Lepage, Ace și Opiu, foto Nicola F Vachon

2. Eugenio Barba este un regizor-reformator al teatrului, o figură aparte, face teatru după regulile sale: a construit un laborator de cercetare interdisciplinară între artiști proveniți din culturi diverse și dezvoltă tot felul de tehnici la școala sa Odin Teatret din Danemarca. Dacă sunteți deschiși la experimente, la un show Barba trebuie să ajungeți!

Eu am văzut spectacolul  COPACUL/ The Tree în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Ca să vă faceți o idee apropos de experiență, fiecare actor vorbea într-o altă limbă (în momentele cu mult text au fost și subtitrări în engleză), într-un fel de spectacol-ritual, totodată o metaforă, un spectacol-experiență! Un spectacol atipic, ”altfel” care mizează pe altfel de detalii, față de cum suntem obișnuiți. Nu mai zic că, chiar Eugenio Barba m-a luat de mână și mi-a găsit un loc în sala foarte mică (cu locurile numărate și ocupate la fix, fiind o anumită regie pentru spectatori), ce emoție.

Puteți citi ce am scris despre spectacol aici

3. SUFLETE ZBUCIUMATE (Ungeduld des Herzens/ Beware of Pity) după superbul text semnat de Stefan Zweig, în regia lui Simon McBurney (o co-producție Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin și Complicité, Londra, la FNT).  Un spectacol foarte bun care a urmat îndeaproape textul sugestiv, accentuând povestea cu elemente de teatru-lectură, cu proiecții video (punctând diverse părți ale scenei sau obiecte), cu multe scene de ansamblu și un light-design rafinat, un spectacol special (foarte ”lucrat” pe elemente de dinamică și varietate mijloace de expresie).

4.  PRIMA PIESĂ A LUI CEHOV/ Chekhov’s First Play O producție Dead Centre, Dublin; Regia: Ben Kidd și Bush Moukarzel. Text: Ben Kidd și Bush Moukarzel, după A.P. Cehov.

Am fost surpinsă de forma de construcție a piesei: de la transformarea personajelor lui Cehov, cu metehnele, limbajul, din acele timpuri (în plus au mai fost niște ‘’comentarii adăugate’’ adică glume și mișto-uri spuse peste replicile actorilor), la personaje din zilele noastre, cu problemele de acum. Și introducerea în poveste a unui personaj din sală, un ne-actor, care a participat o bună parte din spectacol și a susținut și accentuat mesajul întregului spectacol.

Soud-design-ul a fost unul special cu câteva inserții surround pe care nu le-am mai experimentat (a fost de altfel și câștigător Best Sound Design, la Irish Times Theatre Awards 2015). Și, ca experiență de spectacol, toată lumea a purtat căști în sală, doar așa se putea auzi sunetul de pe scenă.

5. În cadru Festivalului Național de Teatru am văzut producția teatrului din Berlin – Schaubühne am Lehniner Platz, spectacolul DOMNIȘOARA JULIE (Fräulein Julie/ Miss Julie) în regia Katie Mitchell & Leo Warner. De fapt, a fost un film făcut din teatru (o producție absolut genială, școală pentru producătorii de conținut video; cu toate că a avut premiera acum 10 ani încă uimește săli întregi). Mai exact, a fost un material filmat (cu actorii pe scenă, cu scenografie minimalistă etc.) cu câteva camere video mânuite de super-specialiști (care s-au tot plimbat pe scenă) și montat în timp real, ce montaj, cu proiecția rezultatului final pe ecran mare. Au reușit să surpindă atâta detaliu, să vină cu atâta dinamism… plecând de la niște resurse, aparent, foarte limitate, un spectacol film-teatru cum rar poți vedea.

Pe lângă jocul actorilor, scenografie, costume etc. am observat că, toate piesele de teatru străine au acordat o atenție deosebită SUNETULUI/ sound-design-ului în spectacolele lor: de la world-music interpretată în limbi originare, vocal și cu instrumente tradiționale (la Eugenio Barba) la atelier de sunet construit pe scenă unde se produceau live sunete naturale (Domnișoara Julie, Teatrul din Berlin) sau sunet emis exclusiv prin căști (aportul tehnologiei), cu efecte speciale surround (teatrul din Irlanda, în Prima piesă a lui Cehov).

Apropos de spectacole străine prezente în România în festivaluri mari, pe lângă Festivalului Național de Teatru din București, pe lângă Festivalul Internațional Shakespeare din Craiova, nu ratați Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), de obicei durează 10 zile în luna iunie (a ajuns la ediția 25) și puteți vedea acolo spectacole de pe întreg mapamondul. Eu fac asta de câțiva ani buni (merg cel puțin un week-end prelungit) și întotdeauna m-am bucurat că am ajuns, am savurat, de fiecare dată, o infuzie concentrată de creativitate, energie și diversitate artistică.

Pe lângă aceste festivaluri, a fost un exercițiu fain pentru mine să merg (o săptămână în iulie) la Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru (unde am luat pulsul teatrului tânăr, am văzut teatru făcut de studenți sau absolvenți din alte țări). M-a impresionat dezinvoltura unora, am văzut și spectacole cu totul ciudate sau foarte cuminți și mi-a plăcut prestația tinerilor actori și regia spectacolului, ce să vezi, ’’Vicontele’’ de E. Ionesco – de la  Academia de Teatru din Republica Moldova; un spectacol care poate sta cu brio în orice stagiune de teatru și cu siguranță să umple sălile, citiți cronica dedicată spectacolului aici.

TEATRU București, premiere din 2018
Iată o listă scurtă cu cele mai bune 5 spectacole alte teatrelor din București (cum le consider eu), care au avut premiera în 2018. Nu am văzut toate premierele din capitală, cu siguranță am ratat multe spectacole bune.

1. STAGE DOGS de la Teatrul Act
Florin Piersic jr. semnează regia și textul (inspirat de “A Life in the Theatre” de David Mamet). Un dialog despre lumea teatrului cu bucuriile, luptele, trăirile, angoasele și transformările sale și două personaje care nu au nevoie de nicio prezentare, Marcel Iureș și Florin Piersic jr. care își joacă rolurile de actori. Citiți cronică aici.

2. Mai scriu musai două piese de la Teatrul Mic (care au avut premiera chiar la sfârșitul anului 2017 deci în 2018 s-au ‘’desfășurat’’ de fapt), la care țin foarte mult:
ȚINUTUL DIN MIEZUL VERII unde Rodica Negrea și Andreea Grămoșteanu fac niște roluri extraordinare (o piesă pe care îmi doresc să o revăd), regia semnată de Vlad Massaci (un spectacol care începe într-un mod clasic, cuminte, dar care te răpune, te copleșește emoțional la final)
și
Spectacolul APA VIE în regia lui Ștefan Lupu, pe un scenariu de Daniel Chirilă. Este unul dintre spectacolele mele favorite, un spectacol viu, fresh, cu umor, cu dans, cu video-mapping, cu o energie foarte bună unde puteți merge cu întreaga familie (inclusiv cu copiii). Menționez și trupa de actori tineri, foarte buni, cu energie extraordinară. Eu l-am văzut deja de două ori, cine știe, poate mai merg să îl re-revăd. Cronică dedicată Apa vie aici.

3. REGELE MOARE la Teatrul Național București. Zic doar atât, în rolurile principale Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, un spectacol musai de văzut. Cronică dedicată aici.

Regele moare, foto Florin Ghioca, TNB

 

4. PESCĂRUȘUL în regia lui Andrei Șerban de la teatrul Unteatru (reprezintă prima colaborare a reputatului regizor cu un teatru independent din România), cu o trupă extrem de bună de actori (vedeți că este dublă distribuție, dacă o puteți prinde pe Claudia Ieremia în rolul Arkadina, este strălucitoare; eu am văzut-o în distribuția alături de Ionuț Vișan, Sabrina Iașchevici, Constantin Cojocaru, Bogdan Nechifor, Silvana Mihai, Vitalie Bichir, Florina Gleznea, Gelu Nițu, Emilian Oprea) și o montare creativă, marca Andrei Șerban, nu îți dai seama când trec 2 ore jumătate.

5. MUZEUL MINCIUNILOR jucat la Salon Green Hours. Regizoarea Ana Mărgineanu și dramaturgul Peca Ștefan aduc mereu pe tapet subiecte actuale, încearcă noi abordări și reușesc să suprindă și de această dată, cu un teatru pentru 24 spectatori și apelul direct la sinceritate (un fel de exerciții de team-building combinat cu teatru). Țin să menționez și actorii: Ilinca Manolache, Alina Petrică, Viorel Cojanu, Ana Bianca Popescu, Daniel Popa. Cronică dedicată aici

Și, țin să mai menționez câteva lucruri, din peisajul teatral bucureștean (de urmărit, de văzut, de notat):

– Treceți pe listă Teatrul Mic și urmăriți ce se intâmplă acolo, este unul dintre teatrele foarte dinamice din ultima vreme, cu producții diverse, foarte bine conturate, cu o trupă de actori tineri foarte buni.
De văzut și poemul teatral rock, cu muzică live trupa Firma – Deșteptarea Primăverii în regia lui Vlad Cristache, citiți aici.
Și, tot la Teatrul Mic, Anul dispărut 1989 (regie Ana Mărgineanu, text Peca Ștefan), citiți aici cronică.
Chiar dacă în 2018 cele două premiere care au inaugurat noua sală din Centrul Vechi nu au fost dintre cele mai cele (Romeo și Julieta plus Scrisori de pe front) Teatrul Mic este plin de resurse și surprize frumoase.

– Urmăriți trupa de actori coordonată de Victor Ioan Frunză, care joacă la Teatrul Metropolis, fac spectacole minunate. Anul trecut Victor Ioan Frunză a montat și la Teatrul Dramaturgilor (teatru lansat în 2018, cu două săli de spectacol, adresa Calea Griviței nr. 64-66) Fata Morgana, o comedie spumoasă cu polițiști, cu povești din comunism, citiți aici. (Nu am văzut Zbor deasupra unui cuib de cuci de la Teatrul Metropolis cu premiera în 2018, toată lumea îl laudă, înțeleg că este foarte bun; și verificați calendarul teatrului, vedeți piesele semnate de Victor Ioan Frunză).

– La Arcub sunt spectacole speciale, printre acestea amintesc de Artists Talk, în regia Gianinei Cărbunariu, un must see, cronică aici. Actori unul și unul: Ilinca Manolache, Alexandru Potocean, Gabriel Răuță, Ruxandra Maniu, Bogdan Zamfir.

– Și, nu pot să nu menționez și faptul că am văzut întreaga trilogie ‘’Anul dispărut’’ semnată de Ana Mărgineanu și Peca Ștefan. Am întregit seria anul trecut cu Anul Dispărut 1996 susținut de Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, în cadrul ”Platformei Internaționale de Teatru București #5”, pe lângă celealte două pe care le puteți vedea în București la Teatrul Mic (Anul Dispărut 2007 și Anul dispărut. 1989, cu care eu am rezonat cel mai mult, cronică aici).

– Am ajuns pentru prima dată la Circul Metropolitan București și m-am bucurat, cum se zice, ’’ca un copil’’, la un spectacol pentru copii (dar merge și pentru adulți) Alice în țara minunilor, găsiți aici câteva detalii.

– Și, pe lângă teatrele care primesc sprijin de la stat, nu uitați vă rog și de teatrele independente, care vin cu multă energie și proiecte faine, printre acestea amintesc: Teatrul Luni de la Green Hours, Teatrul Act, Unteatru, Apollo 111, Point, Centrul de Teatru Educațional Replika sau Macaz.

Semne bune anul are și pentru 2019, aștept cu nerăbdare!