7 restaurante deschise la sfârșitul lui 2018 în București

În ciuda contextului politic și economic (cu frâna de mână trasă sau în marșarier), Bucureștiul nostru își păstrează efervescența și energia și îi cam place să se înnoiască cu restaurante și cafenele care mai de care (în ultimul an, cafenelele de specialitate au răsărit precum ciupercile după ploaie!).

Nu mai lungesc vorba și trec direct la subiect, fac o trecere în revistă, cu 7 restaurante deschise la finalul anului trecut (ultimele 4 luni ale lui 2018). Cu siguranță mai sunt și alte nume care au un cuvânt de spus pe tărâmul gastronomiei dâmbovițene, eu m-am oprit la cifra magică 7. Restaurantele au specific divers și lucrează cu ingredinte de calitate (de la producători din țara noastră dar și ingrediente specifice unei regiuni dintr-o altă țară), conform declarațiilor acestora, am detaliat pentru fiecare în parte. Toate restaurantele sunt testate și vizitate, bineînțeles (câteva dintre ele și revizitate, de mai multe ori chiar).

Kaiamo restaurant, desert

Kaiamo restaurant, desert

  1. KAIAMO

Restaurantul fine dining Kaiamo situat în zona Aviatorilor (pe str. Pangratti, lângă TVR) își construiește identitatea în jurul sloganului ”Uncharted Origins. Romanian Tribute”. Tânărul Chef Radu Ionescu școlit în Londra la Le Cordon Bleu (reprezentant important al ’’noului val’’ de tineri Chefi care aduc o nouă energie în bucătărie, cu tehnici noi de preparare și multă creativitate) și-a propus să reînvie mâncăruri și gusturi din perioada copilăriei, folosind ingrediente de la producători locali, urmând principiul sezonabilității acestora (dar o să găsiți mâncăruri și cu alte influențe culturale).

Meniul este scurt (așa cum îi stă bine unui restaurant de tip fine dining, concentrat pe fiecare detaliu), structurat în patru părți: land, sea, garden și puddings și se schimbă la 3 luni (au ajuns deja la meniul al treilea, se țin de promisiune!). Am scris AICI despre două vizite la restaurant. Nu mai spun că își fac singuri pâinea cu maia pe care ți-o aduc caldă la masă în hârtie craft cu dată ștanțată, lângă untul pe piatră… și tot felul de surprize. Pe lângă mâncarea cu gust, atent lucrată, pregătiți-vă și pentru spectacol în farfurie, cu forme inedite de prezentare, minimaliste. Adaug și serviciile foarte bune și energia unei echipe tinere inimoase.

Apreciez în mod deosebit creativitatea, spiritul de a face lucrurile ’’altfel’’, în stilul lor original, și pasiunea care se simte aici. Poate nu le iese totul perfect, dar Kaiamo iese în evidență, vine cu un alt vibe în zona restaurantelor fine dining din peisajul bucureștean (de la platinguri originale, cu suport dedicat pentru fiecare dish, la tehnici noi de preparare cu texturi neașteptate etc.). Vă imaginați ce gust are un preparat făcut din 25 de legume la care s-a lucrat 3 zile (fiecare cu felul său specific de pregătre, temperaturi diferite etc.)?

Din culise: nici nu au dat bine drumul la meniul de primăvară că deja lucrează și fac teste pentru meniul următor!

Adresă: Strada Ermil Pangratti nr. 30A (zona Aviatorilor, lângă TVR)
Program: orele 12:00-15:00 (între 15:00-18:00 închis) și apoi 18:00- 23:00.
Recomandare: faceți rezervare, în special pentru cină.
Anul acesta Kaiamo își va deschide și terasă.

Mamizza, Mother of pizza

Mamizza, Mother of pizza

mamizza-pizza

2. MAMIZZA

Una dintre adevăratele pizza de tip napoletan o găsiți pe strada Tunari la nr. 60 A din capitală (în locul restauratului Kane, din zona stadionului Dinamo), din decembrie 2018. [UP-DATE: din 2021 găsiți Mamizza la adresa: bd. Corneliu Coposu 6-8, aproape de piața Unirii.] Un loc cu o energie bună, în care te simți bine și revii cu bucurie (eu am ajuns deja de trei ori).

Pizza napoletană este moale (nu crocantă!), cu blat foarte subțire în mijloc, cu marginea mai groasă și folosește ingredinte speciale și de calitate (cum altfel, ingredientele de calitate, sufletul bucătăriei italiane!). Ca să știți, Mamizza colaborează cu mici producători din Italia pentru o ’’buona pizza’’ (roșiile le procură, spre exemplu din Campania, Vesuvio, pentru că, pizza autentică napoletană folosește roșii din Campania).

Merg cu inima deschisă la Mamizza, Mother of pizza și pentru că în spatele business-ului stă Răzvan Crișan (care a susținut, de atâtea ori, ‘’bunul gust’’ și ‘’lucrul bine făcut‘’ prin conceptele pe care le-a păstorit: M60, Kane și Mercato Comunale) și băieții de la Camionetta. Și, de prin culise, ‘’Kane – new Romanian cuisine‘’ se redeschide în primăvara 2019, stați pe-aproape.

Adresă: strada Tunari nr. 60 A (zonă – stadion Dinamo)
Program: orele 12:00 – 15:30 (între 15:30-18:30 este închis) apoi 18:30 – 23:00
Alte info: Kids friendly. Nu se acceptă rezervări (sunt niște excepții & condiții pentru grupuri mari sau aniversări, verificați detaliile pe Facekook Story).

Casa M60

Casa M60

casa-m60-pitana

3. CASA M60

Up-date: ÎNCHIS. Pe același loc s-a deschis în noiembrie 2019 ”Ici et Là – Restaurant Français”.

Sora mai tânără a binecunoscutului M60, Casa M60 o găsiți pe locul fostei ‘’case albe’’ KidYouNot: un spațiu primitor, intim și liniștit, așa cum îi spune și numele. Mi se pare un loc potrivit pentru prima parte a zilei, de la mic dejun la brunch și prânz  sau pur și simplu o cafea bună (bineînțeles, puteți încerca și cina).

Produsul vedetă este sandwich-ul Pitana (pita bread, în imaginea de mai sus). O mare bilă albă pentru faptul că pregătesc lucrurile ’’in house’’, inclusiv humusul sau chifla de burger. Și, și, există în umbră un cofetar iscusit și creativ care propune rețete faine, adică la desertul zilei poți primi o frumoasă supriză precum Baba au rhum sau o tartă adevărată…

Adresa: strada Domnița Ruxandra 7 (zona metrou Ștefan cel Mare – Icoanei).
Puteți face rezervări. Kids, family and pet friendly.
Există și o mica terasă în curte.

Gastrolab
Gastrolab

de-corina-gastrolab-restaurant-victoriei-antreu-platou-bucurești

4. GASTROLAB

Și aici avem un frate mai mic, GastroLab se înrudește cu restaurantul hotelului Balvanyos din Covasna (același nume, dar alt meniu). Deschis în luna noiembrie la Piața Victoriei, pe bulevardul Aviatorilor la nr. 8 (în partea din stânga guvernului, lângă French Revolution etc.), GastroLab aduce conceptul de gastro-wine bar, într-un spațiu larg, prietenos, cu suflu contemporan.

Meniul înseamnă bucătărie transilvăneană cu influențe secuiești, reinterpretate într-un mod contemporan. Printre ingredientele din zona secuiască se numără și: brânzeturi artizanale din Covasna și Harghita, păstrăv, carne de Mangalița, vânat și trufe. Citiți AICI cronică dedicată.

La deschiderea restaurantului serviciul a fost foarte bun, la următoarele vizite (am ajuns de trei ori) am prins aglomerație și au mai ”scăpat” detalii (sper că au fost doar întâmplări).

Și, de notat: colecția de 500 de etichete a wine-barului (12 țări, 3 continente) care tapetează pereții restaurantului. Vinurile se vând la sticlă, la pahar dar puteți să comandați și take-away (cu prețuri diferite, mult mai mici, pentru acasă).

Adresă: bd. Aviatorilor nr. 8 (piața Victoriei)
Program: orele 11:00 – 23:00.
Recomandare: faceți rezervare

Bistro Ateneu, cramă

Bistro Ateneu, cramă

5. Bistro Ateneu

Up-date 2019, decembrie: ÎNCHIS. Chef Alexandru Dumitru a anunțat că își va deschide propriul restaurant în 2020, Anika restaurant.
Restaurantul este deschis, din octombrie, pe locul primei locații Le Bistrot Francais, mai exact pe strada Episcopiei nr. 3, lângă Ateneu.
Restaurantul de tip fine dining se poziționează drept ’’Modern Romanian Cuisine. Seasonal Menu. Local produce with a twist.’’ Alexandru Dumitru este Chef-ul din spatele preparatelor (și acționar), cunoscut pentru asocierea cu Atra Doftana și conceptul farm-to-table pe care l-a implementat acolo cu succes. Ingredientele folosite în bucătărie sunt de la micii producători din țară, iar meniul se schimbă în funcție de sezon, la aproximativ 3 luni. Locația are și o cramă mică la subsol (printre acționarii locului se numără și grupul Le Manoir). Citiți cronică dedicată AICI.

Adresă: Str. Episcopiei nr. 3 (lângă Ateneu)
Program: restaurantul este deschis zilnic, momentan doar pentru cină, între orele 18:00 – 23:00.
Recomandare: neapărat rezervare, spațiul este foarte mic, are aproximativ 20 locuri.

Restaurat Savart

Restaurat Savart

Savart-Restaurant-desert-tapioca

6. SAVART
Pentru cine își mai aduce aminte: acum vreo 5 ani era în Centrul Vechi, pe Covaci, restaurant Local Colonial (design fain semnat de Corvin Cristian)… cu Chef Manuela Paraschivescu care gătea în bucătăria din cubul de sticlă, punând laolaltă ingrediente pe care mulți nu le-ar fi văzut niciodată în același meniu (cu influențe asiatice alături de cele ale Americilor, dar și tărilor Nord Africane/ Magrebului și Europei).
Iată că, Manuela Paraschivescu revine în bucătăria unui restaurant (în plus, și în calitate de co-proprietar), cu aceeași abordare precum restaurantul de pe Covaci. Savart este deschis anul trecut, spre finalul anului a devenit mai vizibil însă.
Meniul este bogat, cu multe preparate (destul de multe pentru un restaurant de acest tip), am apreciat că există și mâncare dedicată veganilor (8 feluri), plus câteva variante pentru vegetarieni, marcate vizibil în meniu.
Și, pentru că așa au vrut sorții, am testat mai multe deserturi din meniu, dintre acestea mi-a atras atenția Budinca de tapioca cu fructe exotice și piper roz (în imagine).
Adresă: Str. George Enescu nr. 2-4, în spatele Ateneului, la parterul unei vile
Program: luni – duminică 12:00 – 24:00
Există și un pian cu coadă în mijlocul restaurantului, poate aveți norocul să prindeți o cină cu acompaniament de pian.

Yasourestaurant

Yasou restaurant

yasou-mancare
7. YASOU

Up-date toamnă 2019: ÎNCHIS. Pe același loc, cu același acționariat, s-a lansat ”Dabeef” la începutul lunii noiembrie 2019 – închis și el, între timp, în primăvara lui 2022.
Restaurantul Yasou deschis în decembrie (deținut de acționarii Osho și Orotoro), cu ’’80% inspirație grecească, 20% vibe urban’’ aduce în capitală rețetele elene reinterpretate în spirit contemporan. Majoritatea ingredientelor sunt aduse din Grecia: Feta din Argos, măslinele vin numai din Kalamata, brânza Graviera din Arta.

Locul unde se află Yasou este Calea Floreasca nr. 111-113, la Agora Floreasca, un spațiu care coagulează un nou pol gastronomic în capitală (de luna acesta s-a deschis aici și Maison des Chefs, primul restaurant concept propriu by Mega Image unde gătește momentan Chef Alex Iacob (le-am făcut o vizită și lor), luna trecută s-a deschis aici și restaurant italian Sara și mai urmează și altele).

Adresă: Calea Floreasca nr. 111-113 (Agora Floreasca)
Program: luni – vineri:10:30-23:00, sâmbătă: 10:30-00:00, duminică: 10:30-22:00.

Poftă bună, avem de unde alege!

Credit foto 1: Kaiamo restaurant, De Corina blog